Publicitate
Paul Negoescu: Ideea de a face o comedie independentă, de micro-buget, fără finanțare de la CNC, mi-a venit mult mai demult și acum s-a ivit ocazia să o pun în aplicare.Filmul a fost o comandă din partea școlii de actorie a lui Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol, iar tema principală era să regizez ceva în care să integrez cursanții școlii, în roluri mai degrabă secundare, dar nu de simplă figurație.
Publicitate
Mai mult ca sigur n-am fi reușit să construim atmosfera pe care ne-o doream în București. Ne-am dorit să avem cât mai puține mașini în cadru, cât mai puține cabluri, reclame, iar asta în București e imposibil.Și chiar dacă ne-am fi permis să eliberăm cadrul de toate elementele astea, tot am fi fost poluați sonor de traficul din jur. Unul dintre cadrele mele preferate din film este unul de pe genericul de la început, cu o stradă pustie pe care o traversează, nestingherită, o pisică. Merge în ritmul ei, fără s-o grăbească nimeni. N-am fi reușit să filmăm cadrul ăla în București niciodată, decât cu un efort logistic pe care nu ni l-am fi permis. Și nu cred că filmul ar avea același impact fără atmosfera asta de colț uitat de lume.Unde e localizată acțiunea din film și unde ați filmat concret?
Acțiunea din film e localizată într-un oraș de provincie fictiv, nu i se specifică niciodată numele pentru că nu există. Ne doream să lăsăm impresia unui oraș uitat de lume, în care nu se-ntâmplă nimic, dar în care, în același timp, se poate întâmpla orice.
Publicitate
Bugetul filmului a fost foarte mic. Cam tot filmul a costat cât o zi de filmare la un film românesc normal finanțat. Și probabil cât bugetul de catering al unui blockbuster. Așa că nu ne-am permis să construim decorurile. Deși s-a pus și problema asta, pentru că nu găseam casa scării blocului care să arate cum trebuie și ne făceam niște calcule dacă ne-am permite să construim casa scării într-un platou.Nu ne-am permis, așa că inclusiv secvențele de pe casa scării sunt filmate în vreo trei-patru blocuri diferite. Am avut foarte mult noroc la filmare, nu doar că am găsit locațiile respective, ci mai ales cu persoanele care au lucrat la film: Ovidiu Spațialul, care a găsit majoritatea locațiilor de filmare și Mălina Ionescu, scenografa filmului, care a reușit să le facă să arate cum ne doream, fără să aibă aproape nicio resursă la îndemână.
Publicitate
Nu prea pot să zic eu cât de legat e de lumea din nuvela lui Caragiale. În primul rând, povestea din filmul nostru se petrece într-un oraș de provincie, iar în nuvelă se petrecea în București, dar într-un București mult mai provincial decât cel de azi. Ce cred eu că aduce cu lumea lui Caragiale este candoarea personajelor și faptul că le privești de la nivelul lor.Ai lucrat cu trei actori cu multă experiență în cinema, dar și foarte mulți debutanți care joacă firesc. Cum a fost să ai pe platou dinamica asta de profesioniști/amatori?
Nu țin cont dacă lucrez cu un actor profesionist sau nu. Poate mai demult, dacă aveam ocazia să lucrez cu un actor cu experiență, stăteam mai liniștit, mă simțeam protejat. Dar am dat peste atâția actori care nu-și învață textul sau care nu-și ies din propriile mecanisme de joc, că nu mai am nicio așteptare de la vreun actor cu care lucrez. Cei trei pe care i-ai enumerat sunt niște actori fantastici, foarte profesioniști, atenți la tine, atenți la ceilalți, atenți la joc și la situație.Plus că n-au existat momente în care să nu știe textul, chiar dacă s-a filmat într-un ritm foarte rapid, cu mult text de învățat de pe o zi, pe alta.Iar pe actorii amatori i-am cunoscut în timp ce scriam scenariul și am încercat să le compun rolurile în așa fel încât să se potrivească cât mai bine cu felul lor de-a fi. Cu unii am reușit mai mult, cu alții mai puțin.
Publicitate
Am avut temeri mult mai mari de atât. Cum ar fi, de exemplu, că nu reușim să terminăm filmarea. Sau că reușim s-o terminăm, dar c-o să iasă așa o prostie, că n-o să știm cum s-o mai camuflăm.Legat de stereotipuri, nu cred că am folosit vreunul din ele cu sens depreciativ. Într-adevăr, pare că ghicitoarele îl fraieresc pe Dinel, dar asta se întâmplă mai degrabă pentru că e el perceput ca fraier. Dacă ești atent în timpul vizionării, descoperi că ele nu l-au mințit cu nimic, tot ce i-au spus s-a adeverit: i-au găsit pe borfași (sau borfașii i-au găsit pe ei), mai repede decât se așteptau, iar Gina chiar îl iubește pe Dinel, din moment ce s-a întors la el. Mai mult decât atât, îi rup și chitanță pentru „consultație", deci sunt niște ghicitoare care-și plătesc dările la stat.Mai există o discuție pe care personajele o poartă pe drum, în mașină, despre „starea filmului românesc" și despre cât de plictisitoare sunt multe producții de la noi. Cum crezi c-o să percuteze publicul de la noi la momentul ăsta?
Oricum ar lua-o, tot e bine. Fie înțeleg că e o ironie ca Papadopol și Dragoș Bucur să vorbească de rău un film în care au jucat chiar ei, fie că o iau de bună, tot rămân cu o satisfacție, asta e partea amuzantă. Așa ne-am amuzat noi, luând în derâdere multe clișee pe care le regăsim în spațiul public, iar discuția despre filmul românesc e doar unul dintre ele.Nu e deloc un secret că grosul publicului nu gustă filmele românești și că oamenii și-au format niște preconcepții față de ele. Ei compară filmele românești, care sunt, într-o foarte largă majoritate, filme de autor, cu filmele comerciale americane. Sunt specii diferite, iar marele public nu prea reușește să facă distincția. E ca și cum ai compara bananele de import cu prunele românești cărora te-ai încăpățâna să le zici că sunt banane, că doar pe ambele le iei de la același raion.Toate astea fac ca un film să nu poată să fie profitabil. Filmul nostru are șansa să-și recupereze investiția, din simplul fapt că a costat extrem de puțin, dar în situația fericită că acest lucru se va întâmpla, ar fi totuși o excepție. Majoritatea filmelor „de public" de la noi sunt produse cu bani de la stat. Iar eu cred că statul are acum alte priorități decât să facă comerț cu filme.Urmărește VICE pe Facebook:Citește și alte chestii despre filmul românesc:
Filmul bazat pe „Moara cu noroc" e mai cool decât toate porcăriile învățate pentru Bac
Kiddo, primul film interactiv din România
Am vorbit cu regizorul român premiat la Berlin pentru un film despre incest și iubire