Poveste din Berlin: Adio, Tacheles

Orașul Berlin a asistat la sfârșitul unei ere săptămâna trecută, odată cu evacuarea spațiului Kunsthalle Tacheles, o galerie artistică monumentală care a ocupat un fost mall abandonat de pe Oranienburger Strasse în ultimii 22 de ani. Evacuarea nu a avut loc din senin: artiștii s-au luptat cu primăria pentru acest spațiu încă de la început. Ce e cel mai surprinzător e cât de puțin palpitant a fost finalul. După toate demonstrațiile, concertele caritabile, sloganele militante și pumnii ridicați împotriva puterii, atunci când poliția a sosit la fața locului cu un lăcătuș marți dimineața, în zonă erau doar cincizeci de protestatari care băteau fără tragere de inimă în niște oale. Evacuarea a avut loc pașnic, fără luptele de stradă care erau de așteptat. Până la urmă și artiștii erau confuzi în privința spațiului Tacheles.

Clădirea de 9 000 metri pătrați ocupă jumătate dintr-un bloc. A fost construită inițial cu scopul de a fi un mall în 1907, dar a dat faliment la șase luni după deschidere. În urmă a rămas un vis arhitectural mult prea ambițios, care a fost convertit în birouri administrative pentru partidul nazist în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, apoi lăsat să se dărâme încet în timpul erei comuniste. Clădirea a fost propusă pentru demolare în anii 80, dar după căderea Zidului Berlinului a fost ocupată de un grup de artiști activiști. Redenumită Tacheles (după cuvântul idiș care înseamnă „a dezvălui”), complexul artistic a devenit adăpostul culturii libere pentru toți care începuse să înflorească în orașul reunit. Începutul anilor ’90 a fost o perioadă legendară pentru Berlin, unde cafenelele și barurile răsăreau în pivnițele oamenilor, petrecerile aveau loc cu ajutorul generatoarelor portabile în ruinele vechi ale clădirilor condamnate, iar cultura bucuriei și a exuberanței părea să indice un viitor în care orice era posibil.

Tacheles a devenit un simbol a tranformării Berlinului. Popularitatea internațională a proiectului s-a răspândit atât de repede încât era imposibil ca Tacheles să mai fie demolat. Astfel, conducerea orașului a hotărât să adopte o atitudine indulgentă. Clădirea a fost declarată monument istoric, iar artiștii au avut voie să o ocupe în continuare. Proprietarul, Johannishof GmBH, a semnat o poliță de predare a structurii în 1998. Polița a expirat în 2008, iar proprietatea a fost transferată la o bancă din Hamburg, HSH Nordbank, care a început imediat demersuri agresive de evacuare a artiștilor. A început o nouă rundă de lupte, rezidenții clădirii trezindu-se deodată în rolul de ocupanți ilegali și nedoriți. A doua oară, rezidenții din Tacheles n-au mai avut puterea să lupte. Aceasta e strategia tipică în situațiile cu squatteri: să oferi o perioadă de amnestie de zece sau douăzeci de ani, după care ocupanții inițiali renunță, pasând torța unei generații mai tinere și mai puțin rebele, care sunt dispuși să renunțe mai ușor în numele progresului.

Și cartierul din jurul spațiului Tacheles s-a schimbat în ultimii 20 de ani. Terenul părăsit s-a umplut de restaurante, baruri fițoase, magazine scumpe și prostituate aliniate pe străzi echipate în dantelă și latex. La fel ca și Tacheles, prostituatele sunt și ele un simbol al libertății. Strada Oranienburg, pe vremuri decrepită, a devenit un rai al turiștilor. Tacheles a încercat să țină pasul cu vremurile; curtea încăpătoare s-a umplut până la urmă de traficanți de droguri. Nevoile hedoniste ale turiștilor trebuiau îndeplinite, iar arta nu era pe primul loc în lista lor.

În ultimii ani, mulți spuneau despre spațiul Tacheles că a devenit o parodie a lui însuși. Lucrările de artă ce ieșeau de aici păreau demodate, reflectând furia inspirată de punk și estetica de tip graffiti pe care o caută turiștii în Berlin. Tacheles a fost prins în menghina timpului: pe de o parte, puriștii strigau „Trădare!”cu fiecare pas făcut spre comercial, pe de altă parte, estetica de squatter a devenit tot mai mult o relicvă a trecutului, căci cartierul dimprejurul spațiului fusese transformat de stilul de viață capitalist.

Lăsând simbolismul la o parte, Tacheles a mai avut niște avantaje. Dacă te descurcai fără pretenții burgheze cum e apa la robinet, puteai închiria un spațiu extrem de ieftin să-ți faci un studio acolo. Era un loc bun pentru artiștii tineri din Berlin. Într-un interviu pentru Sűddeutsche Zeitung, fotograful Petrov Ahner a spus că se mutase la oraș acum doi ani fără să cunoască pe nimeni. Acum are două galerii care îl reprezintă. Totul s-a întâmplat datorită spațiului Tacheles, spune el. Petrov a fost acolo în dimineața evacuării; arăta deznădăjduit și făcea fotografii cu oameni care nu se legau cu lanțuri de uși.

În ciuda agresivității cu care a fost eliberat spațiul, nu există încă niciun plan cu clădirea. E încă protejată ca monument istoric, așa că nu poate fi demolată pur și simplu. Primarul Klaus Wowereit promite că se va iniția un nou proiect artistic. Între timp, în oraș tocmai se deschide un nou mall. Investitorii din parcarea de pe Kurfűrtsen Strasse, îngrijorați că circulația banilor din apropierea lui va aduce inevitabil prostituate în parcare, au găsit un mod de a descuraja acest tip de comportament în zonă. Boxele vor emite muzică clasică, sperând să-i rușineze pe potențialii clienți ai districtului roșu amintindu-le de bogata moștenire muzicală a Europei. Nu există nimic mai bun ca nostalgia glorioasă a zilelor apuse pentru a masca peisajul posomorât al prezentului.

Traducere: Oana Maria Zaharia