FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Femeia cu beretă verde

Absolventele fie se orientează către corpurile medicale și de inginerie ale armatei, fie se specializează în strategii militare și logistă.

Cadeta Wardah Noor pregăteşte un exerciţiu de atac la antrenamente.

Cadeta Wardah Noor, o pakistaneză suplă de 24 de ani cu ochii profunzi și ținută dreaptă, și-a pus toate speranțele în a deveni soldat.

„Mi s-a părut viața civilă lentă și nesatisfăcătoare”, mi-a spus ea într-o seară din septembrie după o zi plină de cursuri și exerciții de antrenament la prestigioasa Academie Militară Pakistaneză (AMP). Crescută într-o familie din clasa mijlocie, Wardah avea deja o licenţă în informatică, dar nu prea avea ocazia să profeseze în micul ei sat din provincia pakistaneză Punjab, unde căruțele trase de cai încă erau principalele mijloace de transport. Tânjea după structură și disciplină. A realizat că voia să intre în armată.

Publicitate

Locotenentul Wardah a fost una din cele 32 de femei cu vârste între 23 și 27 de ani din componența promoției de femei 2013 a AMP. Academia se găsește în orașul Kakul, la doar câțiva kilometri de complexul Abbottabad unde Osama bin Laden a fost omorât de o echipă a Navy SEALs în 2011. E răspunsul Pakistanului la academia americană West Point. E la fel de dificil să fii admis, iar aceia care sunt primiţi ajung să conducă tinerii soldați în luptă.

Locurile în academie se obţin foarte competitiv. Odată înscriși, bărbații petrec doi ani în care fac antrenamente fizice riguroase și studiază arta războiului. Cadetele școlii militare au parte doar de jumătate de an de antrenamente, după care li se oferă un loc de muncă care nu are de-a face neaparat cu lupta. Absolventele fie se orientează către corpurile medicale și de inginerie ale armatei, fie se specializează în strategii militare și logistă. Unele se ocupă de antrenarea viitorilor ofițeri pakistanezi.

„Vreau să iau parte la protejărea țării de teroriști și la apărarea granițelor noastre”, a explicat LC Wardah. „Avem atât amenințări externe, cât și interne.”

Armata din Pakistan este instituția cea mai stabilă și mai puternică a țării: a purtat patru războaie împotriva Indiei, a dat trei lovituri de stat, a schimbat regimul de guvernământ al țării într-unul civil și, după atentatele de la 11 septembrie, a primit 17.2 de miliarde de dolari din partea Armatei Americane. Cu toate acestea, deși armata pakistaneză este a șaptea ca mărime din lume, după numărul efectiv de cadre, în țară există unele regiuni, cum ar fi provincia muntoasă Khyber Pakhtunkhwa, aflată încă sub controlul talibanilor și, implicit, a formațiunii Al-Qaeda care are în grijă granița cu Afganistanul.

Publicitate

Cadetele se aliniază ca să tragă la antrenamentele de tir.

Datorită poziționării geopolitice a țării, Pakistanul se situează în prima linie de apărare împotriva terorismului. Și, în mod cu totul neașteptat, a ajuns să inspire și să motiveze femeile aflate în serviciul forțelor armate din jurul lumii. În Pakistan, o țară în care femeile beneficiază de puține oportunități în materie de educație și carieră, armata a integrat tot mai mulți cadeți din rândul femeilor, după ce în 2006, generalul Pervez Musharraf a inaugurat „trendul”.

Ca și în multe alte țări din Orientul Mijlociu, femeile din Pakistan nu au nici ele o viață prea ușoară. Potrivit unui studiu al Fundației Thomson Reuters, realizat în 2011, experții în studii de gen au clasat țara pe poziția a treia într-un top al celor mai rele locuri din lume pentru femei, după Afganistan și Congo. Potrivit unor rapoarte oficiale, în Pakistan mai există încă așa-zisele crime de onoare, iar 90 la sută dintre pakistaneze sunt victime ale violenței domestice. La începutul lui 2014,  Shirkat GHA, un ONG local care luptă pentru drepturile femeilor din Pakistan, a arătat că jumătate dintre pakistaneze s-au căsătorit înainte de vârsta majoratului, deși în 2012 un raport Unicef a subliniat că nu există „o inegalitate considerabilă de șanse între femei și barbați în această țară, în ceea ce privește locurile de muncă”.

În 2012, după tentativa de omor asupra Malalei Yousafzai, o adolescentă pakistaneză, cunoscută pentru activitatea și spiritul militant în privinţa educației femeilor islamice, pakistanezele au fost mobilizate și au început să lupte pentru schimbare. Chiar și acum, în 2014,  pentru cele mai multe reprezentante ale sexului femin din Pakistan, o carieră în armată, domeniu dominat în mod tradițional de către barbați, este o perspectivă îndepărtată. Indiferent de sex, se obține foarte greu.

Publicitate

Cele care reușesc să pătrundă în sistem nu au o viață prea ușoară. Fiecare zi se transformă într-o cavalcadă de provocări, odată cu trezirea la patru dimineața până la ora de culcare, undeva după miezul nopții. Antrenamentele fizice încep la 6:30, apoi cadetele merg la micul dejun. Urmează cursurile de specialitate, în domeniul apărării, al pozițiilor de atac și al vorbitului în public. Ziua nu se încheie fără instrucția de seară, în cadrul căreia femeile exersează salutul oficial.

„Programul este conceput în așa fel încât cadetele sunt antrenate să facă față mai târziu unor medii stresante”, a explicat căpitanul Aroof Arif, comandant de pluton, șefa neoficială a cadetelor pakistaneze. Când am întâlnit-o, Aroof era însărcinată în opt luni, dar acest lucru nu o împiedica să-și facă treaba.

Partea cea mai grea a fiecărui antrenament, de care nicio clasă de femei înregimentate nu scapă, o reprezintă patru zile de exerciții intense, desfășurate în afara academiei militare, într-un loc care nu poate fi dezvăluit din motive de securitate. Am luat și eu parte la așa ceva, împreună cu locotenentul Wardah și o clasă de cadete, venite din toate colțurile țării, care erau  hotărâte să îngroașe rândul soldaţilor chiar dacă asta presupunea să se supună celor mai dure teste.

Cadeta Kiran notează planuri de atac şi apărare la Academia Militară din Pakistan.

În timpul exercițiilor, femeile au încercat manevre de luptă pe caniculă și au dormit câte patru într-un cort. L-am întrebat pe maiorul Chengaiz Zafar, aflat în primul lui an de instructaj militar pentru femei, de ce cadetele trebuie să suporte antrenamente atât de dure, deși ele nu vor fi folosite în lupte. ,,Pentru că trebuie să știe cu ce se mănâncă armata, atunci când au de a face cu operațiuni care afectează în mod direct ceea ce se întâmplă cu soldații pakistanezi în zonele de conflict ale țării. Cadetele reprezintă și ele o parte din lupta noastră împotriva terorismului”, a explicat Chengaiz, el însuți absolvent al unei școli militate.

Publicitate

Cea care se ocupă de instructajul cadetelor este locotenentul Wardah. În cadrul unei întruniri din dimineața celei de-a patra zi de instructive în tabăra militară, ea le-a prezentat cadetelor planul de acțiune. Grupul trebuie împărțit în trei echipe care vor merge prin camp cultivat cu porumb pentru a ajunge la liniile inamice false. Din acel punct, ele vor efectua o operațiune de învăluire a adversarului pe trei axe, potrivit planului expus.

De la zece dimineața, căldura era deja mistuitoare pe câmpie și aerul era gros de umiditate. După o scurtă discuție în grup cu locotenentul Wardah, cadetele au  revenit la poziţiile lor din tranșee, săpate în diferie locuri. Au așteptat acolo toată ziua, până când au primit ordine să plece. „Protejată cu o șapcă de soarele arzător, ideea de a deveni un soldat într-o armată care va fi prinsă în viitor între două forțe, talibanii și Al - Qaida, nu a fost de la început o perspectivă plăcută pentru mine”, a afirmat Wardah.

,,Aceste exerciții de luptă ne ajută să înțelegem cum e să ne confruntăm cu un lucru real. Mi-aș dori să mergem și în luptă”, a declarat locotenentul  Kiran Javed Khan, în vârstă de 27 de ani, care a avut probleme cu kilogramele în plus atunci când s-a înscris la academia militară, deși fusese admisă prima. Trebuia să piardă două kilograme pentru a se încadra în standardele impuse. ,,Am dat jos patru”, mi-a spus ea.

„Mai repede, pregătiți-vă și intrați în formație!”, a strigat locotenentul Wardah. Cadetele se pregăteau de luptă în tranșeele lor. O ploaie grea începuse să cadă peste peisajul cândva arid, amânându-le atacul, dar chiar înainte de apus au venit ordine de la maiorul Chengaiz că era timpul să lovească. Femeile cadeți, cu părul prins strâns în chifle mici sub beretele măslinii, au început să meargă prin câmpurile ude, fiecare cu o pușcă germană G3 în mână.

Publicitate

Pentru cele mai multe dintre aceste femei, serviciul militar este singura oportunitate pe care o au de a-și părăsi satele și a începe o viață independentă.

Locotenentul Meimouna Mahruck, de 23 de ani, și-a amintit cum stătea într-o cameră cu 150 de alți candidați din satul ei din Swabi, provincia Khyber Pakhtunkhwa, şi se întreba dacă va reuși. Cu mândrie, mi-a spus: „Sunt prima femeie din tot satul meu care intră în armată.”

Pentru a fi acceptate în AMP, candidatele trebuie să treacă printr-o serie de examene scrise, teste fizice și un interviu final înainte de a fi selectate pe unul din locurile lor foarte căutate. Trebuie să concureze pentru 40 de locuri, comparativ cu cele aproximativ 2100 rezervate bărbaților.

„În timp, comandanții militari vor crește numărul de cadeți femei. Au făcut-o de la începutul programului, iar standardele, în special pregătirea fizică, devin mai dure de la an la an”, mi-a spus căpitanul Arif, care a absolvit academia în 2010. „La început, nu știau cât pot face femeile și de ce erau capabile.Anul viitor plănuiesc să introducă echitația și înotul ca părți ale pregătirii fizice a cadetelor”, mi-a spus Arif.

Soldații de sex feminin atacau prin noroi și trăgeau către inamicul imaginar. După aceea, s-au întors al tabără și au așteptat cina. Fusese o zi lungă petrecută în căldură clocotitoare și ploi torențiale. În aerul răcoros al serii, femeile tremurau.

Publicitate

Era ultima lor zi și promisiunea unui duș cald înapoi la Academie și a confortului relativ al unei rutine de exerciții, marșuri și teme prin sălile imaculate ale AMP le ridica moralul cadetelor.

Cadeta Zarnigar, după ce a nimerit toate ţintele la antrenamentul de tir.

Mulți dintre oamenii cu care am vorbit credeau, spre surpriza mea, că într-o zi femeile vor lupta alături de bărbați pe liniile de front din Pakistan, o propunere încă deplasată în multe alte țări ale lumii. Doar o mână de țări permit accesul fără restricții a soldaților femei în luptă. Și țări precum Statele Unite s-au confruntat cu probleme serioase de hărțuire sexuală în plutoanele mixte.

Poate o parte din atitudinea refractară legată de armatele de ambe sexe a fost propagandă prefăcută și fanfaronadă, dar nu starea de spirit de pe câmp. Unii cadeți bărbați au spus într-adevăr că perioada de antrenament de șase luni, spre deosebire de cei doi ani pe care bărbații îi petrec în academie, este insuficientă pentru luptă, ceea ce ar putea fi o evaluare cinstită. Dar acest conflict ar putea fi și acoperirea unei prejudecăţi că femeile nu pot, în nicio circumstanță, să fie gata de bătălie indiferent câtă educație primesc. Deși nimeni cu care am vorbit nu a vrut ca așa ceva să fie înregistrat, acesta a fost un sentiment comun pe care l-am auzit întâmplător printre unii dintre ofițerii bărbați. Și chiar dacă femeile ar fi antrenate doi ani și li s-ar da undă verde pentru bătălie, tot ar fi probleme, precum erodarea edificiului normelor de gen legate de rolul femeilor din război.

Publicitate

După ce s-au întors la baza AMP din apropiere de Abbottabad, cadeții și-au reluat programul normal de antrenament. Au mărșăluit într-un câmp mare unde au fost separate în patru grupe și învățate să mânuiască și să tragă cu armelle. Au terminat târziu în acea seară, apoi s-au grăbit înapoi la cazărmi pe măsură ce nori negri de furtună veneau dinspre munți.

Ofițerul Mehnaz Younas, o tânără de 23 de ani din provincia Kashmir, s-a spălat, și-a înfășurat o eșarfă lungă și albă în jurul capului și a derulat un covor de rugăciune pentru a-și începe recitalurile. Norii se învălmășeau peste masivul himalayan. Când a terminat, s-a alăturat rapid celorlalți care se duceau la cantină pentru cină.

Înăuntrul halei spațioase, femeile ocupau doar trei mese pe când bărbații ocupau restul locurilor şi vocile lor baritonale răsunau prin sală. În contrast, femeile mâncau în tăcere porţiile mici pe care şi le-au pus singure. Erau epuizate și și-au terminat masa fără să scoată prea multe cuvinte. În pat înainte de miezul nopții, aveau să se trezească la patru dimineața pentru a lua ziua de la capăt.

Chiar şi dacă vor fi primite cu adevărat în clubul băieților, nu va fi ușor pentru aceste femei. Normele culturale împotriva amestecării sexelor le interzic să socializeze cu colegii lor bărbați și să-și formeze aliați care le-ar putea ajuta să fie promovate.

Într-o țară unde maximul care se poate aștepta de la o femeie este să se mărite, aceste domnișoare cadete mărșăluiau rapid către o viață de independență, alimentate de o motivație internă care începe să acapareze o întreagă generație de femei pakistaneze.

„Mă îmboldesccătre lucruri”, mi-a spus Wardah în ultima mea zi la academie. „Dacă vreau ceva, voi da ce am mai bun pentru a atinge acel țel, indiferent care este”, a încheiat ea.

Traducere de Aura Stan