De ce folosesc rapperii accente false?

Cu toţii avem accente. Acestea arată cine suntem şi de unde venim. Tot ele le permit necunoscuţilor să ne judece imediat cum deschidem gura. Şi fac oamenii care arată banal să pară mai interesanţi.

Sunetul vocii unui artist are un impact major asupra muzicii sale. Prin 2000, o trupă numită Silibil ‘n’ Brains a fraierit toată industria muzicală şi a semnat un contract cu o casă de discuri cu accentele lor scoţiene mascate de unele californiene. Mike Skinner s-a mutat din Birmingham şi a scos un disc în care zici că a trăit toată viaţa-n Londra. Apoi ajungem la Iggy Azalea, rapperiţa care a fost criticată continuu că şi-ar falsifica accentul, de când a devenit celebră.

Iggy Azalea a părăsit Australia la 16 ani ca să se mute-n Miami. Părinţii ei credeau că pleacă în vacanţă, dar ea nu s-a mai întors. Acum are 24 de ani, e prima femeie rapper care ajunge pe lista XXL Freshman şi şi-a tot schimbat aspectul de-a lungul timpului. Dar oare chiar merită s-o înfierăm pentru c-a trecut de la accentul australian la cel american? Sau e normal să-şi redefinească personalitatea după locul în care locuieşte?

L-am sunat pe lingvistul renumit David Crystal (serios, tipul ăsta apare în bibliografia oricărui curs de lingvistică), care urmează să publice o carte despre accente muzicale numită You Say Potato, ca să aflu răspunsul la întrebările de mai sus. David nu auzise de Iggy până atunci (preferă folkul), dar s-a străduit să facă o analiză simplă a autencităţii accentului ei.

VICE: Care sunt principalele elemente ale unui accent?
David: Fiecare accent are două laturi. Una segmentală, alcătuită din vocale şi consoane. Şi una nonsegmentală care cuprinde tonalităţile care sunt asociate elementelor lingvistice. Pe scurt, intonaţia, tonalitatea şi ritmul sunt elementele pe care se bazează un sistem de pronunţie. Şi acesta este baza oricărui accent.

Care sunt dificultăţile când cineva cântă cu accent?
Majoritatea accentelor regionale pe care le auzi în jurul lumii se bazează pe vocale şi nu pe consoane. Imediat cum începi să cânţi, acele vocale se prelungesc şi-ţi este greu să menţii accentul. E foarte greu să-ţi dai seama dacă o soprană este englezoaică, spanioloaică sau italiancă, pentru că modul în care-şi deschid gurile şi-n care prelungesc vocalele face ca acele diferenţe regionale să dispară.

Cum funcţionează în cazul celor care nu sunt soprane sau tenori? Iau o decizie conştientă când cântă cu  accent?
În primele zile ale rock’n’roll-ului englez, când toţi îl copiau pe Elvis, ei se străduiau să sune ca nişte americani. Oameni care nu adăugaseră niciodată un „r” la vocalele lor, o făceau înadins pe albume ca să sune ca cele americane. Pe unii probabil i-a influenţat şi subconştient. Dar după ce capeţi încredere în stilul tău personal de a cânta şi mai trece ceva timp, influenţele exterioare se diminuează.

Accentele pot schimba şi modul în care respiri şi ritmul în care cânţi, nu?
Îmi amintesc că Billy Bragg spunea că nu putea să cânte o melodie precum Tracks of my Tears într-un accent londonez, pentru că ieşea cadenţa prost şi nu putea folosi silabe lungi. Asta pentru că acel accent era succint şi repezit faţă de ritmul accentului în care a fost cântată melodia originală. Uneori trebuie să-ţi sincronizezi accentul cu ritmul unui anumit cântec.

Există şi un aspect comercial în aceste schimbări de accent?
Evident, ele te fac mai uşor de identificat. Problema se pune: cum cred muzicienii că vor fanii lor ca ei să vorbească? E interesant pentru că seamănă cu Eurovizion, unde toată lumea cântă în engleză, poate şi pentru că aşa îi este mai confortabil solistului.

Cel mai bun exemplu sunt cei de la The Beatles. Un studiu recent arată că, jumătate din cuvintele din melodiile lor, în care apare un „r” după fiecare vocală, au o pronunţie tipic americană. Când cei de la Beatles s-au lansat, ei chiar au experimentat cu un accent american, dar au renunţat după primii doi ani. În perioada în  care au scos Sgt. Pepper, deja scăzuse numărul de vocale urmate de litera „r” la 5%. Au trecut treptat de la accentul american la cel propriu, liverpudlian.

De obicei există o discrepanţă mare între modul în care vorbesc vocaliştii şi modul în care cântă.
Da, dar există şi cazuri precum Lilly Allen, Chas, Dave şi Ian Durry…

Compară cazurile lor cu cel al lui Mike Skinner, care are accent londonez, deşi e din Birmingham.
Depinde de unde eşti şi cât de legat eşti de locul natal. Să fim serioşi, tu crezi că există în realitate conceptul de „autenticitate”? Cântatul nu este atât de natural pe cât credem, dar vorbitul ne vine natural. Când cânţi, emoţiile tale ajung la apogeu şi te exprimi complet diferit. Autenticitatea constă doar în alegerile tale. Neconcordanţele dintre vocea cu care vorbim şi cea cu care cântăm mi se par pe lângă subiect. Fie că decid să cânt cu un accent irlandez, scoţian sau galez, este autentic, pentru că eu l-am ales. Pe de altă parte, dacă mă simt mai apropiat de cultura americană, aleg să le imit accentul şi o fac bine, atunci înseamnă că accentul ăla este autentic pentru mine. Contează cu cine te identifici şi cu cine vrei să perceapă alţii că te identifici? Sunt sigur că mulţi cântăreţi au identităţi multiple.

De Iggy Azalea ce zici? Mulţi au o problemă cu faptul că-i australiană, dar bagă rap ca o americancă.
Rap-ul are un stil clar. Foloseşte un ritm al limbii engleze care e specific acestui gen. Există două tipuri de ritm: cel axat pe accent, folosit în conversaţii, care sună ca „te-tum-te-tum-te-tum.” Şi cel axat pe silabe, unde fiecare dintre ele are un beat care sună ca „rat-a-tat-a-tat.” Rap-ul are un ritm rat-a-tat şi provine din stilul caraibian de a vorbi. Oricine face rap trebuie să respecte acest lucru. Fie că oamenii te respectă sau îţi râd în faţă pentru asta.

Asta-i ca atunci când Joss Stone, care-i născută-n Devon, a mers la The Brits, după ce-a fost în turneu în State şi avea un accent complet american. E vina ei că vorbeşte aşa sau oamenii pur şi simplu asimilează accentele pe care le aud?
Da, se întâmplă d-astea mereu. Termenul tehnic pentru asta e acomodarea. Când doi oameni care se plac vorbesc o vreme, pot să se înţeleagă atât de bine, încât accentele lor se vor apropia unul de celălalt. La fel, dacă doi oameni care nu se plac vorbesc foarte mult, accentele lor se vor distanţa şi mai tare. Când mergi într-un loc cu un accent dominant, te vei acomoda natural la el dacă te înţelegi bine cu oamenii de acolo. Unii se adaptează mai repede ca alţii. Pentru ei acomodarea poate dura doar câteva zile.

E ceva inconştient?
Da, majoritatea oamenilor nici nu-şi dau seama c-o fac.

L-am rugat pe David să analizeze două clipuri cu Iggy Azalea. Unul era un interviu cu ea şi celălalt era clipul ei „Fancy”. Scopul era să-mi arate ce diferenţe observă. Uite ce mi-a spus:
Cu greu găseşti vreo urmă din accentul ei australian original în modul în care vorbeşte, doar câte un cuvânt gen „own” sau „believe” care-s pronunţate ciudat. Şi-a creat un accent mixt (ca majoritatea oamenilor din zilele noastre) de la atâtea călătorii. De exemplu, când spune „dance” în interviu, o face pe un ton american şi inserează consoana „r” în cuvinte precum „version”. Dar nu e un accent american pur, pentru că foloseşte şi sunete specifice Marii Britanii (pentru că acolo era când da interviul). În „Fancy” ne arată că are ureche muzicală şi ştie să imite la perfecţie. Accentul ei merge în mai multe direcţii, toate influenţate de rap-ul american, mai ales în ultimele minute ale melodiei. Pe lângă asta, a apelat la nişte efecte speciale de voce pentru ultimele riff-uri, care probabil contribuie la succesul clipului.

Mersi, David!

Traducerea: Mihai Popescu

Citește mai multe despre rapperi:
Rimaru vrea să salveze rap-ul românesc cu rime alese și lecții pentru viitor Rapperii de la The Bridge Committee ne-au răspuns la întrebări în versuri Ghidul Noisey pentru rapperii anului 2013