FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

De ce va obține Putin tot ce dorește în Crimeea

Degeaba se fac speculații, hai să vă spunem de ce e soarta Crimeei deja pecetluită.

Chiar și înainte ca parlamentul crimeean să voteze în unanimitate că vrea să-i ceară Moscovei permisiunea să devină parte din Rusia, forțele ruse completaseră deja procesul de instalare a unei noi realități în Crimeea – e clar că regiunea nu mai e controlată de guvernul central ucrainian din Kiev. Și astfel, fără o reacție militară majoră din partea armatei ucrainiene sau o excursie rusă în estul Ucrainei, se pare că jocul lui Putin e pe cale să se desfășoare.

Publicitate

Mulți analiști au menționat baza navală de la Sevastopol și importanța ei ca singură instalație navală din ape calde a Rusiei. Negocierile cu Ucraina asupra continuării operațiunilor Rusiei la bază au fost tensionate și în trecut, deși o înțelegere din 2010 îi dă undă verde Rusiei până în 2042.

Ca să fie sigură, Rusia a construit pe ascuns o bază pe post de înlocuitor la Novorossiysk, un port comercial la câteva sute de kilometri spre est care se află chiar în Rusia. Ar putea găzdui Flota Mării negre în caz că Rusia pierde Sevastopolul, iar dacă facilitățile navale de acolo se extind, Rusia nu va mai depinde de Crimeea.

Dacă marina rusă rămâne în Sevastopol, iar Crimeea va rămâne a Ucrainei, Ucraina nu va avea permisiunea să se alăture NATO. Ucraina încearcă să intre în NATO de ani de zile ca să se protejeze de…ce i s-a întâmplat acum. Dar o țară nu poate intra în NATO dacă are o bază militară străină pe teritoriul ei. Așa că, dacă Rusia rămâne în Sevastopol, iar Crimeea rămâne a Ucrainei, înseamnă că Ucraina nu poate intra în NATO. Ceea ce e un avantaj pentru Rusia, care va putea să se bazeze pe Ucraina în viitor, mai ales dacă Kiev se împrietenește prea tare cu Europa.

Pe 16 martie, Crimeea va vota dacă vrea sau nu să se alăture Rusiei. Dacă crimeenii votează în favoarea alăturării, regiunea ar putea deveni „teritoriu înghețat”, rezultatul standard al unui anunț de armistițiuîn timpul ostilităților. Țările înghețate sunt considerate de restul lumii ca fiind sub ocupație militară și puține astfel de zone primesc recunoaștere diplomatică oficială ca state independente. Asta s-a întâmplat după războiul din 2008 dintre Rusia și Georgia, care a dat naștere Republicilor Abkhazia și Osetia de Sud. Aceste zone sunt recunoscute ca țări de Rusia, Nicaragua, Venezuela, Nauru, Tuvalu și nimeni altcineva – în afară de, bineînțeles, celelalte țări înghețate.

Publicitate

Scenariul statului înghețat ar pune Occidentul într-o poziție delicată. Dacă vestul recunoaște independența Crimeei, asta ar deschide porțile unei relații mai apropiate între Ucraina și NATO, având în vedere că Sevastopol n-ar mai reprezenta o piedică. Dar ar risca să-i înfurie pe ucrainieni dacă recunoaște oficial secesiunea peninsulei Crimeea. Dacă Occidentul alege să refuze să recunoască ceea ce se va numi „votul legitim democratic pentru independență” al Crimeei, ar face asta cu riscul de a pune o barieră legalăîntre el și Ucraina, din moment ce Sevastopolul ar rămâne o piedică.

În plus, dacă Occidentul recunoaște Crimeea, asta va crea o situație mai complexă cu privire la recunoașterea diplomatică a tuturor celorlalte teritorii înghețate care s-au desprins după intervenția militară a Rusiei: Abkhazia, Osetia de Sud, Transnistria și Nagorno-Karabakh. Asta ar putea provoca o nouă formă de conflict, în care mutarea unei granițe prin invazie e foarte descurajată, dar ciopârțirea unei bucăți dintr-o țară în numele democrației acesteia e acceptabilă. Această dezbatere va fi foarte relevantă când comunitatea internațională hotărăște cum să avanseze cu separatiștii etnici în urma creării a noi țări precum Timorul de Est și Sudanul de Sud.

Puținii morcovi diplomatici pe care Occidentul dorește să-i ofere Rusiei au valoarea pe care vrea să le-o dea Putin. Abilitatea lui de a-l durea în cot depășește capacitatea Occidentului de a face ceva care să-l doară mai mult decât în cot. Chestia e că Rusiei îi pasă mult mai mult de Crimeea decât oricui altcuiva – cu excepția Ucrainei.

Publicitate

Și asta ca să nu menționăm celelalte două cărți pe care Putin le mai are de jucat. Prima: Ar putea destabiliza economia europeană deja fragilă. Europa depinde enorm de gazul și petrolul rusesc ca să aibă electricitate, iar Putin poate tăia 40 de procente din rezervele de petrol și gaz ale Europei cu un singur telefon. Consecințele acestui fapt asupra economiei globale ar fi urâte.

A doua: Eforturile de a-l convinge pe Bashar Assad să se calmeze și de a convinge Iranul să renunțe la programul de armament nuclear nu-și vor atinge niciodată scopul fără ajutorul lui Putin. (Deși oricum sunt slabe șanse de negociere în ambele cazuri). Fără sprijinul Rusiei, Statele Unite vor pierde în ambele situații.

Și atunci se pune întrebarea dacă Occidentului îi pasă mai mult de o eventuală cădere economică globală, de armele chimice ale Siriei și de programul nuclear al Iranului – sau de o peninsulă din Marea Neagră plină de oameni care oricum par să fie ruși.

Mulți analiști din Occident au făcut calcule sumbre cu privire la aceste evenimente. S-a vorbit despre prevenirea violenței, reducerea tensiunilor și furnizarea unei rampe care să-i permită lui Putin să dea înapoi. Unii au încercat să introducă aceste evenimente în tiparul națiune-vs.-națiune, Războiul rece. Alții au încercat să atribuie ineficiența reacției occidentale faptului că Putin e nebun la cap. Aceste abordări nu fac decât să-i ajute pe occidentali să se simtă mai confortabil față de ei înșiși.

Realitatea este că soarta peninsulei Crimeea a fost deja stabilită. Putin a văzut ceva ce-și dorea și a întrezărit ocazia perfectă de a-l obține. Așa că a trimis trupe ca să schimbe realitatea de la fața locului. În negocierile din zilele și săptămânile următoare, politicienii occidentali vor încerca să dovedească că Rusia nu le-a dat peste bot - „compromisul la care se va ajunge va fi aproape exact ce-și dorea Putin de la bun început, sub masca unei victorii diplomatice de a fi prevenit un conflict armat – pentru a-și păstra credibilitatea occidentală. Știu că vor avea nevoie de ea la următoarea criză care o să vină.

Traducere: Oana Maria Zaharia