N-am ajuns în tabere înainte să intru în clasa a noua, pe la sfârșitul anilor '90, pentru că ai mei au considerat că e mai ieftin şi mai confortabil să mă trimită, vara, la bunici. Şi nici eu nu m-am plâns. E drept că-mi amintesc vag nişte excursii pe care învăţătoarele le făceau cu noi pe la munte, în weekenduri. Erau excursii care se voiau educative, însă de acolo am rămas numai cu amintirea copiilor care vomitau unul după altul în autocar.

Altfel, evident că un ţânc de opt-nouă ani se plictiseşte repede. Aşa că ce ne povestea învăţătoarea, despre grote, lacuri, case memoriale sau mai ştiu eu ce, ne intra pe o ureche şi ne ieşea pe cealaltă. Știu că ajungeam acasă supărați rău că ne-am pierdut vremea cu asta, în loc să ne jucăm de-a raţele şi vânătorii, în faţa blocului.

Pentru mine, totul s-a schimbat la liceu. Prin anii '90, se purtau taberele la Costineşti. Erau anii în care staţiunea încă nu se manelizase şi era plină de puştani şi tineri cum vezi acum pe la Vamă. Nu era nimic educativ în tabără asta, ci doar mult dezmăţ pentru ăia care erau ţinuţi din scurt de părinţi. Deci, sigur că-ţi doreai să mergi. Cum nici pe ai tăi nu-i deranja că n-o să se mai împiedice de tine prin casă vreo zece zile, făceau un efort şi plăteau.

Bine, adevărul e că taberele astea la Costineşti şi cazarea în celebrele căsuţe din piatră erau mai mult pentru săraci sau boemi. Copiii de bani gata mergeau la Neptun şi dormeau la hotel. Altfel, programul era cam la fel, în sensul că nu aveam niciunul.

Profesorul însoţitor venea cu cineva şi nu-l deranja deloc să ne vedem fiecare de-ale noastre. Ne spunea doar să ne întâlnim la plecare, în tren, și apoi dispărea. Cine a fost ştie cum îți umpleai timpul pe-acolo. Plajă, terasă, şaorma, băutură, iar plajă, pregătiri pentru discotecă (la Tineretului sau la Ring), agăţat, văzut răsăritul, întors în cameră şi borât în pat.

Nu ştiu dacă aceste căsuţe în care ne făceam noi veacul când eram adolescenţi mai sunt funcţionale azi, că n-am mai călcat de mult prin Costineşti. Dar profesorii de acum mi-au spus că n-au mai auzit să se facă tabere acolo.

O altă tabără care trebuia bifată, acum vreo 20 de ani, era aia de la Năvodari. Eu n-am intrat în rândul lumii şi n-am fost niciodată acolo. Dar câțiva oameni din generația mea mi-au zis cum era. Bine, dacă nu găseai loc la Năvodari, puteai merge în tabără la Amara, dar asta era mai trist . Programul era, în mare, cam aşa: te trezeai când îşi începea emisia Radio Vacanţa, luai un mic dejun comunist cu pâine, unt, gem şi un lapte întins cu apă, apoi mergeai cu toată grupa la plajă. Iar seara, în funcţie de vârstă, oscilai între disco şi teatrul de vară.

Serios, dacă profesorul însoţitor decidea că erai prea verde pentru discotecă şi întâlniri cu fete/băieţi, te târa după el la teatrele de vară, ca să-i vezi pe Mădălina Manole, Stela şi Arşinel sau Doru Octavian Dumitru.

Distracţia de peste vară se putea lăsa, acasă, cu scărpinat, pentru că mulţi ţânci se întorceau cu chiriaşi în păr, spre disperarea babacilor care înjurau printre dinţi că au şi plătit pentru chestia asta. Se dormea prost, te spălai doar cu apă rece și mai mult răbdai de foame decât mâncai. Noroc că erai copil şi nu-ţi păsa.

Dar cel mai nasol era când îţi mâncai jumătate de zi de distracţie ca să stai la coadă la Poştă, să dai obligatoriul telefon acasă, cu taxă inversă.

Atunci, ca şi acum, profesorii care organizau tabere puteau veni cu ai casei după ei, fără să plătească nimic. Nimic nu s-a schimbat în anii ăştia, iar treaba funcţionează cam aşa: profii sunt stimulaţi prin reduceri să meargă-n tabere, în sensul că la cinci-zece copii aduşi primesc o gratuitate. Numai că, spre deosebire de vremurile noastre, când umpleam un autocar mare în excursii, acum se pleacă în grupuri mici, de cel mult 20 de elevi dintr-o şcoală.

Pe deasupra, mai e ceva. În ziua de azi, nu-și permite oricine să-şi trimită copilul în tabără, pentru că trebuie să dai peste o mie de lei, sumă la care se adaugă costul transportului şi banii de buzunar. Cu alte cuvinte, ajungi să scoți din buzunar un salariu mediu pentru o săptămână de distracţie pentru ăla mic.

E drept că nici cazările nu mai sunt la fel ca acum 20 de ani. Căsuţele alea din piatră, cu duşuri la comun şi wc-uri înfundate, şi paturile de campanie din corturile de armată sunt înlocuite cu camere la pensiuni, cu baie proprie, televizor LCD, piscină, restaurant cu mâncare ca la mama acasă şi alte nebunii la care noi, când eram copii, nici nu visam.

Pe lângă asta, astăzi e la modă să-ţi trimiţi copilul într-o tabără tematică, una despre care s-a auzit şi s-a pomenit cât mai puţin. Ca să te simţi original, știi ce zic?!

Tot de la cunoştinţele mele profesori am aflat că în top sunt taberele de aventură, cu tiroliene, expediţii, drumeţii, echitaţie şi alte artificii din astea, care să-i ţină pe puşti ocupaţi şi distraţi. Taberele în limba engleză, aşa cum erau şi pe vremea noastră, când profesorii căutau o ocazie să plece la Londra pe gratis, sunt la modă şi acum.

În plus, au apărut, ca ciupercile după ploaie, taberele care vor să trezească sensibilul din copil, cu pictură, modelat lut, sculptură şi actorie. Pe sistemul „Are sau n-are talent, hai să-l facem artist!"

Profesoara Adriana Nistor mi-a spus că, în vara asta, una din cele mai căutate tabere de copii a fost Dacii şi Romanii - Aventură în Natură. Firește, am fost curioasă să văd despre ce este vorba într-o astfel de tabără. Ca să fie clar pentru toată lumea, uite mai jos câteva distracții propuse de organizatori, aşa cum le-am găsit pe site-ul lor de prezentare:

1. jocurile preferate ale dacilor şi romanilor, din viaţa cotidiana a acelor vremuri
2. realizarea unor arme de luptă (arc, suliţă, praştie, sabie), cu ajutorul ustensilelor puse la dispoziţie de animatori
3. realizarea steagului echipei cu ajutorul propriilor materiale aduse de participanţi
4. simularea unor tehnici de luptă dacice şi romane cu ajutorul informaţiilor puse la dispoziţie de animatori
5. concursuri de tir cu arcul şi aruncarea suliţei la punct fix cu ajutorul propriilor creaţii
6. drumeţie pe potecile munţilor Bucegi
7. relaxare la piscina complexului
8. focul de tabără obligatoriu

Ca totul să arate ca un teambuilding pentru corporatişti, mai lipseşte doar şedinţa de brainstorming. Oricum, e clar că acum fiţa unei tabere e mai mare decât pe vremuri, când nu se complicau atâta lucrurile. Sigur, ideea de bază ar fi cam aceeaşi: să aibă ăla micu' ce face peste vară, când tu lucrezi şi el e în vacanţă. Măcar e bine că, acum, ăla micu' se întoarce din tabără doar cu amintiri frumoase, nu şi cu acarieni.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre copiii anilor '90:
Ce am învățat din revistele românești de adolescenți din anii '90, de la muzică la educație sexuală
Cât de brutale erau jocurile copilăriei din România anilor '90
Ce probleme aveai ca tânăr român în tranziţia haotică din anii '90