Cea mai bună muzică românească din aprilie 2017

Suntem atât de aproape de sezonul festivalurilor de muzică încât mi-am cumpărat deja pelerina de ploaie. De fapt, am făcut asta pentru că toamna s-a mutat în luna aprilie și Mama Natură a luat-o razna. Când e atât de nasoală treaba afară, cu greu te mai gândești că mai avem puțin până la cea mai faină perioadă din an pentru orice iubitor de muzică, pe care nu-l deranjează să trăiască patru zile fără somn la un festival. Dar crede-mă, mâine-poimâine o să te trezești în camping.

Pe lângă vremea de afară, care ne-a dat pe toți peste cap, în luna aprilie a fost și Paștele, scuza perfectă pentru românul creștin să bage porc și miel în el până se prăbușește și reînvie după trei zile, cu aceeași poftă de mâncare. După toată treaba asta, trebuie să pleci de la rude și să te întorci la muncă, fără niciun chef. A fost o lună leneșă, ăsta-i adevărul.

Din fericire, artiștii români nu au stat la cratiță. Ei au stat la studio, de unde au scos multe materiale de calitate. Ți-am făcut o selecție cu cea mai bună muzică românească din aprilie, în cazul în care ai fost într-o comă indusă de prea multă carne și nu ai fost atent la ce a apărut pe piață:

Știi de ce România nu o să fie niciodată o țară, vorba aia, mare? Pentru că noi. Suntem un popor de căcat. Chestia asta se aplică mai ales când vorbim despre muzica românească. Nu am niciun prieten care iubește o trupă sau un artist din România. Nu la modul ăla. Nu zic că trebuie, dar când mă gândesc că oamenii ăștia idolatrizează muzicieni din străinătate, ceva nu se leagă. Bine că pe ei îi apreciem și în același timp ne uităm la artiștii noștri cu un mix de invidie și suspiciune.

Da, de cele mai multe ori muzica de afară e mai faină ca asta de la noi, clar. Dar sunt cazuri în care apare ceva special și în țara asta. Golan e exemplul cel mai bun. Asta e o trupă pe care merită să o apreciezi în totalitate. Primul lor album dovedește treaba asta. E o colecție de piese pe care le știi deja. Diferența e că unele sunt în forma finală de studio, altele sunt reinterpretate, toate-s pizdă. Deci sari pe ei, nu sta doar pe ăia din străinătate.

Ascultă dacă: Ești în căutarea unor artiști din România care rivalizează cu ăia din străinătate.

Uite un om prolific as fuck. Omul a lansat două albume în toamna anului trecut. Acum a mai scos unul pentru că așa se face pe maidan. Au mai fost oameni care au lansat albume pe bandă rulantă, mai așa și așa, unele faine, altele praf. Macanache parcă o dă din ce în ce mai bine. Macadopere e mai bun ca celelalte două. Da, am zis-o.

Aici ai „Jon cel mic", care e de fapt „fristailul" cu cartofii prăjiți care nu-s sănătoși și ceapa roșie care e roșie, „Non Stop", „Diana" și „Povestea vieții mele", una dintre cele mai subapreciate bucăți de la el. Omul are puncte în plus pentru că nu a băgat și piesa aia cu Delia pe material. Nimeni nu e fără de păcat.

Ascultă dacă: E Macanache, plm.

Silent Strike e un ciudat. În sensul că omul e un veteran în scena muzicii electronice de la noi. O dă deja de niște ani buni. Dar în același timp, e super fresh. E clară treaba când asculți cea mai nouă piesă a lui, prima pe care o lansează la casa de discuri Motor Music din Germania. Pe lângă partea vocală, care-i divină, îmi sare în evidență sampleurile folosite în piesă, care seamănă foarte mult pe sunetele scoase de o minge de ping-pong. Nu știu dacă-i chiar așa, dar cred că da, dacă mă iau după videoclip, care-i o capodoperă în sine.

Ascultă dacă: Ești genul ăla de om care nu-și închide niciodată calculatorul.

Luna asta, la categoria pieselor cu un subiect super ciudat, pe primul loc a ieșit Omelette, la o distanță considerabilă față de celelalte, nici nu contează care, pentru că omul oricum își amintește doar de câștigător. „Sadie" e despre o amibă care o arde în cluburi, pentru că s-a săturat să tot stea în apă, care e asaltată de oameni în călduri care vor să o fută. Da, o amibă cu un om. E modul prin care cei de la Omelette protestează împotriva familiei tradiționale.

Din păcate, Sadie nu vrea să se combine cu nimeni. Ea se divide, deci de unde până unde sex? Asta în ciuda lui Dez, solista trupei, care suferă pe refren că nu are cum să fie cu ea. Adevărul e că am întâlnit mai multe Sadie-uri în anii mei de glorie prin cluburi, care m-au respins din varii motive. Deci o înțeleg perfect.

Ascultă dacă: Ai dat cel puțin o dată în viață de o Sadie într-un club.

Muzica trap are o doză bună de harfă în ea. Gucci Mane are un tatuaj cu o înghețată pe față. Nu te poți aștepta să te ia lumea în serios când ai un desert pe obraz, indiferent cât de hardcore o arzi. Și mai sunt artiști care o dau la modul fun, pentru că mai trebuie să râdem și noi ca să nu plângem în paharul de codeină cu Sprite.

Sosu e un artist din România care a înțeles cel mai bine treaba asta. Așa că a făcut o piesă despre cum doarme toată ziua. Poftim versuri: „Nu știi ce fac, poate sunt cu o fată / dar mai mult ca sigur nu fiindcă-mi place să dorm / ori să stau noapte de noapte și să torn". Omul iubește o sesiune bună de odihnă mai mult ca femeile. Refrenul e la fel de bun: „Niciodată treaz, niciodată treaz / fac muzică în somn, scriu rime când dorm." E la un alt nivel. El scrie în timp ce doarme. Băiatul e SF. Bravo.

Ascultă dacă: Lucrezi prea mult și vrei să fii niciodată treaz.

Eu dacă aș fi în locul celor de la Temple Invisible aș fi super nervos. Cum, tată, după mai bine de o lună de la lansare să ai doar 138 de vizualizări pe YouTube? Aș înțelege dacă piesa ar fi o labă, dar nu e. Crede-mă, știu cum arată o labă. Asta nu e o labă.

Dar într-un fel nici nu mă miră, pentru că în România cu cât cânți mai bine cu atât ai mai multe șanse să fii ignorat. Și invers se aplică schema. Dacă faci jeguri, vine casa de discuri cu două apartamente, trei mașini și patru pungi Mega Image pline cu bancnote de 200 de lei. Și ăsta-i doar avansul.

În fine, tu nu ar trebui să mergi pe ce zic oamenii. E clar că habar nu au despre ce vorbesc. Tu ar trebui să-i asculți pe Temple Invisible, înainte să plece în străinătate unde cu siguranță au mai multe șanse să fie băgați în seamă.

Ascultă dacă: Așa-ți vine câteodată / să dai foc la apă.

Ah, chiar aveam nevoie de ceva pentru playlist-ul meu de sală. Nu mă duc la sală, dar aș putea, în sfârșit, să încep să fac asta, pentru că Gojira & Planet H cu NOSFE m-au convins că am nevoie de brațe și piept. Pentru ce? Nu știu. Contează? Nu. E imposibil să nu mă gândesc doar la faptul că trebuie să FAC BRAȚE ȘI PIEPT după ce o ascult. Vedem după ce facem cu mușchii.

Videoclipul piesei m-a făcut să realizez că am un fetish nou. Femei îmbrăcate în costum care se iau la bătaie într-un lift corporatist. Nu știu ce le-a apucat, Dumnezeu să le ierte, dar astea se iau la palme ca-n codru. Totul se rezolvă până la final, când ajung să se sărute și să se dezbrace reciproc, exact la fel ca-n fantezia mea. Make love not war.

Ascultă dacă: Ai sau n-ai brațe și piept.

Dacă oamenii de la Future Nuggets au creat un stil care poate fi descris cel mai bine ca fiind „manelectronics", atunci tânărul producător bucureștean inana face ceva ce ar intra sub umbrela stilului „minimanele". Adică o combinație între cuvintele „manele" și „minimale". Aici toate chestiile de prisos sunt scoase afară. Ce rămâne e esența piesei, niște clape și un ritm de-ți vine să arunci cu banii prin casă. Chiar nu ai nevoie de mai mult.

Ascultă dacă: Ești un hipster cocalar.

Câteodată ai nevoie de o piesă care să te binedispună. La urma urmei, cam ăsta-i și rolul muzicii. Să uiți de tot sacul ăsta de căcat care-i viața și să faci o pauză din când în când de la toate tâmpeniile. E motivul pentru care oamenii ies din casă să vadă un concert sau să dea bani la lăutari. E cea mai bună terapie. Și cea mai ieftină. De fapt nici nu trebuie să ieși din casă. Tot ce trebuie să faci e să asculți noua piesă de la Otherside.

Versurile de la „Keep Your Eyes Open", scrise de Helen, au un mesaj pozitiv, care-i adresat în special oamenilor care au ajuns la limita puterilor. Deci majoritatea populației, dacă stau bine să mă gândesc. Muzica vine în sprijinul mesajului și completează feeling-ul de optimism pe care-l simți după ce o auzi. Nu e la fel de bună ca „Truce", piesa pe care au lansat-o la începutul anului, dar e ceva diferit. Și nu strică niște terapie din când în când.

Ascultă dacă: Îți place să caști ochii.

Întotdeauna am fost de părere că cei mai buni rapperi ar trebui să o dea foarte bine pe un instrumental cât mai diferit de ceea ce am tot auzit din genul ăsta de muzică. E bine să scuipi pe beat-uri old-school, cu scratch și toate alea, dar creativitate apare când experimentezi și cu alte sunete.

Spre exemplu, ai piesa „Player nou", care are niște sunete de chitară excelente pe instrumental. Intră fin, cumva subtil. Și Jazz 8 știe exact ce trebuie să facă peste producția lui Resse. O dă calm, contemplativ și apoi explodează pe refren de-ți rămâne piesa-n cap toată ziua. E un semn bun când ultima ta piesă e și printre cele mai bune.

Ascultă dacă: Vrei să rămâi cu ceva în cap toată ziua.

Băi, eu am rămas mască prima oară când am văzut clipul de la piesa asta. Eu știam că Stres e băiat cuminte, care o arde cu crew-ul de creștini de la Haarp Cord și cântă despre cina cea de taină din spatele blocului. Sau ceva de genul. Dar uite că aici apare cu un trabuc în mână în timp ce arde sute de euroi, se plimbă cu mascați înarmați și cântă fără tricou pe el, cu un ditamai Phoenix tatuat pe piept.

Sincer, îmi place mult mai mult atitudinea asta. Nu știu dacă va continua în direcția asta, dar eu sper că da. Și la cât mai multe instrumentale de la Hardplay, fostul membru din Bass Turbat, care văd că se descurcă bine și solo.

Ascultă dacă: Tu nu asculți rap, tu asculți CRACK.