Publicitate
Publicitate
Publicitate
Alex Watson, 41 de ani: „Deși era hetero, n-a fost nașpa cu mine"În primul an de facultate, am cunoscut un tip care era în anul doi și ne-am împrietenit foarte rapid. Inițial, n-am simțit atracție fizică față de el. Era foarte diferit de mine, dar pentru că eram amândoi din nord, aveam niște lucruri în comun.În fine, m-am îndrăgostit de el și asta ne-a distrus relația, dar numai pentru că am făcut greșeala să-I spun, iar el m-a respins. Eram plin de hormoni și mi-am revărsat toată capacitatea de afecțiune asupra lui. Chiar dacă era hetero, n-a fost nașpa cu mine, ba chiar a știut să-mi vorbească în așa fel încât să mă învețe să nu-i mai fac asta altcuiva. Dar ce să faci? Dacă ești gay și îți petreci timpul cu prieteni hetero, ți se mai întâmplă.Ne-am distanțat acum douăzeci de ani și n-am mai vorbit de atunci. I-am scris cel puțin o scrisoare dementă acum câțiva ani și cred că l-am traumatizat pe viață. Asta e nasol când te îndrăgostești de cel mai bun prieten: tinzi s-o iei razna la un moment dat. Acum că sunt mai în vârstă, știu că cel mai bine într-o astfel de situație e să iei distanță, inclusiv să renunți la prietenie poate.Citește și: Toate categoriile de prieteni dubioşi cu care ieşi
Citește și: Poveștile oamenilor care s-au certat cu cei mai buni prieteni
Publicitate
Publicitate
Ghidul VICE despre prietenie
Toate tipurile de indivizi enervanți cu care eşti prieten pe Facebook
De ce bărbaţii români au din ce în ce mai puțini prieteni după 20 de ani