Publicitate
Acest articol are mai mult de cinci ani de la publicare.
Știri

Poliția ignoră infracțiunile comise împotriva românilor gay și asta ne costă zeci de mii de euro

Poliţiştii români trebuie să înveţe să ancheteze şi intenţia din spatele unui atac violent, nu doar fapta în sine. Altfel, o să primească pedepse cu suspendare toţi extremiştii sceleraţi care-ţi bat fiica sau prietena pe stradă, pentru că „aşa le spune...

de Mihai Popescu
24 Ianuarie 2014, 3:58pm


Herman Renes, Anemari-Helen Necsulescu (Directoare executivă ACCEPT), Daniela Prisăcariu (coordonator proiect, Asociaţia ACCEPT), Amin Michel

Până acum câțiva ani, eu credeam că extremiştii de dreapta de la noi sunt mai mult sau mai puţin ca orice altă tipologie socio-umană din România: tari în gură, dar în fapte murătură. Mi s-a schimbat părerea în 2012, după ce şapte dintre ei au atacat organizat un grup de tineri care au ţinut un spectacol şi o conferinţă la SNSPA despre persecuţia comunităţii gay în timpul comunismului. Aşa am învăţat prima dată despre infracţiunile motivate de ură. Atunci când comiţi orice fel de faptă penală dintr-o prejudecată, ea se numeşte infracţiune motivată de ură (hate crime). În codul nostru penal este considerată o circumstanţă agravantă, adică e un motiv bun ca judecătorul să-ţi dea o condamnare mai gravă şi să te considere un pericol social, că nu ai boală pe un singur individ, ci pe o întreagă categorie de oameni.

Problema cu acest tip de infracţiune este că Poliţia Română nu a părut prea dornică să ia apărarea oamenilor afectaţi de ea până acum. Şi în cazul incidentului din 2012 unul dintre spectatori a sunat la poliţie să anunţe că sunt nişte indivizi suspecţi în zonă, dar infracţiunea motivată de ură tot nu a fost prevenită. Şi aici nu e vorba de sexualitate, e vorba că şi pe mine ca heterosexual mă poate altoi unul că nu-i plac blonzii sau o poate ataca pe fiica ta la noapte că ascultă un anumit gen de muzică. În 2016, România a fost amendată cu 14000 de euro la CEDO, pentru că poliția a tratat cu nepăsare şi neprofesionalism un atac comis în 2006 asupra unor tineri, care au fost călcați în picioare, în metrou, după parada Gay Pride din București.

Recent am fost plăcut impresionat să văd că Direcţia Generală a Poliţiei Bucureşti a cooperat cu organizaţia ACCEPT la un curs de pregătire al ofiţerilor români pentru a face faţă mai bine infracţiunilor motivate de ură. Cooperarea s-a întins şi la ambasada Olandei prin care au venit doi experţi în probleme de infracţiuni motivate de ură şi prejudecăţi faţă de comunitatea LGBT. Consilierul Amin Michele şi ofiţerul Herman Renes, care este consultant la Academia de Poliţie din Olanda şi preşedintele Asociaţiei Poliţiştilor Gay din Europa au lucrat săptămâna asta cu 30 de ofiţeri aleşi de Poliţia Română. Am discutat cu ei despre cursul lor şi situaţia poliţiei de la noi, pentru că nu mi se pare normal să ştiu că unul care te pocneşte dintr-o greşeală primeşte cam aceeaşi pedeapsă ca unul care vine să te bată premeditat.

VICE: Ce implică cursul vostru?
Herman Rene: Am ţinut două training-uri separatede opt ore, cu grupuri de câte 15 ofiţeri.
Amin Michel: Combinăm atât elemente de teorie, cu studii de caz şi pregătire pe probleme specifice. E un training interactiv şi chiar am avut nişte discuţii foarte bune astăzi şi ieri cu ofiţerii.

Am înţeles c-aţi discutat cu mai mulţi poliţişti, membri ai comunităţii LGBT şi reprezentanţi ACCEPT ca să înţelegeţi care este situaţia de aici. Ce părere aveţi despre situaţia homofobiei din România?
H: E clar că nu se reclamă tipul ăsta de infracţiuni, deşi ele se petrec în societatea voastră. Dacă ascultăm cum trebuie, aflăm că lucrurile nu merg cum trebuie şi au loc atacuri asupra comunităţii LGBT. Dar poliţia nu primeşte nicio plângere. Deci se pare că există nişte statistici destul de sumbre, care rămân în umbră şi pe care poliţiştii trebuie să le cunoască.

Care sunt problemele principale ale ofiţerilor români cu care aţi discutat?
A: Problema este că ei pleacă de la o presupunere, care sună cam aşa: „Noi ca poliţişti nu primim plângeri. Deci probabil că nu există cazuri, infracţiunile motivate de ură nu există." Situaţia era identică în Olanda şi Marea Britanie acum câţiva ani. Ca poliţist, primul lucru pe care trebuie să-l faci e să înţelegi că asta se întâmplă peste tot în lume. Al doilea e să îi înveţi şi pe colegii tăi asta.

Cum faceţi poliţiştii să înţeleagă că o infracţiune e bazată pe ură sau nu?
A: După cum o spune şi cuvântul, ura trebuie să fie un factor în acea infracţiune. Ura faţă de cei diferiţi de tine, de romi, de negri, de albi, de chinezi, de comunitatea LGBT sau de femei.
H: E greu de dovedit, dar noi le-am vorbit ofiţerilor români despre indicatorii de intenţie, e foarte important ca poliţiştii să adune aceşti indicatori în investigaţiile lor, din declaraţiile martorilor, pentru că atunci când ajung în tribunal să poată dovedi c-a fost o infracţiune motivată de o prejudecată.

În România există o mare problemă cu încrederea în poliţie, mai ales în cazul comunităţii LGBT şi al altor minorităţi. Cum i-aţi sfătui pe cei din Poliţie s-o rezolve?
A: Trebuie să arate că le pasă de siguranţa publică a comunităţii LGBT. Să aibă în secţii materiale care să explice problemele specifice ale comunităţii şi să-şi educe ofiţerii cu ele. Să se ducă la evenimentele lor, la sediile sau la localurile lor. Apoi să interacţioneze cu acea comunitate. Să facă workshop-uri. Ofiţerii de proximitate să vorbească cu cei din cartierul lor despre aceste subiecte. Un alt mod e să le spună celor din comunitate despre infracţiunile de acest tip la care lucrează, după ce au fost rezolvate. Asta construieşte încrederea, dar nu se face în două zile. Şi un singur incident poate nărui ani de încredere.

Cum aţi rezolva problema că nu se depun destule plângeri?
A: Ar trebui să existe un software sau un cod special pentru o astfel de infracţiune. Poliţiştii ar trebui să le explice celor din comunitatea LGBT că-s dispuşi să le asculte rapoartele. Şi cel mai important e să investigheze cum trebuie cazul, ca să aibă destule dovezi c-a fost vorba de ură.

Credeţi că e o problemă cu ofiţerii în vârstă rămași în Poliţie din fostul regim, care persecuta homosexualii?
A: Nu ştiu nimic specific despre Poliţia Română, dar din ce-am văzut în Europa, în fiecare ţară există oameni care din diverse motive şi experienţe nu sunt în stare să lucreze cu problemele LGBT. Ei bine, societatea se schimbă. Poliţiştii sunt reprezentanţii legii şi ai statului, iar legi împotriva discriminării sexuale există în toată Europa. Trăim în 2014 şi toți trebuie să ne adaptăm la astea.

Infracţiunile motivate de ură funcţionează ca factor agravant în legea românească. În cea olandeză sau în alte ţări e diferit?
H: Legile astea diferă peste tot în Europa. Nici în Olanda nu avem un articol specific referitor la infracţiuni motivate de ură, dar noi respectăm legislaţia în privinţa discriminării. E bine c-aveţi în lege asta, dar e cu totul altceva s-o puneţi în practică şi până la urmă doar aia contează când protejezi minorităţile.

Daţi-mi exemple de infracţiuni motivate de ură despre care v-au vorbit ofiţerii români.
H: Ei nu prea le recunosc deloc. Spun că nu ştiu dacă acea infracţiune a fost motivată de ură sau nu sau dacă s-au confruntat cu aşa ceva în meseria lor. Eu sunt convins că, dacă ar investiga cum trebuie aceste cazuri, ar afla mai multe.

Deci problema e că ele sunt investigate ca acte normale de violenţă?
H: Da, de obicei așa sunt privite. Iar dacă o persoană din comunitatea LGBT declară c-a fost o infracţiune motivată de ură, atunci treaba poliţistului devine mai dificilă, pentru că el trebuie să caute şi informaţii despre intenţie, nu doar despre faptele infracţiunii. Nu e un mod diferit de a-ţi face munca de investigaţie, e un mod de a-ţi îmbunăţi munca per total. Şi ofiţerii voştri păreau entuziasmaţi de ideile astea.

I-aţi învăţat şi cum să combată astfel de infracţiuni?
Era prea mult pentru un training de-o zi. Ne-am axat pe rolul lor în combaterea acestora, dar şi pe rolul statului de a-i ajuta printr-un sistem legislativ şi juridic mai atent la astfel de probleme.

Noi mereu ne gândim la Olanda ca un model de civilizaţie şi acceptare. Acolo mai există astfel de infracţiuni?
Da, pentru că noi chiar le măsurăm cum trebuie. Uniunea Europeană le cere tuturor ţărilor membre aceste cifre, dar România nu le oferă. În Olanda sunt foarte frecvente, anul trecut cred că au fost 3 300 de infracţiuni motivate de ură, dintre care 1 100 au avut loc faţă de comunitatea LGBT. Dar cifrele astea nu înseamnă nimic, pentru că astea sunt doar cazurile raportate la poliţie. Şi la noi există o reticienţă a reclamării.

Urmărește VICE pe Facebook:

Vezi și:
Viața gay între Mița Baston și... Securitate
Ghidul VICE pentru gay
Cupluri fericite de gay din Vietnam

Tagged:
LGBT
gay
politie
Vice Blog
interviú
asociatia Accept
Romania2014
Asociatia Politistilor Gay din Europa