Artur Conka fotografiază romii săraci pe care i-a lăsat în urmă

Artur Conka este unul dintre puținii romi care își documentează comunitatea din spatele aparatului de fotografiat. Este originar din Lunik IX, una dintre cele mai mari și mai sărace comunități rome din Slovacia. A călătorit cu familia prin Europa înainte de a se stabili în Marea Britanie la opt ani. Mult mai târziu, licențiat în fotografie, Artur și-a vizitat locurile natale pentru a vedea cum s-a schimbat lumea celor care au rămas acolo.

A descoperit că multe sunt diferite. Locul vesel de care își aducea aminte din copilărie a fost înlocuit de o comunitate segregată rasial, alcătuită din 10 000 de oameni în proporție de 99% șomeri și bolnavi, printre care predomină consumul de droguri. În timpul petrecut acolo, a filmat și un scurt documentar despre viața de zi cu zi din Lunik IX, pe care ar trebui să-l vezi.

L-am sunat pentru o discuție.

VICE: Salut, Artur. Spune-mi câte ceva despre tine.

Artur Conka: M-am născut în Lunik IX din Slovacia, dar familia mea a plecat când eu aveam doi sau trei ani. Am călătorit o vreme prin toată Europa și în final am ajuns în Anglia la opt ani. Chiar dacă eram mic, îmi amintesc multe lucruri despre locul în de naștere. Cred că asta m-a ajutat la prima mea reîntoarcerea din 2009, am văzut clar felurile în care s-a schimbat.

Și ce s-a schimbat?

Multe. Îmi aduc aminte că acolo a fost mereu tensiune generată de rasă, dar în perioada în care am fost plecat - la începutul anilor '90 - exista un fel de integrare între cetățenii romi și slovaci din Lunik IX. Slovacii s-au mutat acum de-acolo și situația dintre comunitatea romă și alte minorități s-a deteriorat treptat. Cauzele sunt criza financiară, căderea comunismului și Revoluția de Catifea care s-au derulat după despărțirea de Cehoslovacia.

Segregarea a forțat romii să ajungă în situația în care nu-și mai permit mâncare, locuințe sau satisfacerea altor nevoi de bază. Asta se întâmplă când stigmatizezi oameni, când îi izolezi de societate. Fără o educație corectă și alte necesități, oamenii nu-și dezvoltă calitățile de care au nevoie pentru a supraviețui în lumea de azi și care alimentează din plin prejudecățile și ura între rase printre slovaci. Să mă întorc a fost cu siguranță un șoc.

Cazul tău e unic, pentru că ești unul dintre puținii fotografi romi care interacționează cu astfel de comunități prin munca sa. Ți-a schimbat proiectul modul în care privești comunitatea?

Da, sigur. Când ajungi într-un anumit sistem educațional, când lucrezi în altă țară - nu contează dacă este cea din care vii - îți schimbă punctul de vedere. Totul se schimbă în momentul în care privești prin aparatul foto. Sunt oameni care dacă se uită la munca mea, pot spune că este propagandistă, părtinitoare sau simpatizantă comunității rome. Dar asta este realitatea pentru mine - nu poți s-o ascunzi sau s-o arunci sub covor.

Ai surprins câteva momente destul de intime în documentarul tău. Cum au reacționat rezidenții din Lunik IX în timpul filmărilor?

 La început a fost dificil, pentru că oamenii nu mă recunoșteau. Când le-am spus cine sunt rudele mele, m-au tratat cu respect, mai ales pentru că m-am născut acolo. Cei mai în vârstă îmi cunoșteau părinții. În film apar și câțiva membri ai familiei mele. Îți garantez că, dacă nu ai fi rom, nu ai avea același acces de care m-am bucurat eu. De fapt, cel mai probabil ai fi dat afară din comunitate.

Cum trăiai o zi obișnuită la Lunik IX?

Am ajuns acolo în martie și era frig. Nu există sistem centralizat de încălzire și nici gaz, iar apa era disponibilă doar de două ori pe zi. Asta înseamnă că dimineața trebuie să iei mai multe sticle de plastic și să te duci la un prieten care are apă curentă. Oamenii pleacă prin împrejurimi și încearcă să găsească lemn sau orice altceva care arde pentru a se încălzi. Acel lemn este folosit și pentru a găti. Cam asta se întâmplă acolo. Oamenii încearcă să se angajeze, dar segregarea îngreunează demersul.

Dacă te duci în cel mai apropiat oraș, Kosice (al doilea cel mai mare oraș din Slovacia), o să vezi magazine. Apoi iei autobuzul spre Lunik IX și în 20 de minute ești în altă lume. Mirosul de canalizare și de dejecții te izbește instant.

În ce constă ajutorul de la stat?

Este greu de spus. Familiile primesc ajutor, cum ar fi venitul social. Pe de altă parte, din cauza situației economice și a recesiunii, prețurile au crescut. Este greu pentru o familie cu patru copii să supraviețuiască cu ajutorul de la stat timp de o lună, căci mâncarea e scumpă. În ceea ce privește educația, școlile sunt segregate. Slovacii și romii nu stau în clase comune și nici nu împart aceleași locuri de joacă. Este ca și cum te-ai întoarce înapoi în timpul segregării rasiale din America. Cei care nu sunt romi, sunt crescuți cu teama și ideea că romii sunt oameni oribili și viceversa.

Cu rata șomajului atât de mare în comunitate și ținând cont că ajutorul de la stat nu este suficient, cum supraviețuiesc oamenii?

Oamenii fac rost de bani din vânzarea de fier vechi, fură și cerșesc. Sau mai beneficiază de ajutor de la guvern. Trăiesc la limită.

Există o problemă cu drogurile?

Da. Este o mare problemă. Traiul în astfel de condiții oribile nu poate conduce un om decât spre consumul de droguri pentru a face față. Mulți dintre consumatori sunt copii - au cinci sau șase ani. Am văzut copii și adulți bând împreună.

Presupun că aceste condiții duc și la multe tensiuni domestice. Este abuzul domestic o problemă des întâlnită?

Da, este. Filmam într-o casă la un moment dat și soțul femeii s-a întors beat acasă și a început să se ia de ea. A lovit-o în fața mea. În Slovacia și în Lunik IX predomină și traficul de carne vie.

Vin traficanții de sex în ?

Da. Și mulțiLunik IX au convins tinere rome să meargă în alte țări, sub iluzia că viața lor va fi mai bună, iar acolo sfârșesc în sclavie.

Ce vrei să reușești cu acest proiect?

Trebuie să dau ceva înapoi și de aceea lucrez la el. Treaba e că, dacă crești în sărăcie, crezi că așa este viața. Nu știam că există o clasă de mijloc înfloritoare dincolo de asta. Am câteva amintiri fericite din copilărie, dar îmi aduc aminte și părți urâte: mama a fost atacată pe motiv de rasă iar odată n-am fost primiți într-un restaurant din cauza culorii pielii. Din cauza acestor experiențe simt că trebuie să dau comunității rome o voce. Și singura cale pentru mine prin care pot face asta este prin fotografie și film.

Traducere: Răzvan Băltărețu

Citește și:

În România drepturile omului pică precum o casă de cărţi de joc

Familiile de minori romi sunt foarte cuminţi

Toxine pentru romi

Noua generaţie de romi este într-o situaţie sumbră

Romii au fost obligaţi să-şi mănânce copiii