Cum te distrezi în vacanţa de vară, în Valea Jiului postindustrială

Fotografii Ioana Cîrlig şi Marin Raica lucrează la un proiect de documentare foto de anvergură numit Poveşti Postindustriale, în care locuiesc timp de aproape un an în unul dintre oraşele miniere vechi lăsate într-un con de umbră după privatizările sălbatice din anii '90. Când am vorbit cu ei ultima oară, locuiau în oraşul minier Brad, din judeţul Hunedoara, de vreo opt luni. De vara trecută sunt mutaţi în Petrila, ca să urmărească schimbările din zonă după ce se închide mina din Petrila şi m-am gândit să le scriu ca să aflu dacă există şi o viaţă socială în aceste comunităţi prezentate foarte sumbru şi cu fundal sonor de viori de presa mainstream.

VICE: Cum se distrează oamenii din Valea Jiului?
Ioana Cîrlig şi Marin Raica: În Petroşani e teatru, iar în Vulcan s-a deschis un cinematograf 3D. Există cluburi şi ştranduri şi am fost într-un loc lângă Uricani unde s-a deschis un parc de aventură. Mai poţi să zbori cu parapanta şi iarna să mergi la ski la Straja sau în Parâng. Când e cald, e foarte popular grătarul.

Dar în Petrila, cum petrec localnicii?
Se organizează din când în când evenimente la Casa de Cultură. Au cursuri pentru copii, iar cele mai populare sunt de dans modern. Toţi copiii cool dansează, au făcut şi-un concurs de streetdance care s-a încheiat cu un battle, ca la carte. Sunt multe trupe de streetdance în Vale, chiar şi beatbox-ul e la modă. În cârciumi se cântă live, ca în staţiunile de la mare. Chiar în faţa blocului în care stăm e restaurantul „Căprioara". Aici în fiecare vineri şi duminică e o trupă cu un repertoriu cu folk, soft rock şi hituri internaţionale.

Şi cum e atmosfera?
Uite, de exemplu, ieri dimineaţă am fost la cafea într-o bodegă dintr-una din pieţele Petroşaniului. Atmosfera era clasică, de cârciumă din piaţă, tărie la prima oră, bătrânei băutori serioşi, discuţii aprinse despre politică, cu eternele „Unde e un Țepeș acum?", „Măcar pe vremea lui Ceaşcă nu aveai grija zilei de mâine", „L-au băgat pe cioban la puşcărie, dar el măcar a ajutat oameni, hoţii ăştia pe cine ajută?" etc. Pereţii erau plini de tablouri pictate de unul din clienţii fideli, care acum era orb, un bătrânel cu o pasiune neîmpărtăşită pentru barmaniţa după care striga „Andreea, unde eşti, fată frumoasă?".

Am vazut c-aţi fost pe la „Zilele Petrilei". În ce-a constat evenimentul?
E un eveniment anual organizat de primarie, cu spectacole şi târg. Au fost mulţi artişti locali şi multă muzică populară, dar şi dans modern şi trupa Alb Negru ca headlineri. Noi am stat mai mult pe lângă jocurile mecanice din părculeţul de distracţii, unde urmăream performanţele tinerilor care dădeau cu pumnul într-o bilă sau trăgeau cu puşca în cutii de conserve. Totul s-a încheiat cu artificii. Am fost şi la zilele altor oraşe, repertoriul cel mai bogat era, normal, în Petroşani, cu nume binecunoscute din show-bizul românesc precum Sylvia, Shift Band sau Cargo. Acolo se organizează anual şi un festival de folk, „Cântec pentru prieteni", există şi un bar rock, Barock, unde se țin concerte şi în fiecare vară are loc Barock Fest.

De obicei se pictează un portret destul de sumbru al vieţii de zi cu zi din Valea Jiului. Cum şi-au petrecut vacanţa de vară localnicii din Petrila?
Oamenii ne-au povestit că au fost în vacanţă prin ţară, prin Grecia sau Ungaria sau şi-au vizitat rudele din străinătate. Prietenii noştri au fost la festivalul de metale grele de la Râşnov şi prin Sighișoara. Aici vorbim de upper-midlle class-ul Văii Jiului, oameni care au slujbe plătite peste medie. Pentru cei din clasa defavorizată, vara e sezonul în care merg să muncească în agricultură în Germania sau în Italia, unde strâng bani din care încearcă să traiască în restul anului.

Care e cea mai gravă problemă a zonei?
Spre deosebire de alte zone din ţară, aici au fost mulţi bani şi sunt şi acum. Dar o mulţime de acţiuni necoordonate, absurde, risipa şi hoţia încetinesc dezvoltarea zonei. Încercarea palidă de reconversie a zonei dintr-una industrială în una turistică a fost o oportunitate pentru acţiuni tipic-româneşti, dar deşi au făcut investiţii şi zona are mare potenţial, e departe de ceea ce se doreşte. Proiectul transformării minei Aninoasa în muzeu şi controversata investiţie în telegondola din Parâng sunt exemple bune pentru acest haos. O mare problemă e lipsa unui plan unitar, realist, de dezvoltare pe termen lung.

Ce vi se pare că face zona unică faţă de alte oraşe postindustriale pe care le-aţi vizitat în cadrul proiectului vostru?
În Valea Jiului distanţa dintre oraşe e foarte mică, toată zona e ca un oraş mare. Are multe aspecte postindustriale, dar, spre deosebire de alte locuri prin care am fost, aici mai există activitate industrială, chiar dacă a fost restrânsă mult în ultimii 20 de ani. Atmosfera dezolantă post-industrială nu e atât de prezentă, dar în Aninoasa şi în anumite părţi din celelalte oraşe se simte efectul de oraş-fantomă.

E multă viaţă, multă natură şi, foarte important pentru noi, cu toate că presa a fost și aici la fel de agresivă, oamenii sunt mai puţin bănuitori decât în alte zone, sunt chiar relaxaţi şi primitori. Dintre locurile vizitate de noi, Valea Jiului e zona cea mai activă, chiar ne face placere sa locuim aici, nu e doar un sacrificiu făcut pentru proiect.

Urmărește VICE pe Facebook:

Vezi și mai multe imagini din Valea Jiului:
România postindustrială
Nu există soluții pentru România postindustrială
Minerii din Valea Jiului încă trăiesc sub prejudecățile bucureștene