Cele mai tari pipe de canabis din lume

Pipă de Salt. Fotografii de Davis James

Industria pipelor de sticlă trece printr-o renaștere în SUA, care le aduce artiștilor mai mulți bani ca niciodată. La expoziția Galleria Glass din Colorado se găsesc niște pipe absolut demențiale făcute de artiștii cei mai buni ai domeniului. De acolo, ele sunt livrate la colecționari și în magazinele din toată țara. În ultimii ani prețul pe bucată a crescut de la câteva sute la câteva mii de dolari, iar măiestria artiștilor a evoluat și ea. Mai mulți factori au dus la acest vortex de pipe și bani. Puștanii care și le cumpărau la festivaluri au devenit adulți, cu un venit destul de mare să cumpere pipe mai scumpe, iar procesul de manufacturare a evoluat, astfel încât și pipele sunt mult mai complexe. Atmosfera din SUA a devenit foarte lejeră față de iarbă și, în sinea lui, fenomenul de renaștere a pipelor de sticlă a fost doar un efect secundar al mișcării de legalizare.

Pipă de Robert Mickelsen

„Sursa banilor este revoluția canabisului care are loc în toată țara la acest moment,” ne-a spus Robert Mickelsen, un sticlar de 63 de ani care s-a apucat de curând de pipe. Deși Mickelsen a fost mentorul multora din industrie, el inițial nu era de acord cu ideea că pipele de sticlă sunt o formă de artă. În documentarul despre sticlărie, Degenerate Art, el își certa discipolii pentru că-și folosesc talentul pentru pipe, dar s-a răzgândit după ce a fost confruntat de Salt și Kevin Ivey, doi sticlari din Austin, Texas. „Ne-a spus să nu mai umflăm castroane, că n-o să ne ia nimeni în serios dacă ne ocupăm doar cu pipe,“ ne-a spus Salt, unul din curatorii expoziției Galleria Glass. „Apoi lucrurile au evoluat, pipele au devenit din ce în ce mai artistice, mentalitatea generală s-a schimbat, iar piața artelor plastice s-a dus dracului după anii '90.” Nimeni nu mai cumpăra sculpturi de sticlă și Mickelsen avea probleme financiare. Artiștii tradiționali căutau nișe noi în care să vândă, așa că mulți s-au apucat de pipe, chiar dacă nu fumau și nu prea-i interesa iarba. Salt și Ivey l-au convins pe Mickelsen să facă o sculptură cu care se putea fuma, iar Salt i-a dovedit că-i un domeniu profitabil când i-a cumpărat-o cu 1500 de dolari. „Acum probabil valoreză peste cinci mii, dar n-aș vinde-o nici mort. E prima pipă a lui Mickelson.”

Pipă de Bandhu Dunham

Bandhu Dunham,  alt sticlar de modă veche, s-a adaptat mai rapid la arta pipelor. Mi-a spus că, „în ultimii ani fabricarea pipelor a devenit atât de importantă din punct de vedere artistic și cultural, încât a trebuit să mă implic.” Având în vedere că domeniul sculpturilor de sticlă părea mort, Dunham a văzut pipele ca o salvare a acestei forme de artă. „Oamenii de pe piața sculpturilor de sticlă convenționale sunt îngrijorați că nu mai există colecționari. Tinerii cumpărători nu îi înlocuiesc pe cei bătrâni și se feresc de sculpturi. Așa că dilema este cum să-i faci pe tineri să fie interesați ca să devină colecționari. Iar pipele sunt răspunsul.”

Pipă de Snic

Percepția națională din ce în ce mai pozitivă față de iarbă a dus la legitimarea acestor pipe ca o formă de artă de colecție, dar a existat un motor principal în comunitatea prăjiților care a dus la creerea unor instrumente de sticlă de primă mână, și anume dabbing-ul. Majoritatea pipelor care se vând cu mii de dolari sunt pipe de dabbing folosite pentru a vaporiza substanțe extrase din canabis precum BHO-ul. Snic, un artist cunoscut pentru operele sale care îmbină sticla cu metalul, mi-a povestit mai multe: „Piața concetratelor de canabis este una de lux, așa că a ridicat atât prețurile cât și calitatea pipelor.” Concentratele sunt momentan un produs scump de nișă pe piața mariijuanei, deci amatorii își pot justifica cheltuielile când vaporizatoarele arată atât de bine. Pipele florale vechi nu mai vând atât de bine și chiar și artiștii de modă veche produc tot pipe de dabbing. (Bandhu fumează ocazional și face dabbing foarte rar, dar Mickelsen s-a lăsat complet de iarbă acum câțiva ani.) „Am încercat de toate, cocaină, acid, ce prindeam, dar iarba e singura de la care nu puteam să mă abțin, așa că m-am lăsat cu totul,” ne-a explicat Mickel

În ciuda preferințelor personale, iarba a suflat viață nouă în arta lui Mickelsen, alături de foștii lui studenți care s-au dedicat făuririi de pipe cu mult înainte să devină un domeniu profitabil. Unde sculpturile de sticlă au eșuat, pipele au preluat ștafeta. Mickelsen e entuziasmat de rezultat.

„Mă distrez mai mult ca niciodată. E genial. Fac bani berechet. Și sunt un sticlar mai bun decât eram acum doi ani, pentru că lucrez cu puștii ăștia care sunt fabulos de talentați. Învăț chestii noi zilnic. Am renăscut în industria asta și sunt mai fericit ca niciodată.”

Traducere de Mihai popescu