Săptămâna trecută, în apogeul crizei zonei euro, lui Silvio Berlusconi i s-a cerut să binecuvânteze o altă rundă de măsuri de austeritate, de care Italia avea nevoie pentru a opri bancherii suicidali din transformarea troruarelor Europei într-o mare plăcintă cu carne. Liderii continentului s-au alarmat atunci când partenerul de coaliţie al lui Berlusconi a ameninţat că se va opune proiectului de austeritate. În principal pentru că nimeni nu ştia că Berlusconi – de atâta timp gorila alfa cea bătrână a junglei politice italiene - ar avea măcar un partener.
În mod incredibil , publicul larg şi neştiutor a aflat că partenerul de coaliţie era de fapt Umberto Bossi, capul unui partid de extremă dreapta. şi nu numai asta: erau separatişti de-a binelea, ce consideră că jumătatea superioară a Italiei n-avea deloc nevoie de jumătatea inferioară. Lumea s-a întrebat cum de nu s-a aflat niciodată că-n Italia există o luptă de eliberare. Apoi QUANGO [organizaţiile nonguvernamentale cvasi-autonome] s-au întrebat ce alte lupte pentru eliberare obscure se mai desfăşoară pe planetă în momentul de faţă. Aparent, sunt ceva…
PADANIA
Termenul „Padania” a fost practic necunoscut în Italia până la începutul anilor ’90. Asta s-a întâmplat până când a început să-l folosească Umberto Bossi, liderul Ligii Nordului, pentru a se referi la valea râului Po, ce include orașe precum Milano, Veneția, Verona și Geneva. Grupul lui Bossi vrea ca această bucată să fie complet separată de restul Italiei. Națiunea este una relativ nouă, regatele ei disparate și orașele-state s-au unit abia la 1861; ca atare, loialitatea regională e mai pronunțată decât s-ar putea înțelege din exterior. Oamenii lui Bossi au făcut deja ce era mai distractiv, cum ar fi alegerea unui drapel și a unui imn, cules dintr-o operă de Verdi care se referă la trecere prin Egipt a sclavilor evrei.
Grad de inutilitate: Nu e chiar așa de inutil, de fapt. 45% dintre nordici se declară deja susținători ai regiunii Padania – ceea ce reprezintă un procent mai mare decât cel al britanicilor care ar prefera să părăsească UE. Cu cât mergi mai mult spre nord, până în dreptul Veneției, cifrele cresc până la 55%. În aceste condiții, lumea va fi nevoită să nu mai privească Italia ca pe o cizmă, ci ca pe o gheată de baschet.
ALBERTA
Toate lumea știe de separatismul din Quebec: vorbesc franceza, au găzduit o ediție de Jocuri Olimpice de proastă calitate - e evident că trebuie să se care și să o facă imediat. Dar există părți ale Canadei mai puțin vizibile care încearcă să-și ridice ancora de ani de zile. Printre ele se află regiunea Alberta – bucățica de pământ rectangulară împânzită cu prerii la două treimi în stânga țării. Față de compatrioții lor, cei din Alberta sunt în general mai conservatori din punct de vedere economic, mai puțin liberali din punct de vedere social și mai puțin drăgăstoși. Asta a condus la o mișcare însemnată în regiune, menită să scoată din sărite restul Canadei, care a ajuns la apogeu în anii `80, atunci când Canada a avut un prim ministru liberal francofon, care părea să redistribuie în mod liberal rezervele masive de petrol și gaz în restul teritoriului. Desigur, propunerea ce tinde mai degrabă să fie plimbată de colo-colo în schimbul asumării răspunderii - este într-atât de necinstit orientată, încat ar arăta ciudat pe hartă - este ca Alberta să se duca naibii cu restul Canadei de Vest și să împarta țara în doua.
Grad de inutilitate: Destul de inutil – zilele ei de glorie au apus, ideea nemaifiind decât un vis putred în mintea majorității oamenilor din Alberta, deși încă impune sprijinul minorităților din anumite zone rurale.
LUKOTAH
Dakotele. Două state din America pe care nimeni din afara Americii nu le poate localiza pe hartă. De asemenea, inima unei patrii propuse pentru amerindienii rămași, rezistenți genetic la variolă. Russel Means – un indian sioux naționalist – este cel mai pasionat apărător al idealului din Lakotah: un stat planificat, care să cuprindă Dakota de Nord și de Sud, Nebraska, Wyoming și Montana. Means și suporterii lui atrag atenția că acesta este pământul care le-a fost promis de guvernul SUA într-un tratat din 1851. Ce-i și mai amuzant e cât de serioși sunt susținătorii – în 2007 au fost la Washington pentru a anunța retragerea unilaterală din Statele Unite, pentru ca în curând să urmeze să perceapă taxe în regiunea Lakotha.
Grad de inutilitate: Hmm… cum aș putea să zic asta fără să supăr oamenii cumsecade din (națiunea non-existentă) Lakotah? Dacă Departamentul de Stat nu s-au pișat pe ei de râs când Lakotah și-a anunțat independența, au făcut-o probabil când cei din Lakotah au anunțat mai târziu că centrele de putere Finlanda, Irlanda și Timorul de Est sunt „foarte interesate” de declarația lor. Se așteptau, de asemenea, ca și Rusia să le recunoască existența. Dar Putin nu i-a mai sunat înapoi. : (
ORANIA
Nimic nu le place afrikanderilor mai mult decât să-și urmărească independența culturală. Pentru a avea dreptul de a intra într-un bar afrikander, la o oră din zi afrikanderă și a auzi vorbindu-se numai afrikaans, ei au luptat într-un Război Boer și într-o luptă glacială de 40 de ani împotriva inevitabilului naționalism african. Așadar, un grup de radicali și visători au planificat orașul Orania – practic, o fermă masivă în mijlocul deșertului, care nu vinde loturi de teren decât altor afrikanderi. Planul e ca în următorii 40 de ani să aducă acolo 100 000 de oameni , pentru a face din ei un grup semniificativ de votanți în nordul regiunii Cape, după care să folosească această manevră politică pentru a se retrage complet din Africa de Sud. În speranța că nu va scăpa nimănui, ca stat de graniță au ales un loc în esență alcătuit din pietre și desiș. Evident, partea proastă e că-i doar o adunătură de pietre și desiș.
Grad de inutilitate: Inutil. Având în vedere cât de nepopulari s-au făcut naționaliștii afrikanderi de-a lungul istoriei, nu-i ca și când Națiunile Unite vor bate la ușa guvernului Africii de Sud să zică „Dați-le drumul acestor bieți deposedați.” Prevăd foarte puține priveghiuri la lumina lumânării în Trafalgar Square.
MORAVIA
Cehoslovacia: de ce trebuia să dispară? Dădea atât de bine pe hartă – chestia aia sub formă de rinichi, cuibărită comod în jurul Austriei, de parcă o îmbrățișa de la spate. Așaaa de drăguț. Totuși, de când s-au despărțit în 1993, atât cehii cât și slovacii au prosperat atât de mult de pe urma divorțului lor, încât i-a apucat febra separatistă. Moravii îi privesc cu suspiciune pe boemi, pe care îi poreclesc „cehii”. Deși cele două subnațiuni au fost luate împreună de când un idiot numit Prince Bretislaus a preluat conducerea în 1055, separatiștii moravi ca cei din Partidul Moravilor nu se pot abține să nu fredoneze acea veche deviză de la Dandy Warhols: „Bohemian? Don’t Like You.” [Boem? Nu te placem.]
Grad de inutilitate: Destul de inutil. Cred că în accepțiunea generală acea parte a lumii are deja destule țări.
SCOȚIA
Nu multă lume a auzit de aceasă mică națiune nordică, însă străinii dubioși care trăiesc în ea simt că au o identitate etnică aparte, care include un miniserial numit Taggart și Cupa Mondială din 1982. Ei sunt determinați să o separe cât se poate de mult, prin gonirea coloniștilor care le-au oferit atâta dragoste și afecțiune de-a lungul anilor, care au fost mereu alături de ei când erau la pământ, care le-au dat bani de buzunar în plus pentru Formula Barnett, care chiar credeau că pot face lucrurile să meargă între ei…care…
Grad de inutilitate: Inutil. Nu s-ar descurca niciodată de capul lor. Ar fi ca și cum ai îmbrăca la costum un bebeluş și l-ai pune să coducă IBM-ul. În adâncul inimii lor, ei știu asta, iar cât de curând vor da fuga înapoi la mami. O să vedeţi.
Traducere: Anca Huzum