Festivalul unde vii cu familia să tragi cu mitraliera
Toate fotografiile de Ryan Dorgan

FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Festivalul unde vii cu familia să tragi cu mitraliera

La evenimentul ăsta din America, cetățenii vin să tragă, doar de distracție, cu echipament militar, cum ar fi tancuri și mitraliere automate.

Aș fi zis că un tun de 90 de milimetri îți cam sparge timpanele, dar am fost surprins de șocul produs de emiterea proiectilului de mărimea unui termos, la mai bine de un metru și jumătate distanță. În iunie anul ăsta, am participat la a 19-a ediție a festivalului Northern Rockies Machine Gun & Cannon Shoot, unde nu vedeai bine ținta din cauza norilor de praf acumulați de la tunul amplasat la jumătate de metru de poligonul de tragere. Atunci când tunul a fost detonat, tipului de lângă mine i-a zburat șapca de baseball, ca în desene animate. Aceeași forță mi-a proiectat și mie o piatră direct în gât.

Publicitate

Evenimentul din Casper, Wyoming, este printre puținele organizate în America, în care cetățenii se pot duce să tragă, doar de distracție, cu echipament militar, cum ar fi tancuri și mitraliere automate. Stu „Doc" Rubens, unul dintre organizatori, este un medic pensionat, care a lansat evenimentul în 1997, când a adunat mai mulți tovarăși proprietari de mitraliere, ca să tragă la țintă la o fermă.

„Era o dimineață de primăvară răcoroasă și vremea era cam urâtă. Au venit doar șase oameni, dar ne-am distrat pe cinste", îmi spune Rubens.

Evenimentul a evoluat de-a lungul anilor, iar proprietarii de mitraliere au pus bazele unei organizații non-profit, Wyoming NFS Shooters, și au închiriat spații mai adecvate pentru activitatea lor. Localnicii și vizitatorii din împrejurimi au început să închirieze armele acestora în „locații de tragere", pentru a avea parte de experiența încântătoare de a trage cu arme exotice. Câștigurile sunt donate departamentului de pompieri, ceea ce a transformat evenimentul într-unul public, în ciuda naturii modeste.

Citește și: Armele de foc inteligente

„În 2006, existau doar zece stații de tragere acreditate, iar practic lumea venea să împuște", mi-a spus Gareth West, proprietarul unui magazin de restaurări arme și unul dintre organizatorii actuali ai evenimentului. „În momentul de față, am ajuns la 72 de poligoane de tragere și a devenit un fel de divertisment pentru toată familia. Oamenii vin cu bebelușii aici, până și femeile însărcinate participă. Am văzut vârstnici în scaune cu rotile, deci, practic avem parte de tot felul de oameni. Evident, mulți oameni din America relaționează cu armele."

Publicitate

O fetiță adună carcasele de muniție cu un magnet atașat de un băț.

Aproape toată lumea din America intră în contact cu arme, chiar dacă natura acestui tip de relație variază enorm. După o săptămână de la evenimentul de trageri cu arme militare din Wyoming, Omar Mateen a făcut ravagii cu o pușcă semi-automată MCX Sig-Sauer, într-un club de noapte din Orlando, unde a omorât 49 de oameni și a mai rănit vreo 53. Trei săptămâni mai târziu, Micah Xavier a folosit în Dallas o semi-automată AK-74 SKS ca să omoare cinci polițiști. Aceste incidente sunt doar cele recente dintr-o istorie lungă și sângeroasă de atacuri armate în masă. Această istorie insuflă unei porțiuni din populația țării doar dispreț și panică față de arme.

Dar West despică firul în patru cu comparații între bula lui legală de folosire a armelor și cea a lui Mateen, despre care el spune că a fost temporar pe lista de teroriști ai FBI-ului și nu ar fi trebuit să aibă voie să cumpere o armă din prima. „O armă de foc e dar un dispozitiv", spun el. „Intenția celui care folosește este adevărata problemă, nu arma în sine. Atunci când vorbim despre situații în care cineva a fost împușcat de o persoană cu problemele mintale, trebuie să știm despre ce e vorba."

Spectatorii iau o pauză

Unul din scopurile lui West în cadrul acestui eveniment este să demonteze și să normalizeze armele militare pentru publicul general. Când am ajuns la locația evenimentului, am simțit atmosfera de la orice festival rural din Wyoming: rulote și camionete parcate, comercianți care vindeau sandvișuri pe grătar și tricouri, iar participanții se strângeau din ce în ce mai mulți în zona neutră dintre corturile înșirate ca la piață. Doar că la aceste corturi nu găseai legume, ci semi-automate AK-47, pistoale-mitraliere Uzi și Soviet PKM, plus puști cu lunetă de calibru 50, carabine Thompson și o grămadă de alte dispozitive care scuipă gloanțe și foc (sau în cazul unui tun, bile de bowling din mortar).

Publicitate

„Practic, orice fel de armament pe care ți-l poți imagina, noi l-am avut", spune West.

La capătul poligonului dedicat tunului de 90 mm stătea Russ Morgan, în vârful tancului Stuart camuflat pentru război, cu un trabuc în mână. Lângă el, doi bărbați costumați în uniforme de pe vremea Războiului Civil umpleau cu pulbere replica unui tun din perioada respectivă. Mulți participanți au fost atrași la festival de interesul față de istoria militară a țării. Doc Rubens spune că asta l-a determinat să-și achiziționeze prima mitralieră. Dar granița dintre o fantezie militară și realitate pare uneori un pic cam confuză. Evident, au participat și veterani pe bune, cel mai cunoscut fiind Bill Black, un maistru militar al Marinei pensionat și comandantul oficial al tragerilor din cadrul evenimentului, care printr-o portavoce lătra anunțurile și comenzile de pe un container. Dar majoritatea oamenilor au venit ca să se joace de-a războiul. Tunul cel mare a participat prin 1967, la Războiul de Șase Zile, atunci când Israel a început să ocupe Fâșia Gaza și alte teritorii palestiniene. Dar proprietarul tunului gigant, Dean Kingersmith, spune că el îl folosește la evenimente de maxim două ori pe an, cu muniție oarbă.

El explică că în rest, tunul are un rol decorativ în curtea casei sale.

Bill Black, comandantul oficial de trageri al evenimentului Northern Rockies Machine Gun & Cannon Shoot din Casper, Wyoming

„În Wyoming, multă lume nu realizează că e legală deținerea de arme din clasa III", mi-a spus West. Clasa trei ( sau titlul II) se referă la dispozitive guvernate de Actul Național Al Armelor de Foc (NFA), o lege adoptată în 1934, în era Prohibiției și a grupărilor violente, iar prin anii '60 a mai fost adaptată de Congres. Armele din clasa trei variază de la mitraliere automate, la pistoale silențioase, puști cu țeava scurtă, puști automate, tancuri, tunuri și bazooka. Practic orice fel de armă pe care ai văzut-o în filmele de acțiune sau cu război, precum și obscurități ca Marble Game Getter și stiloul pistol.

Publicitate

„Atât timp cât ești cetățean american și deții licență de arme, poți cumpăra și arme din clasa trei", mi-a explicat West, care are o licență federală de arme și plătește o taxă specială de profesie, care îi permite să comercializeze arme din clasa trei. Unele state au propriile legi de deținere a armelor, iar potențialii cumpărători naționali de arme din clasa trei trebuie să treacă printr-o verificare. Dar, dacă nu ai antecedente penale, ești înarmat cu răbdare și să zicem cam 6500 de dolari pentru o carabină Mac 10 sau 25000 de dolari pentru un Thompson, atunci nimeni nu-ți stă în cale.

Sub mandatul lui Barack Obama, piața armelor din clasa trei a fost asaltată. Între anii 2009 și 2015, numărul de cereri de înscrieri de la Biroul de Alcool, Tutun și Arme de Foc a crescut cu 256%, oameni care urmăreau să cumpere, exporte sau să înregistreze arme NFA. Numărul de licențe federale de port armă, unde se plătește o taxă specială de profesie, cum are și West (iar implicit pot fabrica și comercializa arme din clasa III), a crescut în 2016 de la 3600 în 2009 la aproximativ 10.000 .

O confuzie populară a legalității deținerii unei mitraliere provine în mare parte din eforturile uriașe de a regulariza „armele de atac", care, cum evidențiază și evenimentele publice cu mitraliere, nu prea au dat roade. De fiecare dată când mai apare la știri un atac armat în masă, populația strigă în cor interzicerea armelor gen AK-15, Ak-47 sau multe dintre derivatele acestora, populare prin rândul teroriștilor locali sau din străinătate. Dar, deoarece militanții pentru dreptul de a deține o armă sunt poziționați foarte bine din punct de vedere politic, chiar și cele mai înfricoșătoare arme, cele special conceput pentru război, rămân în afara unei reglementări reale.

Publicitate

Citește și: Povestea traficantului de arme român care vindea lansatoare de … - Vice

Persoanele entuziaste și responsabile, cum e și West, care nu rănesc pe nimeni în timp ce se joacă cu mitraliere și tunuri în locații adecvate, îngreunează implementarea ideii că „armele militare" sunt periculoase (un termen pe care West îl consideră o invenție media care nu reflectă realitatea taxonomiei armelor de foc). De fapt, în afara unui jaf armat din 1997, cazurile de utilizare a armelor NFA în scopuri criminale au fost destul de rare (atacurile armate în masă parcă sunt regulate de arme semi-automate, care sunt mai ieftine și mai ușor de obținut). Iar puștile de orice fel sunt folosite doar într-o fracțiune mică a crimelor violente din America.

Asta ridică niște întrebări pentru oamenii care se ocupă de comerțul cu arme militare. Violența cu arme de foc este ca o epidemie în America. Aici, au fost folosite arme pentru a omorî mai mult de 300.000 de mii de oameni între 2005 și 2015. Dar, majoritatea au murit nu de la un AK-15, ci de la pistoale. Pentru locuitorii din orașele în care violența armelor nu e doar o abstractizare de la știri, ci o realitate înfiorătoare din propriile comunități, încercarea de a aboli armele de asalt pare degeaba sau doar o irosire a capitalului politic. În jur de jumătate din victimele atacurilor armate sunt bărbați de culoare, iar poveștile lor sunt deseori acompaniate de sărăcie, lipsa unui loc de muncă sau a unei educații, încarcerări în masă și alte repercusiuni ale rasismului instituționalizat. Pentru a stârpi rădăcina violenței armate din America, mai bine rezolvăm aceste probleme sociale, plus altele, decât să ne rugăm ca armele înfricoșătoare să dispară din senin.

Publicitate

Faptul că armele concepute special pentru câmpul de război sunt incredibil de periculoase nu e un lucru exclus nici de la Wyoming NFA Shooters. O scrisoare adresată participanților de anul acesta, reamintește de un incident din 2008, unde un băiețel de opt ani, de la un eveniment de tragere cu mitraliere din Massachusetts, s-a împușcat accidental cu un mini Uzi și a murit. Consecința acestui incident a fost interzicerea închirierii de arme automatice cu țeavă scurtă și introducerea unui curs obligatoriu de siguranță. Mulți dintre participanți sunt copii, iar ca regulă, aceștia sunt asistați cu atenție de adulți, care îi instruiesc cum să mânuiască și să țintească responsabil armele din dotare.

Spectatorii urmăresc bila de bowling din mortar, iar cea mai înaltă tragere a fost de 26 de secunde în aer.

Din punctul meu de vedere, ca o persoană care a copilărit la vânătoare în Wyoming, nu am fost șocat să văd copii care mânuiau arme. Desigur, mereu există posibilitatea ca unii dintre ei să ajungă în anumite grupări militare sau să-și folosească aptitudinile pentru a creea haos (Adam Lanza, care folosește o armă Sandy Hook, a petrecut mai mult timp la poligonul de tragere cu mama lui). Dar eu consider că expunerea copiilor la arme de la o vârstă fragedă are același efect ca cel pe care italienii îl obțin atunci când permit copiilor să încerce vin de mici. Practic, atracția și interesul de a acționa ilegal se diminuează odată cu maturizarea acestora.

Citește și: La târgul de arme de la Băneasa Chuck Norris învinge forţele speciale …

Publicitate

Oamenii din Wyoming sunt mândri de faptul că au reușit să excludă armele din contextul atacurilor armate. Statul are una dintre cele mai ridicate rate din țară de deținere a armelor și totuși cea mai mică rată de criminalitate ( în schimb, rata de sinucideri e foarte mare și majoritatea o fac cu arme). Mulți dintre deținătorii de arme ai statului participă în cultura robustă de vânătoare. Senatoarea statului, Bernadine Craft (care nu a participat la eveniment) a subliniat faptul că nu prea există oameni în Wyoming care să se opună deținerii de arme în scopul de vânătoare sezonieră.

„Dar astea nu sunt arme de vânătoare", mi-a spus ea. „Nu te duci la vânătoare de căprioare cu o armă de asalt. Nu știu exact ce mesaj vrei să transmiți cu referire la tunuri, mitraliere, AK-47, în termeni de terorism sau alte conflicte, dar noi le considerăm arme de omucideri."

Milioane de gloanțe pirotehnice din timpul festivității Mad Minute.

În timp ce soarele cobora, apăreau din ce în ce mai multe familii cu copii și adolescenți. Toată locația era acoperită de un nor de praf și miros de pulbere. Conversațiile erau mai dificile din moment ce toată lumea purta căști de protecție, dar atmosfera era una clasică de vară americană, cu mulți bărbați cu armă la purtător.

Pe înserate, Bill Black, cocoțat pe containerul lui a anunțat startul festivității Mad Minute. Tragerile s-au oprit pentru câteva minute, iar pistolari și-au încărcat armele cu gloanțe pirotehnice. La semnalul lui Black, poligonul de tragere s-a luminat cu milioane de gloanțe multicolore, care pluteau delicat pentru câteva momente înainte să se stingă printre stele, ca niște libelule.

Urmărește-l pe Nathan C. Martin pe Twitter.

Urmărește-l pe Ryan Dorgan pe Instagram.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre comerțul cu arme de foc:
Cum să faci 12 000 de dolari pe zi prin comerț cu arme din Counter …
Piaţa de arme din Pakistan
Traficul de arme din Liban