FYI.

This story is over 5 years old.

mancare

Am mâncat un câine în Hanoi

Cu doar șase dolari, ai parte de un coșmar culinar de neuitat.
4.2.13

Yum.

Știți ce face toată lumea în Hanoi? Mănâncă tone de carne de câine. Toată ziua. Dacă nu mă credeți, veniți încoace, treziți-vă devreme și priviți hoardele de oameni cu bale la gură care vânează câini vagabonzi pe străzi. De multe ori, nici nu se obosesc să omoare câinele înainte să înceapă să-i sfâșie carnea. Dacă îl omoară, o fac pentru că copiii nu pot mânca prăzi vii la fel de ușor ca și adulții. Dar e ok, nimeni nu se naște învățat.

Publicitate

Consumul de carne de câine nu e doar un stereotip în Vietnam. E un obicei vechi de mii de ani și se pare că a fost împrumutat de la chinezi. Se mănâncă în special în nordul țării și se crede că aduce noroc și crește virilitatea bărbaților. Nimeni n-a reușit să-mi spună cu exactitate ce rasă de câine se mănâncă, dar e clar că răpirile de câini sunt ceva la ordinea zilei în Hanoi.

Străzile sunt pline de bărbați cu dinți ciobiți și șepci cu NY Yankees, care te invită să servești un „thit cho” gustos la ei în restaurant. Alții au standuri cu câini fripți care se învârt în țepușe. Încă n-am avut curajul să fac o excursie pe „Strada Câinilor”, care îmi închipui că arată ca după un atac terorist.

Știu că aici e ceva normal să mănânci carne de câine, așa cum în Marea Britanie e normal să mănânci burgeri. Iubesc câinii, am fost înconjurată de câini de când eram mic. Dar după câteva săptămâni în care am vorbit cu localnicii, colegii de muncă și occidentalii care locuiesc aici, bariera a început să se dărâme. Am vrut să nu mă simt doar turist în Hanoi și am hotărât să mă adaptez la tradițiile locului.

Așa că într-o vineri, după câteva beri, am pornit împreună cu un prieten american în căutarea unui restaurant care servea mâncare de câine. N-a durat mult. În câteva minute, ne aflam într-un restaurant central din Hoan Kiem, unde am găsit un câine viu pe o masă.

Cel puțin așa am crezut eu, că era viu.

Publicitate

Doar când m-am apropiat de el, am observat că lipsea ceva. Îi lipsea jumătate din cutia toracică. Deodată a țâșnit de nicăieri un bucătar care dansa jonglând cu cuțitul. Am fost uimit să văd că animalul avea dinții în gură și încă părea viu. Mai târziu am aflat că e din cauză că nu sunt gătiți în niciun fel, sunt pur și simplu prăjiți întregi cu o lampă de sudură.

Mi-a pierit tot curajul și am simțit că mi se face rău. Mi-am dat seama că nu va fi o experiență plăcută. Privind muntele de carne neapetisantă din fața mea, m-am gândit la bietul Digby (câinele mătușă-mii) și la toți ceilalți câini pe care îi mângâiasem vreodată. Îmi pare rău, băieți. Sunt pe cale să vă trădez pe toți.

Am întins mâna după băutură, simțind zeci de perechi de ochi pironiți asupra mea. Până la urmă am cedat, am închis ochii și mi-am introdus în gură o bucățică de câine.

Prima chestie care m-a izbit a fost textura cauciucată. Nici dacă ai lua MDMA în neștire n-ai avea puterea necesară să mesteci o bucățică din carnea asta în mai puțin de două minute. Ceea ce începuse ca o încercare inofensivă de a mă adapta la tradiția locală s-a transformat rapid într-un coșmar în care mă îneca o vină nesfârșită. Lassie, Wellard din Eastenders, Boris, cățelușul adorabil al fostei mele iubite, Tatler, echipa voastră a luat bătaie grav astăzi.

Deși pentru fălcile mele a fost un chin, gustul n-a fost atât de rău – doar neremarcabil. Dar textura a fost îngrozitoare: un fel de lipici semi-uscat cu bucățele de ciment prin el. Ca gust, nu pot spune decât că s-a situat undeva între curcan și porc.

Publicitate

Citindu-mi gândurile, chelnerul mi-a sugerat să adaug niște sos special făcut de el. În momentul ăsta, nu credeam că poate exista ceva mai rău decât ce aveam deja în gură, așa că am acceptat. Mi-am dat seama că sosul lui special era o pastă fermentată de creveți care avea gust de pizdă de prostituată din Evul Mediu. Mi-am regretat imediat decizia.

După ce am reușit să mestec opt sau nouă bucăți de carne canină, am trecut la cârnații reci făcuți cu sânge de câine – „budincă neagră de câine”, după cum a exclamat entuziast bucătarul. Încă o gură și din ăștia și urma să scap. Să scap definitiv, fără gând de a mai repeta experiența vreodată, în vecii vecilor, amin.

Aș minți dacă aș spune că am fost mândru să mănânc carne de câine, dar n-aș putea spune că am simțit nici rușine. Evident că în Occident așa ceva e tabu, dar aici e ceva foarte obișnuit. Mi s-a confirmat din nou când am ieșit în stradă și am văzut iar cărucioare pline de cățeluși delicioși.

În caz că vă interesează, masa ne-a costat 6 dolari pe amândoi. Câinii vii costă mai mult, ceea ce probabil se explică prin faptul că sunt mult mai drăguți atunci când ți se așează pe burtică decât atunci când îți urcă pe gât în sus și-ți ies pe gură după ce i-ai mâncat.

Urmăriți-l pe Jake pe Twitter: @JakPhillips

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe ciudățenii culinare:

 Am mâncat salată de șobolan