FYI.

This story is over 5 years old.

Fashion

Fetiş pentru haine normale din cap până-n picioare

Când cineva mi-a spus că se excită deseori când vede oameni plângând, mi-am dat seama că nu există nimic pe lumea asta care să nu-l excite pe vreun pervers ţicnit.
Jamie Clifton
London, GB

Când cineva mi-a spus că se excită deseori când vede oameni plângând, mi-am dat seama că nu există nimic pe lumea asta care să nu-l excite pe vreun pervers țicnit. Fetișul pentru adidași purtați e un exemplu perfect de pasiune bizară pentru un obiect de zi cu zi căruia nimeni nu i-ar da atenție și care m-a făcut să mă gândesc că peste tot în lume sunt oameni care au câte un fetiș pentru fiecare piesă vestimentară posibilă.

Publicitate

Se pare că există mulți de genul ăsta, informație pe care n-am găsit-o absolut deloc șocantă. Din păcate, n-am putut găsi pe cineva care să aibă un fetiș pentru fiecare piesă dintr-o ținută întreagă – probabil pentru că zac lați într-o baltă de lichide corporale, incapabili să se îmbrace – dar am găsit destui oameni cu fetiș pentru câte o singură piesă vestimentară. Eu unul sunt sătul să văd designeri care fură fetișuri și le adaugă în colecțiile lor, fără să dea credite cui trebuie, așa că am inversat procesul. Am vorbit cu diverși fetișiști și am compus o ținută din fetișurile lor combinate.

ŞEPCI DE BASEBALL

Pentru o clipă mi-am făcut griji că n-o să găsesc pe nimeni excitat de șepci de baseball, ceea ce mi-ar fi ruinat teoria fetișurilor, dar bineînțeles că se găsesc câțiva. Oliver e unul dintre aceștia, și cum am văzut că aproape toate thread-urile de pe un forum cu tema asta erau inițiate de el, m-am gândit că e o autoritate în domeniu numai bună de luat la întrebări.

VICE: Care-i faza cu șepcile de baseball?

Oliver: Păi au început să-mi placă de la 13 ani. Nu mă omoram după sporturi când eram mic, dar îmi plăceau în schimb tipii care practicau sporturi, iar cei mai mulți purtau șepci de baseball cu cozorocul foarte tare. Cred că de aici a pornit totul. Când am mai crescut, am asociat imediat șepcile cu excitația. Nu cred că sunt mulți oameni ca mine, totuși. Am reușit să găsesc câte ceva pe niște forumuri de gay, dar nu mare lucru.

Publicitate

Crezi că e un fetiș tipic gay-ilor?

Așa se pare. Încă n-am dat peste o femeie cu un astfel de fetiș. Pozele de genul acesta sunt făcute în mod clar pentru tipi gay. De obicei e vorba de tineri supli goi sau pe jumătate dezbrăcați care poartă șapcă.

Deci e un fetiș şimai restrâns, de fapt – tineri supli cu șapcă?

A, nu trebuie să fie neapărat foarte tineri sau supli, doar că cei mai mulți din fotografii așa sunt. Mie îmi plac tipii mai bine făcuți, de exemplu, dar e greu să găsești poze cu fetișul ăsta oricum, așa că n-am pretenții.

Ce păcat. Încă ceva. Cum îți place mai mult – cu cozorocul în față sau la spate?

Ha ha, cred că prefer cu el în față, dacă am de ales, dar îmi plac ambele opțiuni, sincer să fiu. Evident că dacă folosesc eu una, nu contează în ce parte e cozorocul, atâta timp cât pot ejacula în vârful ei.

Uau, deși n-ar fi trebuit să mă mire, nu mă așteptam la asta.

JACHETE

Spuggie în geaca lui făcută ferfeniță

Spuggie a fondat site-ul ăsta, care e cel mai mare furnizor de imagini pentru fanii jachetelor matlasate. Înainte să fac cercetări, nu-mi imaginam că există fetișul pentru geci de nailon, dar uitându-mă pe site-ul ăsta, am văzut că e chiar înfloritor.

VICE: Ce te excită la jachetele din nailon?

Spuggie:Păi de cele mai multe ori îmi ajunge cum arată. Nu e o chestie legată de modă, pentru că cele care îmi plac în mod special nu sunt deloc la modă. Dacă văd un tip într-o jachetă drăguță, mă excită întâi jacheta, abia apoi tipul. Îmi plac jachetele vechi, foarte purtate, mai ales dacă păstrează mirosul purtătorului. Cred că asta mi se trage din zilele de școală, când și eu și colegii mei aveam jachete sintetice foarte vechi.

Publicitate

Doar nailonul îți place? Jachetele din fâșn-au efectul ăsta?

Da, doar nailonul, deși sunt câteva jachete din poliester care îmi plac, pentru că seamănă la atingere cu cele din nailon. Trebuie să se simtă mișto și nailonul, și căptușeala. Nailonul subțire și ieftin nu prea prezintă interes pentru mine. Îmi place, în schimb, nailonul fin și mătăsos și căptușeala de calitate. Cel mai important e ca nailonul să fie moale și mătăsos la atingere. O jachetă din fâșse simte și miroase complet diferit și n-are niciun efect. Cred că m-am fixat pe un stil anume când eram foarte tânăr și așa am rămas.

Care e stilul tău preferat?

Preferatele mele sunt jachetele din nailon cu căptușeală portocalie, pe care le purta toată lumea atunci când a început să mi se dezvolte fetișul. Era fantastic să fii înconjurat de sute de geci ponosite. Sunt foarte mișto brandurile din anii ’80, Lord Anthony, Keynote, Campri și Brutus. Dar jacheta perfectă e una veche care a fost purtată atâta timp încât a devenit lucioasă, se rupe la cusături, iar căptușeala e foarte soioasă. Impermeabilele îmi plac cel mai mult, restul nu mă excită atât de tare. Impermeabilele sunt speciale pentru mine pentru că sunt primele jachete în care m-am masturbat vreodată, mai ales cele cu căptușeală portocalie, pentru că alea erau foarte populare în anii ’80. Prin anii ’90, când impermeabilele de genul ăsta au devenit tot mai greu de găsit, am trecut la modelul militar MA1, pentru că aveau același tip de nailon și le puteam purta și afară, pentru că erau la modă, spre deosebire de impermeabilele mele. Din fericire au revenit la modă după ceva vreme – deși din păcate fără căptușeala portocalie – așa că am putut din nou să le port în public. Am în jur de 140 de impermeabile de genul ăsta, majoritatea cu căptușeală portocalie, cam 90 de geci model MA1 și MA2 și 10 geci Kickers și Reebok. Partenerul meu are și el o colecție asemănătoare și îi plac aceleași jachete, ceea ce e grozav. Așa că avem împreună o colecție de 500 de jachete.

Publicitate

Uaa, și ce faceți cu ele?

Evident, ca toți fetișiștii pasionați de haine, îmi place să fac sex în ele și să mă masturbez cu și în ele. Fie singur, fie cu partenerul, fie în mai mulți. E tare să mă masturbez într-una dintre jachetele mele, dar e și mai mișto să mă masturbez în jacheta unui prieten, mai ales dacă e veche și a purtat-o mulți ani.

Sfâșierea jachetelor face și ea parte din fetiș, nu? Ce plăcere ai când faci asta?

Majoritatea tipilor le place să facă laba îmbrăcați în jachete, dar există o minoritate în care sunt inclus și eu, cărora le place să sfâșie jachetele pentru un plus de plăcere. Nu înțeleg de ce îmi place și până să deschid site-ul, credeam că sunt singurul cu o astfel de pasiune. Îmi place acțiunea de rupere cât și zgomotul pe care îl face. Mi se pare mai excitant când și sfâșii jacheta. Nu trebuie să o fac varză, e de ajuns să o rup un pic.

TRICOTURI

Ok, fetișul pentru mohairul de angora nu e propriu zis un fetișpentru tricoturi, dar cum multe jachete tricotate se fac din lână de angora, iar eu încerc să obțin o ținută completă, merge, nu? Am găsit-o pe Lauren pe acest forum al fetișiștilor pentru mohair, dar nu a vrut să îmi trimită o poză, ceea ce mi se pare normal. Așa că tipa din poza de mai sus nu e Lauren.

VICE: Ia spune-ne, Lauren, ești o mosexuală declarată?

Lauren:Ha ha, sunt, da. Și am o chestie și cu blana. Mohairul e mai bun totuși, pentru că îl poți tricota în ce formă vrei și poți să-ți faci hainele proprii. Inițial am cumpărat pulovere făcute de o femeie din Austria și primul a fost minunat, dar mi-a cerut 250 de dolari pe al doilea, așa că n-am mai contactat-o apoi. De atunci am învățat să tricotez și îmi fac singură puloverele.

Publicitate

Ce urât, să profiți de fetișul cuiva. Și ce piese îți place cel mai mult să tricotezi?

Păi, până acum am tricotat câteva jachete, pulovere și am început niște pantaloni, dar nu i-am mai terminat. E foarte plăcut să le confecționez, pentru că sunt mereu în contact cu mohairul. De fapt, acum că mi-am amintit, abia aștept să termin pantalonii ăia. O să fie tare să-i port. M-am prins că e și mai mișto dacă strecori câte un fir mai aspru în tricotaj din când în când, îți dă o senzație mișto, te zgârie puțin. De asta e foarte fain să-ți faci singur hainele.

Eu credeam că fetișul pentru mohair are legătură cu moliciunea lui.

Da, bineînțeles, dar mie îmi place și senzația ușor zgârietoare, pentru că, în contrast cu ea, lâna pare și mai moale. E o supriză plăcută, atunci când dai peste firul aspru, mai ales dacă te atingi de el cu o zonă sensibilă, cum sunt sfârcurile sau coapsele.

Pe lângă acest gen de plăceri, cum poți folosi mohairul pentru plăcerea sexuală?

Drept să spun, mie îmi ajunge doar să-l pipăi. Pentru mine e ca și filmele porno. Cum intru în contact cu el, cum mă excit. Evident, e minunat să faci sex îmbrăcat în mohair, iar prietenul meu e de acord. Poartă câte un pulover care-mi place în timp ce ne-o tragem, iar eu îl pipăi. Știu că multă lume se și masturbează cu el. E mai ușor pentru tipi să facă asta, dar merge și la noi. Eu am încercat și a fost foarte mișto.

JEANS

Cei mai mulți fetișiști cu pasiune pentru denim preferă jeanșii foarte strâmți, deci cred că a fost copleșitor pentru ei când a început moda indie. Dar cu toate fetișurile din ziua de azi, oamenii au gusturi foarte diverse – tăieturi, găuri, blugi pișați. Scriitorul Lee Harrington se autodeclară educator erotic și are un fetișpentru denim, așa că l-am rugat să mă educe.

Publicitate

VICE: Ce-ți place la denim?

Lee Harrington:Bumbacul e un material care se învechește frumos și păstrează urmele locurilor pe unde a fost. De asta îmi plac și cicatricile oamenilor, toate spun povești. O pereche de blugi mișto îți cunoaște pielea. Începe să se agațe și să se miște în funcție de tine. Ador senzația de denim pe buze și îmi place că e o piesă vestimentară pe care o întâlnesc des în public.

Tare. Pot fi de orice fel jeanșii, sau trebuie să aibă o anumită croială?

Îmi plac jeanșii care fac fundul să arate bine și încadrează bine zona inghinală. Jeanșii skinny arată bine pe tipii slăbuți, iar mie îmi plac și tipii bine făcuți, deci nu pot spune că îmi place doar un tip de jeanși. În orice caz, mi se pare că nimeni nu arată bine cu jeanșii căzuți și chiloții la vedere, îmi pare rău.

Jachetele din denim îți plac?

Am un șorțdin denim pe care îl ador și niște cătușe din denim. Și vestele sunt sexy uneori, dar jachetele au efect doar dacă sunt vechi, șterse și cu un look punk.

Ok, ok. Știi exact ce vrei. Dar îți place să porți denim sau să te uiți la alții care poartă?

Ambele.

PANTOFI

Lady Chyna jucând rolul de dominatoare cu un dildo

Fetișul pentru pantofi este probabil cel mai cunoscut dintre toate fetișurile pentru haine. De obicei e în sensul ăla clișeistic din Sex and the City „am un fetiș arzător pentru pantofii Jimmy Choo”, dar sunt mulți oameni cu fetișautentic pentru pantofi, care atunci când zic fetiș pentru pantofi consideră că pantofii și coaiele fac casă bună împreună. Lady Chyna e o dominatrix din Toronto specializată în fetișpentru picioare și pantofi.

Publicitate

VICE: Ce implică de obicei o ședință cu un fetișist de acest gen?

Lady Chyna:Păi sunt oameni înnebuniți după pantofi, care nu vor decât să-mi sărute și lingă picioarele încălțate cu tot felul de pantofi și cizme, deci pentru ei sunt doar un manechin pentru pantofi. Apoi mai sunt fetișiști cărora le place să fie dominați. Aceștia îmi idolatrizează picioarele ca semn al supunerii față de mine. De obicei le place să se umilească, să îmi lingă tălpile murdare, să-mi lingă tocurile în timp ce merg, sau să fie călcați în picioare și folosiți ca preș.

Kinky. Ce pantofi îi excită cel mai tare pe clienții tăi?

Pantofii cu tocuri înalte și cizmele sunt cele mai populare piese, deși sunt destui clienți pasionați de sandale, șlapi sau teniși. Nu sunt psiholog și nu pretind că știu de ce un anume tip de pantofi e mai atrăgător ca altul, dar presupun că tocurile arată amenințător și asta le place bărbaților cărora le place să fie dominați. Sau poate din cauză că acest gen de pantofi sunt asociați cu lumea business și cu puterea.

Iubitorii de pantofi preferă pantofii de designer sau le convine orice fel de pantof?

Pentru că pantofii de marcă au de obicei tocuri foarte înalte, care sunt populare printre fetișiști, preferații clienților sunt Jimmy Choo sau Louboutin. Nu le convine orice tip de pantof, pentru că mai toți au preferințe foarte clare când îmi spun ce să port. În afară de clienții cărora le place dominarea. Ei vor să port exact ce port de obicei, ca să fie totul cât mai real.

Care e cea mai extremă formă a acestui fetișpe care ai întâlnit-o?

Probabil un client de-al meu care vrea să port pantofii de zi cu zi pe care îmi cere să îi șterg de fața lui ca de un preș -  e dezamăgit dacă nu-i las urme de la teniși pe față ca să le poată vedea mai târziu. După ce îl folosesc ca preș, îi place să lingă cu limba orice urmă de murdărie rămasă pe talpă. Face sex cu tocurile pantofilor mei, pentru că aceasta e singura opțiune de contact sexual pe care i-am oferit-o.

Traducere: Oana Maria Zaharia