Ăsta e clipul care a divizat România, în ultimele două zile. Intriga filmului e simplă: doamna care urlă în imagini a traversat pe roșu și a refuzat să se legitimeze în fața polițiștilor. A urmat circul absurd pe care-l poți vedea. Ea, în genunchi, urlă „Criminalilor! Ăsta-i sistem de apărare?", polițiștii, 11 la un moment dat, roiesc în jurul ei. Toate clișeele cu arestări despre care ai auzit sau de care ai râs vreodată sunt aici. Totul: urlete cu mesaje luate parcă de la Antena 3, polițiști masivi, care par complet depășiți de situație, și, bineînțeles, oameni care comentează de pe margine.

Ăștia mă interesează pe mine, în acest scurt omagiu al țării în care am fost născut și trăiesc momentan. Vreau să scriu ceva (nu mult) despre ăia pe care nu-i vezi în filmare, dar îi auzi cum vorbesc în fundal. Clipul ăsta e cea mai bună prezentare turistică a românilor, ar trebui tradus și urcat de urgență pe site-urile cu recenzii din diverse țări. Să știe toți la ce să se aștepte de la oamenii simpli, când vin în România.

„Istoria României și a românilor, în secolul XXI", via Facebook

Totul pare o microbulă, condensată obscen, a trăirilor, obiceiurilor și sistemului filosofic românesc. Ăsta al omului de rând, nu al celor care o ard filosofic pe Facebook, dezbat probleme de ecologie, oportunitatea trecerii de la vegan simplu la raw vegan, pistele de biciclete și avantajele sau dezavantajele stângismului progresist.

Trec în revistă câteva idei desprinse din cele câteva minute de film:

„Bă, las-o, că o omorâți!", urlă oamenii din spatele telefonului care filmează. E ciudată chestia asta, mai ales că, în cea mai mare parte a timpului, o vezi pe femeie cum stă de vorbă cu polițiștii (bine, dacă poți numi așa răcnetele ei despre cum România e un stat abuziv). Dar gândirea asta fatalistă se propagă lin pe toată durata clipului. Teroarea morții, a ceva rău care e inevitabil tronează în observațiile curioșilor opriți.

„Asta e țara asta…", oftează, la un moment dat, unul dintre participanții la performance-ul din centrul Bucureștiului. Dacă n-ai locui în România, și ai asculta strict tonul omului, te-ai putea gândi că tragedia e inevitabilă. „Da' nu mai trageți așa de ea, domnu!", urlă o femeie din mulțime. Și te pregătești să-ți faci o cruce în memoria victimei.

„Păi dacă dai cu mașina peste ea și te duci la pușcărie din cauza ei?", spune altul, spre finalul înregistrării. Nimeni nu-l bagă în seamă. Și asta se-ntâmplă pentru că restul celor prezenți don't give a fuck.

În ochii lor, situația e clară. Biata femeie se grăbea acasă. A trecut pe roșu. N-a vrut să prezinte actele în fața polițiștilor. Și ce căcat? Nu facem toți așa? Nu preferăm să ne facă ăia de la bancă copie după buletin, de fiecare dată când plătim o factură, sau ne dăm datele personale la toate mizeriile de tombole stradale, dar nu și polițiștilor?

Nu ne-am învățat să driblăm un picuț regulementele. Gen: „Da, domnu' polițist, așa e, mergeam prea tare, dar ia veniți un pic mai așa, să vă spun ceva secret…".

Confuzia asta merge în mai multe direcții. Primii dintre ăia care protestează pun sub semnul întrebării chestiunea dacă asta e o infracțiune sau nu. „Ce a făcut femeia asta, mă, a trecut pe roșu, atât".

A doua categorie sunt ăia din stratul de meta interpretare. Ce este o infracțiune? Care e esența ei? Ce reper stabil avem ca să putem înțelege dacă o infracțiune e chiar una pe bune sau un simulacru de nedreptate? Din ciclul: „Sunt unii care ne fură țara, nu o amărâtă de femeie ca asta. Pe ăia să-i legați așa".

În fine, a treia categorie sunt ăia care te iau la sentiment. Tipul „să moară mama dacă…". Din ciclul „Da' de ce, nu vedeți că-i amărâtă? Alerga și ea acasă". Sau „E ca mama dumneavoastră, domnule".

Pentru că da, în fiecare mamă stă ascunsă o femeie care răcnește în centrul Bucureștiului, către o hoardă de polițiști, că e victima un stat abuziv.

Aici, nici nu sunt prea multe de zis. Aranjat cumva, din haosul ăla care se aude pe înregistrare, demersul logic al oamenilor de acolo sună cam așa:

„Criminalii nu-i prindeți, că stați aici".

„Uite cum se adunară. Pentru ce?".

„Știi ce face, știi ce face. Te ia, te bate și după aia zice, tu ai dat în mine. M-ai înțeles? Că așa le dai lor motivul să te bage cu japca".

„Și când m-am dus să filmez, m-a mascat. S-a băgat în față, ca să nu pot eu să filmez nimic".

Q.E.D.

N-aș încheia această analiză extrem de complexă, fără finalul înregistării. Ultimul minut, mai exact. Femeia urlă în timp ce este băgată în mașină. Polițiștii le spun oamenilor să se care, că nu e nimic de văzut. Cameramanul de ocazie pendulează dintr-un loc în altul, în căutarea unei posibilități de a continua subiectul.

Lumea se liniștește, oamenii pleacă, împăcați cu ideea că biata femeie va fi reținută. În toată această confuzie, se aude ceva. La început timid, a doua oară mai tare, a treia deja urlat cu toată forța și frustrarea strânsă în plămânii cuiva.

Strigătul ăsta e România pură. E ca țuica de Zalău. Ca leușteanul. Grătarele din curtea blocului. Ca pepenele roșu mâncat cu pâine. Ca faptul că toți ceilalți sunt mai proști decât tine.

Iar acel ceva are un nume simplu.

Se numește „HUUUUUOOO!".

Urmărește VICE pe Facebook

Vezi și alte clipuri dubioase, comentate haotic:
Clipul cu moldoveanul care are un ciorap rupt m-a făcut să-nțeleg cum e iubirea adevărată
Clipul în care Alina Gorghiu îți vorbește despre cafea e ca o telenovelă fără poveste și sex
Clipul ăsta despre o bătaie între șoferi îți va distruge visul pentru o lume mai bună