Cooleanu de Dâmboviţa

Killing Time este un film de Florin Piersic Junior. Mai corect fie spus un film DE, CU, DESPRE (și după părerea unora DOAR PENTRU) juniorul Piersic. Spre stupoarea multora aventura gen Beavis and Butthead through an unspecified residential area of Bucharest are mult tupeu, foarte multe dialoguri și e un film demn de inclus într-un Reefer Movie Madness aborigen (alături de alde Trip, Azucena și Sexy Harem Ada Khaleh). Demersul indie, auctorial și în răspăr cu normele cinemaului român contemporan este un exercițiu de coolness fără de limitări. Cum e deci s-o arzi asasin plătit la costum, plângând în buda viitoarei victime?

Studiu de caz. Faceți ca ei sau nu:

Această poză nu are nevoie de niciun comentariu. Totuși vă oferim unul: una din primele chestii care trebuiesc achizționate în vederea practicării meseriei de asasin plătit este un costum. Și niciun fier-de-călcat nu ar fi o investiție proastă.

Al doilea (sau al treilea, dacă luați în calcul și fierul-de-călcat) lucru necesar exercitării în condiții optime a meseriei de killer este un partener. Nu în sensul acela (olandez), ci în ăla de colaborator logoreic, dotat și el cu armă, costum (și în cazul de față ie sau cămasă tip hipiot). Utilitatea unui colaborator este multiple: umple din film, povestește de futaiuri și șosete și despre cum Spiderman se arde în cur cu Batman (sau cam așa ceva). În fine, un co-asasin este util la casa de producție a assasinului.

Am zis că e film indie și prezența ACELOR perdele îl face să fie și mai indie. Exact genul de perdele cu care nici măcar să te stergi la cur nu poți. Probabil un detaliu de scenografie abil inserat în film pentru a da un boost de hyper-realism. Sau poate un sub-text despre oamenii care neavând perdele de la Ikea merită să moară. Pentru că nu ajută prin existența lor societatea capitalistă.

Dincolo de perdelele oripilante este geamul și dincolo de geam este realitatea proto-urbană a Bucureștilor. Supa primordială din care ies aceste protozoare asasine. îți cam dă de gândit. Mai ales dacă ești FPjr și privești în contre-jour cu arma în mână și sufletul oțelit.

Cum îl cheamă pe ăsta? Oricum, el este revelația actoricească a a filmului. Funcționează ca Patrick pentru Sponge-Bob-ul piersiciesque. O versiune mai puțin acvatică, mai puțin roz și totuși al fel de bogată verbal și neuronal. Uber-cool, dude!

Viața de asasin nu este deloc ușoară. Mai ales când la distanță există un plod cu probleme medicale. Nespecificate, dar putem lansa supoziții: Duamne-Duamne l-a pedepsit pe asasin dând plodului un caz sever de hemoroizi dublat de o penurie de Hemroeasy la farmaciile din cartier. Probabil Stela Popescu și Alexandru Arșinel și-au făcut un stash.

Un moment foarte prizat de public: rugăciunea furibundă din budă. Subiectul este cearta asasinului de rând cu divinatatea (dătătoare de hemoroizi plozilor). În cuvinte dure și efervescente.

Singura prezență feminină din film este juna Olimpia Melinte, vecina plină de ghinion a victimei asasinilor plătiți și posesoarea unui sugaci urlător. Momentul ilustrează perfect modul în care genetica transmite genele nepotrivite: pe cât de urlătoriu este nou-născutul, pe atât de insistentă și isterică este mămicuța. În scena asta avem brutalitate, uși deschise și un ditai mucul memorabil. Exact ce lipsea cinema-ului românesc actual. Mulțumim, FP Jr!