Publicitate
Acest articol are mai mult de cinci ani de la publicare.
Chestii

​Sunt vegetariană și îmi place să dezmembrez iepurași morți

Am tras pielea de pe iepuraș ca pe un pulover.

de Jeva Lange
09 Februarie 2015, 3:14pm

Fotografii din arhiva autoarei

„Am o problemă cu sângele", ne-a spus taxidermista Katie Innamorato în timp ce se pregătea să smulgă capul unui iepure mort. „Mă îngrozește ca dracu'."

Suntem în subsolul Muzeului de Anatomie Morbidă din Brooklyn, iar eu sunt una dintre cei zece studenți care participă cu frică la prima lecție de taxidermie. („Ce normali arătăm toți!" S-a mirat Erin McCarson, una dintre colege, înainte de începutul cursului.) Instructoarea noastră, Innamorato, călătorește prin țară și îi învață pe cei curajoși și curioși cum să împăieze animăluțe moarte – cursul durează cinci ore și costă 250 de dolari.

Eu nu eram curajoasă, dar eram foarte curioasă. Mai ales că sunt și vegetariană. Oare să transformi un cadavru de iepure în operă de artă nu e la fel de nasol, din punct de vedere moral, ca și cum l-ai mânca? mă întrebam.

Oricare ar fi fost temerile mele, Innamorato mi le-a risipit. Cu un tatuaj proaspăt pe coapsă ce-i ilustra pe vulpița ei Banjo și pe motanul Havoc, Innamorato se plimba de la un student la altul cu o coadă de vulpe argintie atârnată de curea. Inițial vrusese să se facă doctor veterinar, dar n-a putut suporta să vadă animalele în suferință. Așa că a început să colecționeze animale moarte de pe marginea drumului și să le recicleze, transformându-le în artă.

Deși predă taxidermia și pe alte rozătoare, cel mai drăguț curs predat de Innamorato e cel în care te învață să-ți faci un iepuraș cu coarne de antilopă. Conceptul de antiloiepure există de prin 1930 și multă lume încă se întreabă dacă acest animal mitic totuși există. Nu, nu există. „Când locuiam în Arizona, am crezut că văd un antilo-iepure", ne-a mărturisit colega de curs Fifi Dupree. „Dar m-am înșelat."

New York Times susține că noțiunea de antiloiepure a fost inventată de Douglas Herrick din Wyoming. Fratele lui Herrick, Ralph, a comentat pentru secțiunea funerară a ziarului că lui Douglas i-a venit ideea când cineva le-a aruncat în magazin un iepure mort. „A alunecat pe podea și s-a oprit în niște coarne de căprioară pe care le aveam în magazin. Arăta ca un iepure cu coarne."

Ca să ne construim propriul antiloiepure, Innamorato ne-a cerut mai întâi să-I urmăm exemplul și să răsucim capul unui iepuraș.

„Nu știu dacă pot face asta", a zis cineva din cameră.

Primii pași dinainte de decapitare au părut ușori. Am masat iepurașii congelați ca să le slăbim pielea de pe carne. După ce le-am făcut masaj, le-am tăiat încheieturile îmblănite. Apoi am urmat pielea de pe ceafă cu scalpelul, moment în care nasurile mai multor iepurași au început să sângereze. După ce pielea a devenit ușor de desprins, am tras-o ușor peste capul iepurelui, ca pe un pulover. După care am curățat resturile de carne din interiorul pielii, ca să nu putrezească. Capetele de iepurași roz, fără piele, se uitau la noi de pe masă cu ochii ca mărgelele.

Innamorato ne-a explicat câteva moduri simple de a curăța craniile, în caz că voiam să le păstrăm: capetele de iepure trebuie fierte într-o oală timp de jumătate de oră până la 45 de minute și apoi le albești cu peroxid. Sau pur și simplu poți îngropa capul în pământ în curte și îl scoți după câteva luni. Cât despre alte tehnici de conservare, ne-a zis ea, „puteți cumpăra formaldehidă de pe Amazon. Mulți oameni nu știu chestia asta."

Participanții care n-au fost interesați să păstreze craniile, i-au dat resturile lui Innamorato. Ea folosește pentru arta ei fiecare bucățică din corpurile iepurilor. În prezent lucrează la o piesă numită „Going Nowhere", pentru care va lipi două funduri de iepuraș între ele.

Apoi, am pus pieile de iepurași în niște recipiente cu alcool. Innamorato ne-a dat o spumă poliuretanică pe care am cioplit- o în forma capetelor decapitate. După ce am curățat bine pieile, le-am tras peste corpurile făcute din spumă poliuretanică, argilă și lemn. Apoi am lipit mărgele în locul ochilor și am folosit ace de păr ca să așezăm pielea cât mai întins. La final, am lipit cornițe de căprioară pe capetele de iepure. După cinci ore epuizante, antilo-iepurii noștri erau gata.

Procesul total a fost destul de scârbos. Dar, chiar vegetariană fiind, mi-a fost greu să găsesc ceva greșit la taxidermie. Innamorato are o perspectivă morală puternică și tratează animalele cu mult respect și îi educă pe studenți în acest sens. „Când eram mică", ne-a spus ea, „tata îmi zicea ‚Știi de unde vine carnea? Taie-ți piciorul și-o să vezi ce înseamnă carnea'". Nu suntem atât de diferiți de cadavrele de iepure, la urma urmei.

Găsiți mai multe lucrări de-ale lui Innamorato pe site-ul ei.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai multe despre taxidermie pe VICE:
Specialista în taxidermie
Fă cunoștință cu taxidermista care-și mănâncă subiecții
Grădina zoo cu animale împăiate a unui taxidermist palestinian

Tagged:
taxidermist
Vice Blog
taxidermie
rozatoare
iepure
animale impaiate
lectie
cursa