FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Polițiștii din Pungești m-au sfătuit să folosesc celofanul pe post de prezervativ

Sătenii și activiștii sunt demoralizați sau își găsesc scuze pentru ce li se-ntâmplă.
2.4.14

Entuziasmul de la Pungești s-a futut, cu excepția forțelor de ordine care continuă să legitimeze aproape fiecare trecător. Când ajung în comună, la începutul lunii martie, pe majoritatea gardurilor încă stau plăcuțe pe care scrie:„Nu vrem fracturare hidraulică!” În copaci sau pe acoperișurile caselor atârnă steaguri românești sau bannere cu „Stop Chevron”.

Dar oamenii nu mai sunt atât de determinați să lupte împotriva statului și a companiei americane. Sătenii și activiștii sunt demoralizați sau își găsesc scuze pentru ce li se-ntâmplă. Unii vorbesc despre măsurile violente pe care ar trebui să le ia, alții vor despăgubiri, iar unii o dau total în paranoia. Culmea, sunt și oameni dispuși să lucreze pentru Chevron.

Ultima casă din Siliștea, cum te duci spre Pungești a fost închiriată din donații primite de la oameni din țară. Aici stau activiștii. Acum sunt doar doi, ambii din Vaslui, unii dintre manifestanții cei mai vocali. Adrian Roșca (41) umblă cu tricolorul la gât ca o eșarfă. Marius Ignat (38), un bărbat solid cu ochii bulbucați, cară aproape mereu după el o lampă cu benzină, un fel de cocktail molotov pungeștean. „Mai sunt luptători în București?”, mă întreabă primul. Spune că iar o să vină căldura și se umplu străzile de protestatari ca să frece bidoanele. „Da’ fă mă ceva, dă foc la un camion”, se indignează el.

Marius e de altă părere: „Nu trebuie să fim violenți, dar avem nevoie de mai multă fermitate.” Îl întreb de ce sătenii nu se mai prezintă la proteste în număr atât de mare ca înainte, iar el arată cu degetul înspre partidul de guvernământ. „Partidele au scos oamenii în stradă. În PSD erau cei mai mari așa-ziși luptători anti-fracking. Odată ajunși la putere, au uitat ce-au promis. Acum oamenii sunt plictisiți” Roșca continuă ideea cu o aberație: tot răul din România și chiar din lume are legătură cu bătălia dintre francmasoni și înalții bisericii. Eu când aud din astea îmi vin în minte scene de luptă din Lord of the Rings.

Marius Ignat la portavoce și Andrian Roșca cu tricolorul eșarfă la gât.

Toată ziua cei doi pregătesc protestul de pe 9 martie, când în curtea casei închiriate se adună vreo 70 de oameni. Marius Ignat îi încurajează la portavoce: „Perimetrul Chevron este aproape gata, nu trebuie decât să vină sonda. Oameni buni, să lăsăm prostiile la o parte și să fim uniți!” Colegul său îndeamnă isteric sătenii să pună maldăre de pietre și de lemne în fața curții „ca să avem pe ce să punem mâna când va veni sonda”.

Când ajungem toți la perimetrul Chevron, Ignat urlă către angajații corporației: „Nu înțelegeți că nu puteți crea locuri de muncă dacă umflați oamenii?! Ați primit haine de la companie ca să-i păziți!” După care întreabă un paznic SSG ce conține un container. Ăla, care ține în lesă un pitbul, răspunde: „E căcat pentru mă-ta să-l mănânce!”

În afară de momentul în care un protestatar aruncă o piatră înspre perimetru, așa se desfășoară toată mișcarea, timp de două ore: înjurături între protestatari și angajații Chevron. Jandarmii se holbează ca la OTV și îndeamnă pe manifestanți să se plece, dar atât le trebuie ca să-și direcționeze răcnetele către ei.

SSG-istul și animalul său de companie

Ca într-o scenă de teatru absurd, la plecare sunt legitimat, aceasta fiind a treia oară dintre cele șase dăți în care mi se cere buletinul. Organul legii îmi reproșează de mai multe ori că nu am reușit să prind pe cameră protestatarul care a aruncat cu piatra, de parcă eu știam dinainte că urmează să se întâmple asta. Apoi își uită menirea de pază și protecție și-mi explică normalitatea acțiunilor Chevron: „În fiecare zi se întâmplă foarte multe accidente de mașină, dar asta nu înseamnă că nu mai circulăm cu automobilul”

Publicitate

Pentru că ascult cu ochii ieșiți din orbite și rânjetul pe buze, îmi ține și o mică lecție de istorie: românii sunt bețivi de când erau daci, dar Burebista, care a trăit înainte să fie descoperită America, a ordonat tăierea viilor și atunci românii au inventat berea. Iar la final, pentru că deja aveam o relație, mă sfătuiește tovărășește: „Dacă îți pică ceva de pocnit, să nu te bagi fără prezervativ.” „Și un celofan e bun, dacă n-ai bani de cauciuc”, completează colegul de secție.

Ionuț Lăzurcă și Maria Dediu 

În următoarele șase zile încerc să vorbesc cât mai puțin cu poliția și cât mai mult cu localnicii. Maria Dediu trăiește din agricultură și nu ar avea nicio problemă cu exploatarea gazelor de șist, dacă statul român ar promite sătenilor despăgubiri în caz că apele vor fi poluate. „Nu cred că, dacă vom deveni violenți, lucrurile se vor schimba. Nu facem decât să dăm muniție guvernanților. Avem nevoie de mai multă presiune la București.”

Ionuț Lăzurcă, unul dintre cei mai gospodari oameni din sat, e conștient și el că „nu se poate cu ciomagul, nu ne trebuie Kiev, dar statul ne testează răbdarea.” Nu înțelege de ce trebuie să extragem gazele acum și nu le putem lăsa pentru copiii noștri, când se va inventa o metodă mai puțin dăunătoare. Pentru el, apatia oamenilor este aparentă, ca liniștea înainte de furtună, deși în sat există protestatari care acum vor să lucreze pentru Chevron: „Dacă tot a venit o nenorocire, măcar să câștige o pâine”, îmi spune Lăzurcă.

Publicitate

Ambii sunt demoralizați de clasa politică. Fermierul are mereu pe buze discursul cu „cei care ne vând țara” și nu înțelege pe ce cheltuie atâția bani. Maria este mai resemnată: „Niciun parlamentar, nici prefectul, nici Consiliul Județean, nici primarul nu sunt interesați de ce ne opunem exploatării”. Nimeni nu are un cuvânt bun de spus la adresa primarului Mircea Vlasă, iar cei care tac o fac de frică. Așa îmi explic eu de ce localnicii și-au pierdut avântul împotriva frackingului. „Nici la vot nu mai merg. De ce să deschid gura și să-mi taie ajutorul social?”, îmi spune un sătean care refuză să-și dea numele.

Copii anti-fraking

Cei care au vrut să-l dea jos pe motiv că nu le mai reprezintă interesele, au strâns în februarie 1 050 de semnături, adică peste 50% din locuitorii comunei cu drept de vot, pentru referendum. Instituția prefectului i-a acuzat în instanță de fals în acte, dar ancheta poliției a arătat că semnăturile erau reale. Cu toate astea prefectul de Vaslui nu a aprobat referendumul. În opinia lui, primarul a reprezentat interesele sătenilor, când a adoptat o hotărâre care interzicea exploatarea, dar care ulterior a fost revocată de Consiliul Local, la solicitarea Prefecturii.

Pe 18 martie, când au venit primele camioane cu părți din sondă, eu nu mai eram în Pungești. Câteva zeci de localnici au ieșit în întâmpinarea lor, iar unii au vrut să le oprească cu pietre, ceea ce a scos iar din stup sute de jandarmi. Solidaritatea de la București a atins doar 30 de persoane, care au marșat anemic vreo oră pe Calea Victoriei. Probabil își vor lua revanșa pe 6 aprilie, de „Ziua națională împotriva fracturării hidraulice”, când se va protesta în 60 de orașe din țară, dar și diaspora va fi pe poziții.

Eu sper ca rezistența la Pungești să rămână activă, dar trebuie să fie mai bine organizată. Adevărata presiune trebuie pusă la București prin ieșiri în stradă și prin acționări în instanță. Deși, așa cum îmi spunea și Marius Ignat, cei mai buni avocați români nu se compară cu cei pe care-i poate angaja Chevron. Sau poate ar fi o șansă, dacă justiția în România nu ar fi cumpărată. ONG-urile trebuie să tragă de mânecă Uniunea Europeană. Iar societatea este obligată să-i educe pe viitorii politicieni; cei care sunt la putere vor dispărea din cauze naturale, dar ce facem cu cei care vin în urma lor?

Urmărește-l pe Matei pe pagina lui de facebook.