FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Cinci motive pentru care maneliștii sunt mai tari ca hipsterii

Am realizat că, la două decenii de la apariția fenomenului, ori eu am devenit mai tolerant, ori maneliștii nu sunt chiar oaia neagră a societății. Oare?
6.11.13

Via Uniți Salam

În ultimul timp maneliștii sunt iar virali. Nu ca la-nceputul anilor 2000, dar scandalul drogurilor a reușit să-i pună din nou pe tapet. Așa am realizat că, la două decenii de la apariția fenomenului, ori eu am devenit mai tolerant, ori ei nu sunt chiar oaia neagră a societății. Pe alocuri sunt mai puţin ipocriţi şi mai simpatici ca snobii care o ard hipster în ultima vreme şi care au devenit noua cultură de masă. Iată de ce îi apreciez:

Publicitate

1. Femeile din videoclipuri sunt mai futabile decât orice doctorandă

Via Mr. Juve

Nu vreau să aud: „Sunt niște pițipoance tunate și proaste". Încă din titlu îți dai seama că nu mă adresez sapiosexualilor. Vorbesc strict de ăia care vor să fută de dragul futaiului și să vadă ceva simetric și frumos la o femeie, indiferent că-i chirurgical sau natural. Ce dacă-i „pițipoancă"? Ăia care pierdeau nopțile pe celebrul pițipoancă.org și comentau că „bunăciunile" sunt proaste de bubuie că se pozează lângă prize, și-ar fi dat și ultimii bani să le scoată la o merdenea, dacă se întrezărea în horoscop șansă de futai. E chiar lăudabil că hapciupalitici muzicali și estetici precum Mr. Juve sunt în stare să adune pe-un trotuar (loc în care își filmează de obicei videoclipurile) niște foste eleve de la Jean Monnet și să le pună să se spargă pe sistem video hai-făi. Iar fetele se mișcă bine. Că dau din fund, din buric, din sâni, oricum dansează mai bine decât ce am văzut vreodată la bebelușele de la Cronica Cârcotașilor, care în afară de a freca masa, altceva senzual nu știu. Iar dacă ești roacăr și te-ai bășicat până acum, află că-n pat femeia trebuie să știe să dea din șolduri nu din plete.

2. Nu există super staruri care să nu fi băgat coca

Via Uniți Salam

Steven Tyler, Ike Turner, John Belushi sau Sigmund Freud, toți au prizat cocaină. Nu știu dacă ultimul a făcut-o tot de pe țâțele vreunei tipe într-un WC de club din Viena, dar important e că, drogul ăsta are panaș. N-o să auzi că vreun mare artist a fost pe Tussine sau pe sare de baie, iar pe heroină distrugerea e maximă și fără glorie. Și-n lumea aia a lor mică-mare, cultă-incultă, maneliștii chiar sunt glorioși. Nu poți să-l condamni pe Adrian Minune pentru ambiția de a-ncerca să tragă o liniuță de pe pieptul vreunei tipe descrise mai sus. În fond, chiar dacă unii se aleg cu cazier pentru două grame de iarbă, maneliștii o ard cu coca la fel cum o ard cu evaziunea fiscală.

Publicitate

3. Se îmbracă mai elegant ca hipsterii care poartă animal print

Cel mai elegant puștan manelist din România.

Se-mbracă kitchos, știu. Nu-i nevoie ca vreo fashionistă complexată, care a terminat o facultate de artă, să-mi explice că sacoul cu sclipici îi omoară gusturile sau să urle: „Să vină Poliția Modei să-l aresteze!" Băi, e totuși un costum. Un prim pas spre o doză de eleganță. Undeva în subconștient se mijește posibilitatea unei redresări. Oricând e mai plăcut ochiului un Salam în costum Harmani cu ștrase și cămăși stridente, decât un metalist care nu înțelege că pantalonii de piele au fost inventați ca să ai pe ce să dai vina când ești balonat. Angus Young de la AC/DC, păstrează și la vârsta asta același stil de elev zglobiu, când mai are trei fire în cap, fiecare de 20 de centimentri. Nu l-am văzut niciodată pe Nicu Covaci să fie îmbrăcat ok: mereu cu vesta aia ponosită, acum mulată peste burta aia de neam prost. La cât de mult își doresc maneliștii să fie dă valoare, să nu ne mirăm dacă la un moment dat se vor îmbrăca mai bine ca politicienii, iar hipsterii îi vor întreba pe stradă: „Nu-mi vine să cred? De unde ai pantalonii ăștia? Sunt absolut FA-BU-LOȘI!".

4. Mașina lor va fi mereu mai mișto ca bicicleta ta de milioane

Via Adrian Minune, BMW

Să lăsăm figurile, să recunoaștem că au mașini bune, nu doar frumoase. Degeaba spui „Nu vreau așa ceva", pentru că-i prea mare, opulentă ori albă. Părinții ne-au învățat că, în viață e bine să vrei ce-i mai bun, mai frumos, așa că nu da ochii peste cap și zii sincer: „Băi, aș vrea și eu Ferrari ca al lui Minune". E simplu, nu te condamnă nimeni și e ilogic să crezi că ești manelist dacă ai BMW, Merțan sau Audi. Și maneliști poartă ciorapi, dar asta nu te face unul dintre ei. Unde mai pui că, alea trei mărci auto produc niște mașini senzaționale în comparație cu 90% din piața auto. Cât de underground s-o arzi, încât să spui că Loganul tău e peste un A5?

Publicitate

5. Pentru că se adaptează mai repede la muzica ta, decât tu la a lor

Sunt 90% șanse ca un roacăr să-și dea ochii peste cap dacă-l pui să asculte o manea sau și mai rău, să cânte una. Sunt 90% șanse ca un manelist să vrea să-ți arate că știe să cânte și Metallica, ba mai mult, să-ți facă și un cover de inimă albastră la țambal și orgă după November rain.

Urmărește-l pe Moustache Man pe pagina lui de facebook.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește și alte articole cu valoare:
Aur, smalex și dușmani
Cel mai elegant puștan manelist din România
Ferentari Party Reloaded
Steaua de Mare luptă împotriva discriminării rasiale cu manele psihedelice