Publicitate
Știri

Un oraş kurd a rezistat de o sută de zile în faţa Statului Islamic

Femeile kurde luptă în faţa turcilor şi ISIS pentru egalitate.

de Danny Gold
17 Martie 2015, 11:02am

„Bun venit în Stalingrad. Bun venit în Kobane", ne-a spus luptătorul kurd, în timp ce îşi pornea maşina. După o goană nebună peste graniţă închisă cu Turcia, am ajuns în oraşul sirian unde kurzii sunt majoritari, în ianuarie. Se afla de aproape o sută de zile asediu brutal din partea Statului Islamic. Jihadiştii l-au luat cu asalt încă din septembrie, dinspre sud, est şi vest, după ce au cucerit toate oraşele din apropiere şi au trimis val după val de luptători timp de mai bine de trei luni.

Miliţiile kurde care apără oraşul, Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG), au reuşit să respingă forţele Statului Islamic în ultimele săptămâni, dar încă era nevoie ca luptătorul YPG care ne conducea să meargă cu farurile stinse, ca să nu atragă atenţia asupra maşinii. Peste tot prin oraş, veteranii YPG i-au apărat de atacurile zilnice ale Statului Islamic şi au avansat stradă cu stradă şi casă cu casă.

Bazarul a fost distrus complet.

Când echipa VICE News a ajuns acolo în decembrie, YPG-ul reuşise să elibereze centrul oraşului de sub ocupaţia Statului Islamic. Un comandant YPG a afirmat că forţele kurde controlează 75% din oraş, dar asta era o supraestimare. Controlul asupra unei mari porţiuni din oraş s-a schimbat frecvent între cele două tabere. Luptele de stradă s-au cam terminat, iar acum conflictul se duce mai mult cu atacuri de mortiere, cu rachete şi cu lunetişti.

O plimbare de-a lungul frontului de est ne arată proporţiile dezastrului celor trei luni de asediu, atacuri de mortiere, atacuri aeriene şi lupte de stradă. Jumătate din oraş e ruinat. De când Statele Unite, confruntate cu ameninţarea Statului Islamic la periferia Europei, au desfăşurat atacuri aeriene în Kobane, în septembrie, oraşul a devenit cea mai bombardată zona din Siria.

Aşternuturi atârnate ca să blocheze câmpul vizual al lunetiştilor.

Atenţia acordată oraşului Kobane a fost pusă sub semnul întrebării. Oraşul nu are prea multă valoare strategică în războiul civil din Siria. Statul Islamic controlează deja punctele de trecere a frontierei către est şi vest şi se pare că operează într-un fel de coordonare tacită cu Turcia. Din punct de vedere tactic, Kobane nu are valoare nici pentru forţele kurde: se află destul de departe de alte aşezări kurde precum Cizire şi Efrin.

Dar, în ciuda absenţei jurnaliştilor occidentali din oraşul Kobane, asediul său a captat atenţia presei internaţionale şi a devenit o prioritate în campania de bombardamente desfăşurată de coaliţie. Conform datelor publicate de Comandamentul Central, 76% din atacurile aeriene efectuate în Siria s-au concentrat asupra oraşului Kobane.

Kobane a devenit un simbol internaţional al rezistenţei împotriva Statului Islamic. Un grup de kurzi slab înarmat, cunoscut pentru principiile sale seculare şi pentru egalitatea de gen, a luptat ca să respingă forţele mai bine echipate ale Statului Islamic care şi-au croit drum prin Siria şi Irak cu foarte puţine pierderi. Între timp, bătălia pentru Kobane a ajuns în primele linii ale războiului propagandistic purtat pe social media. Analiştii au încercat să înţeleagă ce s-ar întâmpla dacă Statul Islamic ar cuceri oraşul, în ciuda bombardamentelor coaliţiei, sau dacă, dimpotrivă, YPG-ul ar reuşi să respingă atacatorii.

Lupta a devenit acum un joc al unghiurilor. Paravane de protecţie împotriva lunetiştilor, prelate, pături şi orice altceva ar mai putea fi folosit pentru blocarea câmpului vizual, atârnă deasupra fiecărui spaţiu deschis din cele câteva sute de metri de front. Perwer Ali Muhammad, un profesor de liceu devenit jurnalist kurd şi ghid, după ce s-a hotărât să rămână în Kobane când majoritatea locuitorilor s-au refugiat în Turcia în septembrie, ne-a sfătuit pe cei care-l însoţeam să mergem aproape de ziduri şi să fim atenţi la focul de mortier sau la gloanţele rătăcite, chiar dacă ne aflăm la sute de metri de front.

„Aproape pot să zic că linia de front e mai sigură acum, pentru că focul de mortier vine din toate părţile tot timpul", ne-a spus el. Locuinţa lui a fost distrusă de atacurile de mortier, iar acum locuieşte într-o casă alături de alţi câţiva jurnalişti locali.

Jihadiştii lansează între zece şi două sute de atacuri de mortier pe zi.

Surse din YPG spun că forţele Statului Islamic lansează între zece şi două sute de atacuri de mortier pe zi. Obuzele neexplodate şi şrapnelul sunt peste tot şi abia dacă mai sunt băgate în seamă de localnici, la fel ca rămăşiţele clădirilor distruse de explozii. În timpul plimbărilor prin oraş, jurnaliştii kurzi ne-au indicat locurile unde se aflau înainte magazinele şi casele prietenilor. Unii dintre ei nu au putut ajunge la casele lor timp de luni de zile pentru că acestea se găseau pe teritoriul controlat de Statul Islamic.

Cartierele din partea de est a oraşului, unde se afla frontul, erau lipsite de activităţile care se desfăşurau acolo în mod normal. Tot ce se vedea erau câţiva oameni care pășeau printre moloz şi un buldozer care curăța rămăşiţele unor clădiri. Dacă mai erau civili prin zonă, aceştia se ascundeau în apartamentele lor.

Ruinele clădirilor sunt presărate cu fragmentele unor vieţi lăsate în urmă.

Dar luptătorii YPG erau peste tot. Apăreau dintre ruinele clădirilor, se cățărau prin găurile imense din pereţii clădirilor sau ieșeau în grupuri mici pe uşile laterale. Îi urmăream ore în şir, printre mormanele de moloz, prin apartamentele presărate cu fragmentele unor vieţi lăsate în urmă, pășeam peste saltele, haine, poze de album, rochii, farfurii şi poze de familie. Mergeam pe lângă păturile şi prelatele atârnate, alergam şi ne lăsam pe vine când era nevoie, treceam cu grijă pe lângă betonul ciuruit.

Unii luptători ne-au însoţit şi ne-au ghidat prin fostul complex rezidenţial, pe străzile transformate în tabere improvizate, în timp ce alţii ocupau punctele de control de pe străzile blocate cu maşini şi camioane incinerate. Erau şi cazemate de lunetişti pe ici colo. Câţiva luptători insistau să aruncăm o privire prin ele ca să vedem poziţiile Statului Islamic. Alţii ne întindeau ciocolate, seminţe de floarea soarelui şi ţigări şi insistau să bem un ceai cu ei, indiferent cât de aproape suntem de jihadiştii.

Luptătoare YPJ de pe frontul de est.

În partea de nord a oraşului Kobane e graniţa cu Turcia. Zeci de mii de refugiaţi au trecut-o în decursul ultimelor luni. Cel mai mare val de refugiaţi a fost pe la mijlocul lui septembrie, când victoria Statului Islamic părea iminentă. Guvernul turc îi tratează cu suspiciune pe cei din YPG, din cauza afilierii lor cu Partidul Muncitoresc Kurd (PKK), un grup de militanţi kurzi turci care duce o luptă separatistă de 30 de ani. Turcia nu a făcut nimic ca să uşureze situaţia celor din Kobane, ba chiar a şi arestat câţiva civili kurzi care au încercat să se refugieze peste graniţă.

În schimb, kurzii din Siria şi Turcia au acuzat guvernul turc că a permis atacul Statului Islamic, ba chiar că a fost complice în acesta prin pasivitate şi prin faptul că a îngreunat transporturile de civili, de întăriri şi de ajutoare peste graniţă, în ciuda unor politici relativ relaxate în ceea ce priveşte grupările jihadiste.

Zeci de mii de civili au migrat înspre graniţa cu Turcia.

YPG-ul a primit totuşi ajutor: le-au fost paraşutate arme şi provizii la începutul campaniei aeriene desfăşurate de Statele Unite, iar guvernul turc a permis accesul unei grupări mici de kurzi irakieni peshmerga, echipate cu artilerie grea. Totuşi, luptătorii YPG sunt slab înarmaţi comparativ cu forţele Statului Islamic care au de partea lor tancuri, artilerie şi multe mortiere. Curentul, căldura, medicamentele, hrana, apa şi combustibilul sunt în cantităţi mici. Nu au radare, nu au veste antiglonţ şi nici ochelari cu infraroşu. Sunt pregătiţi în orice moment, în tot oraşul, deşi mulţi dintre ei pot părea relaxaţi. La una din baze, o luptătoare din Unităţile de Apărare a Femeilor (YPJ) se juca cu un şarpe de jucărie şi îşi speria una dintre camarade în timp ce alta ne anunţa că forţele Statului Islamic se află la doar 50 de metri de noi.

Luptători YPG şi YPJ staţionaţi la 50 de metri de forţele Statului Islamic.

Un ghid YPG s-a oprit să ne arate nişte graffitti: numele a trei luptători ai Statului Islamic erau scrise pe un perete. În partea cealaltă a curţii se afla o bază a grupării, ruinată după ce a fost distrusă de un atac aerian. În zonele recucerite de la extremişti, trupurile carbonizate ale luptătorilor Statului Islamic erau împrăştiate peste tot. Unele dintre ele au fost arse de propriii lor camarazi, ca să nu fie identificate, altele au ajuns aşa în urma atacurilor aeriene. Din grămezile de moloz se ridica duhoarea de cadavre.

Atacurile aeriene au loc noaptea, de obicei. Localnicii strigă „Obama!" de fiecare dată când unul dintre ele face pământul să se cutremure. Cei din YPG spuneau că atacurile aeriene le sunt de ajutor, dar e nevoie de mai multe. Un ofiţer care s-a recomandat drept Comandantul Bilnk ne-a spus că YPG-ul avansează, dar că fără armament greu se mişca încet. „Dacă ei (Statele Unite) s-ar sincroniza cu noi pe teren, am putea să eliberăm Kobane într-o săptămână," a adăugat el.

Comandantul Bilnk spune că oraşul Kobane ar putea fi eliberat cu ajutorul unor atacuri aeriene mai bine coordonate.

Chiar şi aşa, tinerii luptători aveau moralul surprinzător de ridicat. De obicei zâmbeau atunci când îi întâlneai şi nu arătau semne de frică sau de anxietate. Mulţi dintre ei au rezistat chiar şi atunci când părea că Statul Islamic le va ocupa poziţiile. Acum că atacatorii au fost respinşi şi pierd teren în fiecare zi, încrederea sporită a luptătorilor kurzi e evidentă.

Răspunsurile pe care le dau luptătorii kurzi, în special cei din cadrul YPG, au devenit clişee. De obicei, luptătorii nu răspund fără permisiunea superiorilor, iar atunci când primesc permisiunea să vorbească, o fac doar în fraze bine-repetate, în fiecare interviu: „Luptăm pentru egalitate, nu ne e frică de Statul Islamic, vom muri pentru pământul nostru şi libertatea noastră, vom lupta până la ultima picătură de sânge."

În alte situaţii, frazele astea par lipsite de conţinut, dar în Kobane sunt mai mult ca sigur adevărate.

Mulţi dintre luptătorii care apără Kobane au fost născuţi şi crescuţi în oraş şi îi cunosc fiecare stradă şi fiecare alee. Alţi luptători vin din Efrin, un alt oraş kurd din Siria, sau din Turcia. Unii s-au alăturat YPG-ului doar ca să-şi apere casa, alţii au luptat alături de YPG sau de PKK mai mulţi ani, determinaţi de ideologie sau de ideea lor de identitate kurdă.

Luptătorii YPG şi YPJ fac o poză de grup înainte să plece în patrulă.

Lângă una din clădirile din apropierea graniţei cu Turcia, o tânără luptătoare YPJ ne-a spus că era studentă la geografie, dar şi-a abandonat studiile în urmă cu cinci luni. Părinţii ei cred că e în Turcia. Înainte de asta, locuia în oraşul Izmir şi nu ştia limba kurdă. Era „departe de cultura kurdă" şi totuşi se confrunta cu discriminarea antikurdă.

Ne-a povestit că l-a citit pe Abdullah Ocalan, liderul PKK, şi a fost puternic influenţată de acesta. A simţit nevoia să-şi regăsească identitatea şi s-a hotărât să vină în Kobane.

Cadavrele luptătorilor Statului Islamic stau împrăştiate în jurul unei zone lovite de un atac aerian.

Când a fost întrebată de ce a ales să vină într-un oraş aflat sub asediul Statului Islamic, când ar fi putut să se refugieze într-unul din oraşele kurde din sudul Turciei, precum Diyarbakir sau Derik, luptătoarea a răspuns că s-a întors aici, pentru că poporul ei are nevoie de ea. „Dacă e nevoie, mă voi duce şi în alte locuri să lupt," a adăugat ea.

La fel ca mulţi alţii şi ea insista că nu îi era dor de familia ei şi că nu se mai gândea la ea. Familia ei e conservatoare şi îşi dorea ca ea să ducă o viaţă mai tradiţională. Unul din motivele pentru care s-a alăturat YPJ-ului e lupta împotriva „mentalităţii masculine."

Zozan şi Avashin erau studente înainte să participe la lupta împotriva jihadiştilor.

Trei etaje mai sus, pe acoperiş, Avashin şi Zozan se târau în spatele unor saci de nisip şi îşi strângeau armele. Un stol de porumbei îşi lua zborul de fiecare dată când se auzea un foc de armă de la lunetiştii din zonă. Ambele aveau vreo 20 şi ceva de ani, ambele erau studente înainte de asediu, „fete normale," după cum s-au descris chiar ele.

Ele insistau că nici nu se gândeau la cei apropiaţi, ci la cum să apere mai bine civilii. „Ei sunt familia noastră acum," ne-a spus Avashin. „Mulţi jurnalişti vin aici şi fac poze cu femei care poartă arme, dar noi purtăm arme pentru drepturile noastre, pentru drepturile kurzilor, pentru drepturile femeilor," a adăugat ea.

Un luptător YPG se caţără printr-o gaură din podeaua unei clădiri bombardate.

Lupta pentru Kobane a avut şi o parte bună, ne-au spus tinerele. „Acum vreo patru ani nu ştia nimeni de suferinţa poporului kurd. Acum, din cauza atacurilor din partea Statului Islamic, toată lumea e cu ochii pe noi," ne-a zis Avashin.

Totuşi, au murit foarte mulţi oameni. Un jurnalist suedez, unul dintre ultimii reporteri care au părăsit zona cu câteva luni în urmă, când oraşul părea că o să cedeze asediului, le-a arătat femeilor o revistă care publicase fotografiile pe care le făcuse el în Kobane. O căuta pe una dintre luptătoarele YPJ pe care le-a fotografiat şi încearcă să afle dacă mai e în viaţă. Avashin şi Zozan răsfoiesc imaginile şi îi indică pe toţi cei pe care îi cunosc. Aproape toţi au fost ucişi. E greu să găseşti pe cineva în Kobane care să nu-şi fi pierdut vreo rudă în timpul asediului Statului Islamic.

Câţiva luptători YPG îşi fac drum printr-o curte interioară.

Maşinile-capcană sunt cea mai mare temere a luptătorilor YPG de pe front. Statul Islamic a trimis zeci de maşini-capcană înspre ei, uneori mai multe în acelaşi timp. Tot ce pot face luptătorii e să tragă în maşină, în speranţa că or să nimerească şoferul sau explozibilii.

Cu câteva săptămâni în urmă, trei maşini-capcană au explodat lângă poarta Mursitpinar, punctul de trecere a frontierei cu Turcia. Lângă clădirea distrusă, lovită de una din maşini, e un crater imens, iar lângă el se află o grămadă de moloz adunat cu buldozerul. Kurzii consideră că atentatele cu bombă sunt o dovadă a faptului că patrulele poliţiei de frontieră turceşti îi ajută pe cei din Statul Islamic şi insistă că maşinile-capcană nu aveau de unde altundeva să vină decât din Turcia.

Un jurnalist kurd aleargă printr-un spaţiu deschis şi se fereşte de tirul lunetiştilor.

La câteva străzi distanţă a explodat o maşină-capcană a Statului Islamic şi a distrus unul din spitalele din Kobane. Gruparea teroristă atacă des centrele medicale pentru a-i forţa pe medici să îşi mute încontinuu activităţile. În momentul de faţă, principalul spital din Kobane e localizat undeva în subteranele oraşului. Are doar două încăperi dintre care una e plină cu materiale medicale, iar cealaltă nu are decât o masă pe care e aşezat un stetoscop. Asta e sala de operaţii.

„Avem nevoie de o grămadă de medicamente şi de echipament medical," ne-a zis Manaf Kitkani, un farmacist devenit medic, în timp ce luptătorii intrau şi ieşeau din încăpere. „Ce avem aici nu e de ajuns."

Kitkani trebuie să-şi asume rolul de medic. Oraşul nu mai are decât zece doctori, doi farmacişti şi trei asistente. Ocazional, unii dintre ei reuşesc să treacă peste graniţă, în Turcia, pentru câteva zile de odihnă. Familia lui Kitkani se află deja acolo, dar el a rămas în Kobane, în ciuda dorinţelor rudelor sale, pentru că a simţit că e de datoria sa să-şi apere oraşul.

Un luptător YPG în patrulă.

Kitkani ne-a spus că singura cale prin care pot face rost de medicamente e cu ajutorul oamenilor care trec ilegal graniţa şi pot căra cantităţi mici. Cei care apărau oraşul Kobane nu se bucură de susţinere internaţională şi, deşi au trimis numeroase cereri pentru ajutoare umanitare, cea mai mare parte a sprijinului pe care îl primesc vine de la civilii kurzi şi de la partidele politice din oraşul turcesc Suruc, aflat la graniţa cu Siria. Suruc e deja suprapopulat: străzile sale sunt pline de corturi de campanie care servesc ca adăpost pentru refugiaţi.

În Kobane nu mai găseşti ritmul obişnuit al vieţii de oraş. Nu e niciun magazin deschis, nu e căldură, nu e curent, iar frigul iernii şi ploaia au subţiat şi puţinele resurse care mai rămăseseră. YPG-ul furnizează alimente de bază şi apă potabilă civililor, dar chiar şi proviziile astea sunt pe terminate.

După cum se ştie, războiul din Siria i-a forţat pe locuitorii din Kobane să îşi asume roluri noi. Studenţii au devenit luptători, brutarii au devenit infirmieri, adolescenţii au devenit experţi în transporturi, traficanţii de combustibil şi de ţigări au devenit traficanţi de oameni. Întregul oraş s-a adaptat la starea de asediu.

Acest luptător YPG spune că fratele său a devenit un martir în lupta împotriva Statului Islamic.

Mahmoud, un fierar de 36 de ani ajuns pe front, stătea într-o încăpere, la primul etaj al unui bloc de apartamente, ale cărei ferestre erau acoperite cu bucăţi de lemn şi saltele şi ai cărei pereţi erau ciuruiţi de gloanţe. Ne-a repetat refrenul deja cunoscut conform căruia e nevoie de armament greu pentru a respinge atacurile Statului Islamic. Familia lui, pe care nu şi-a mai văzut-o de câteva luni, trăieşte în Turcia. Mahmoud spune că în unele momente nu îi mai este dor de ea.

S-a plictisit destul de repede să răspundă la întrebările noastre despre război. „Suntem oameni normali," ne-a spus el. „Nu ne plac confruntările, ne place pacea. Nu suntem iubitori de război."

Şi-a strâns în braţe AK-47-ul. „Arma asta omoară oameni," ne-a zis el, în timp ce o ridica. „Nu vrem s-o folosim."

Urmăriţi-l pe Danny Gold pe Twitter:@DGisSERIOUS

Traducere: Mihai Niţă

Citeşte mai multe despre kurzi:
Luptătoarele din Kurdistan
Bărbatul care a dormit cât timp statul islamic i-a cucerit oraşul
Kurzii au ocupat Parlamentul European după un protestatar a fost ucis în Turcia

Tagged:
conflict
Kobane
religie
Vice Blog
stalingrad
fanaticism
musulmani
teroristi
razboi
lupta
kurzi
drepturi
egalitate
femeia
Statul Islamic