Paul Hitter duce Balcanii în California, în noile lui tablouri

FYI.

This story is over 5 years old.

Artă

Paul Hitter duce Balcanii în California, în noile lui tablouri

Centrul orașului Los Angeles, nopțile în Las Vegas, toate m-­au făcut să mă simt în cu totul alt timp și spațiu.
17.3.15

Paul Hitter este un pictor român care prezintă coloratura nomadă, balcanică, a locului de baștină peste tot pe unde se plimbă. Și se plimbă mult. De la Munchen, unde a făcut școala, înapoi în România, și până pe partea cealaltă a Atlanticului, unde mai locuiește și pe unde se duce în turneu cu prietenii lui de la Gogol Bordello, cărora le face partea vizuală. Acum, pe 21 martie, ora 19, vine acasă, la galeria Artxpert București, din strada Puțul lui Zamfir nr 45-47, după trei luni de pictat în Statele Unite, să ne arate ce a mai făcut.

„A fost una dintre cele mai frumoase perioade petrecute in fața șevaletului. Peisajul îți tăia răsuflarea, soarele, căldura, verdele, albastrul cerului, palmierii, oceanul, autostrăzile nesfârșite, centrul orașului Los Angeles, nopțile în Las Vegas, toate m-­au făcut să mă simt în cu totul alt timp și spațiu. Am abordat în lucrările mele teme americane, pe care le­-am interpretat și asimilat stilului meu, Expresionismul Balcanic, dar am continuat și tematica exclusiv Balcanică. Am călătorit mii de kilometri în cele trei luni petrecute în America, și totuși, pictura a rămas constantă pe întreaga durată a călătoriilor mele, în tot acest timp reușind să pictez peste 17 lucrări. Energia locului este perfect observabilă în lucrări, de altfel cred cu tărie că de fiecare dată când schimbam locul unde pictam, apare o schimbare și în felul în care pictăm și vedem ceea ce pictăm", ne spune despre experiență.