Acest articol are mai mult de cinci ani de la publicare.
Chestii

Întrebarea zilei: Se poate sfinți cu trafaletul?

Relația mea cu sfințirile este jalnică.

de Vlad Dumitrescu
14 Iulie 2014, 10:19am

Vezi alte zece locuri sfințite cu trafaletul de Preafericitul, aici. Foto via basilica.ro

Relația mea cu sfințirile este jalnică. Am asistat la câteva, când chema mama preotul care cânta de pe scara blocului, de nu mai putea fi oprit. Apoi intra şi ne stropea pereţii, televizorul şi chiar și veceul. Cel mai mult mă deranja că mama îi băga „discret” cinci lei în buzunar, semn că se simţea bine că avea casa sfinţită. Dar de când Patriarhul Daniel a dus sfințirea la un alt nivel, cu trafaletul, mi s-ar părea amuzantă o feștanie, ca să curățăm și pânzele de păianjen din debara. Așa că am ieșit pe stradă să văd dacă și românii se bucură de această revoluție religioasă.

VICE: Se poate sfinţi cu trafaletul?
Cosmin: Se poate sfinţi cu orice. Dacă oamenii cred că procesul de sfinţire ajută la ceva, nu are importanţă cum se realizează. Până la urmă, este irelevant dacă bătrânele care se împărtăşesc ţin cont dacă primesc vin cu linguriţă de lemn sau linguriţă de inox. Cred că se poate sfinţi şi cu furtunul.

Ce alt post TV crezi că ar trebui sfinţit?
Clar Antena 3. Mi-ar plăcea să-l văd pe Gâdea spoind pereţii studiourilor cu un trafalet anti-băsist. Iar la sfârşit să-și miruiască colegii lui de propagandă cu trafaletul pe frunte. 

Cât de mare ar trebui să fie un trafalet pentru Catedrala Mântuirii Neamului?
Foarte mare. Vorbim despre o clădire imensă, nu te joci ca într-un apartament cu trei camere, dai o mână, aştepţi să se usuce şi apoi mai dai una ca să prindă bine. Cred că cel mai eficient ar fi ca un manager să formeze o echipă care să conţină mai mulţi preoţi, iar fiecare să primească o anumită parte a Catedralei. E clar că e nevoie de mai mult de un trafalet.

De ce crezi că nu s-a folosit busuioc, aşa cum se obişnuieşte la o sfinţire?
Era păcat de pereţi. Busuiocul se putea descopune şi ar fi stricat frumuseţe de lucrare. La fel şi în cazul televizoarelor. Mi se pare o dovadă de respect faţă de munca oamenilor. Probabil a fost băgat busuioc în găleata aia cu apă sfinţită.

VICE: Se poate sfinţi cu trafaletul?
Andreea: Aş fi spus că nu, dar mi-am adus aminte de o cunoştinţă la care a venit preotul să-i sfinţească locuinţa și rămăsese fără busuioc. A dat omul cu ce avea în casă. Deci se poate ajunge uşor la trafalet, în lipsă de altceva.

Crezi că trafaletul sfinţit este folosit şi la zugrăvit?
Aşa împuşti doi iepuri deodată. 

Ce sfânt crezi că ar trebui pictat pe coada trafaletului?
Nu cred că ar trebui pictat vreun sfânt, nici pe busuioc nu există. Poate doar sigla BOR, să pară totul mai oficial.

Chiar e nevoie de un post ca Trinitas?
Trinitas există pentru bătrânii care nu pot ajunge la biserică. Asculţi slujba acasă şi e ca şi cum ai fi fost acolo. 

Ai vrea să-ți sfințească preotul locuinţa cu trafaletul? 
Nu cred că e practic, e mai greu de transportat decât busuiocul. 

VICE: Se poate sfinţi cu trafaletul?
Ana: Aparent, da. Pare mai practic.

Crezi că sunt pe dimensiuni, în funcţie de locul în care se duce?
Bă, din ce ştiu eu, sunt dimensiuni diferite pentru trafaleţi, dar de ce să se facă o tradiţie din sfinţirea cu trafaletul? E amuzant într-un mod nasol.

Crezi că trafaletul sfinţit e folosit şi la zugrăvit?
În cazul ăsta n-ar mai trebui să vină preotul să facă sfeştanie. Ai casa sfinţită până la următoarea zugrăveală.

Crezi că ar trebui coada trafaletului împodobită?
Ar trebui să fie din crengi de busuioc, să fim totuşi tradiţionali şi împodobită cu abţibilduri cu icoane, cum sunt alea cu ouăle de paşte. Eventual cu nişte aur cum sunt toate ustensilele bisericii.

VICE: Se poate sfinţi cu trafaletul?
Ioana: Nu ştiu, eu ştiu că se sfinţeşte numai cu busuioc. Dar probabil n-a avut. Poate a fost o chestie spontană şi trafaletul a fost la îndemnână, poate l-a uitat la biserică, ştii cum e când uiţi câte ceva.

Ce alt post TV credeţi că ar trebui sfinţit?
Antena 1, mai ales partea de ştiri. Pentru că marea majoritate a ştirilor sunt îndreptate şi conturate exact la ceea ce se doreşte să se întâmple, nu la ceea ce se întâmplă în realitate.

Aţi vrea să vă sfințească preotul locuința cu trafaletul? 
Dacă ar trebui să-mi zugrăvesc casa, ar fi benefic. Cred că a fost un mesaj acolo, la Trinitas, „Zugrăviţi şi apoi vin să vă sfinţesc”. Altfel nu-mi explic.

Cât de mare ar trebui să fie trafaletul pentru a sfinţi Catedrala Mântuirii Neamului?
Părintele Daniel cu siguranţă ştie mai bine decât noi cum e cu cele sfinte. Noi suntem prea mici. 

VICE: Se poate sfinţi cu trafaletul?
Mihai: Din câte ştiu eu, în ultimul timp se poate sfinţi cu orice poate fi îmbibat în apă.

Ce sfânt crezi că ar trebui pictat pe coada trafaletului?
Ar trebui o poză cu Patriarhul sau o stemă, nu sfânt, că oricum sunt ca un brand. Au strategie de marketing, ştiu ei bine. Ar putea chiar să comercializeze trafaleţi, aş cumpăra şi eu unul.

Cât de mare ar trebui să fie trafaletul pentru Catedrala Neamului?
Catedrala e imensă, le-ar trebui un furtun ceva, e mai practic.

E nevoie de un post ca Trinitas? 
Probabil, se uită toate babele la slujbe live, gen.

VICE: Se poate sfinţi cu trafaletul?
Producătoru’: Mi se pare cea mai mare aberaţie. Bine că nu au folosit un mop sau o mătură.

Ţi-ar plăcea să-ți sfințească preotul locuința cu trafaletul?
Nu am trafalet, dar sigur am un mop. Cel mai probabil aş râde isteric şi deşi sunt credincios, i-aş pofti drăguţ afară.

Ce alt post TV crezi că ar trebui să fie sfinţit?
Taraf TV. Au parte de prea multă amărăciune în viaţă şi dragoste... şi poate prea multă obscenitate pentru nimic.

Cât de mare ar trebui să fie un trafalet pentru a sfinţi Catedrala Neamului?
Ca să folosească şi mai mulţi bani pentru nimic, mă aştept să dărâme un zid şi să folosească o macara. Nu, glumesc. Probabil vreo 20 de trafaleți şi mulţi sfinţi şi bani.

În concluzie, românii au simțul umorului și cred că Patriarhulși-a uitat busuiocul la Biserică. Ei cred că sfințirea ar trebui extinsă și la alte posturi tv, precum Antenele, iar trafaletul ar trebui folosit și la zugrăvit, ca să împuşti doi iepuri deodată. Evident, Preafericitul Daniel ştie mai bine decât noi ce trebuie făcut.

Citește și depre Alte 10 locuri sfinţite de Patriarh cu trafaletul în ultimii patru ani 

Tagged:
religie
Vice Blog
Dumnezeu
biserica
intrebarea zilei
trafașet
busuioc
varuit