Am încercat Modafinilul, drogul care te face să iubești munca și să urăști orice altceva

Marți, cât mă plimbam cu bicla prin oraș, m-a lovit un atac de panică foarte dubios. Simțeam nevoia să stau jos în fața unui calculator, singură, în liniște totală. Nu să scriu sau să văd ce mai e nou pe Facebook (cum fac de obicei), ci să lucrez la niște tabele în Excel. Nu numai că era cel mai plictisitor program din familia Microsoft Office, dar trecuseră mai bine de cinci ani de când nu l-am mai folosit.

Totul a început cu o pastilă: Modafinil. E un amestec chimic produs în Franța anilor ‘70, folosit în Statele Unite ca un tratament pentru narcolepsie din 1998 și care, în ultimii ani, e folosit de oameni sănătoși care vor să rămână treji cât mai mult timp posibil și să-și accelereze procesul de gândire. Și nu e singurul.

Medicamente precum Adderall și Ritalin, care erau recomandate doar bolnavilor de deficit de atenție, dar și unele precum Ampakine, care e bun la tratarea Alzheimerului, sunt folosite ca să crească capacitatea creierului de a învăța. Tipul ăsta de medicamente se numesc nootropice și, conform documentării mele, Modafinil este singurul care se vinde fără rețetă, în Canada. În România, de exemplu, ai nevoie de rețetă.

Fix asta am făcut marți, în drum spre muncă. Am citit despre efectele secundare și, cum n-am găsit nimic excepțional, am dat capsula aia portocalie pe gât, cu o dușcă de suc. Am ajuns la serviciu pe la nouă dimineața și am stat jos ca în orice altă zi.

Nimeni nu și-a dat seama că mă alăturasem piloților militari, doctorilor de la Urgențe, milionarilor de pe Silicon Valley și tipilor normali care învață, muncesc și se chinuie să-și crească plodul în România. Toți băgăm acest drog din același motiv: ca să-i dăm creierului un mic avânt când trebuie să pilotăm avioane, să operăm oameni nonstop, să fim în ședințe constante cu afaceri globale și, în cazul meu, să citesc o carte sau să bat niște cifre în Excel.

După câteva ore, încă așteptam acel zvâc. Am trimis două mailuri și am tradus câteva paragrafe. Nimic extraordinar. Am observat că se schimbase ceva pe la 11:30, eram încă la birou, citeam, traduceam și încă nu luasem nicio pauză de țigară. Țigările erau pe masă, ușa era deschisă și erau și oameni cu care să stau la taclale. Dar pur și simplu nu simțeam nevoia să mă alătur lor.

La prânz, mă lovise complet medicamentul.

M-am oferit să-mi ajut colegii de la VICE Canada și să le scriu câteva cuvinte despre candidații lor la prezidențiale, doar uitându-mă la poze. „Scrie 200 de cuvinte per candidat", mi-a spus editorul meu. De-a lungul orei următoare am fost complet absorbită de această misiune. Între timp, o colegă s-a ridicat de la masă să plătească pizza pe care o comandasem cu toții în redacție, dar pe mine m-a lăsat rece situația și am continuat să tastez în timp ce mă holbam la fețele buhăite ale politicienilor. Nu mai aveam loc în minte pentru foame, nici măcar pentru mâncarea mea favorită.

Adevărul e că nimeni nu știe exact cum funcționează Modafinil. Pare absurd pentru un drog care se vinde fără rețetă, dar același lucru se poate spune și despre anestezic. Se știe că anestezicul este, în general, eficient și sigur (cel puțin comparativ cu predecesorul său, cloroformul), dar noi încă suntem în acel punct în care, oricine îți explică cum funcționează anestezicul îşi dă doar cu părerea. Acelaşi lucru poate fi zis de substanţa din creierul meu care nu mă lăsa să mă gândesc la pizza cu zece minute înainte de prânz.

Există un anumit grad general de eficienţă şi siguranţă când vine vorba că Modafinil ţine narcolepticii treji. Este „sigur" chiar dacă provoacă efecte secundare precum durerile în piept, greața, amețelile, anxietatea și tahicardia. Dar toate au loc doar în cazul a zece la sută dintre pacienți. Pacienții preferă acest risc, față de cel că ar putea să adoarmă cât coboară scările. Momentan, se dezbate cum reușește Modafinilul să facă acest lucru.

Unii spun că Modafinil stimulează creierul, ca să producă un hormon numit histamina. Probabil că recunoști denumirea, pentru că sigur ai auzit de „antihistamine", compușii care inhibă producția de histamină și care apar în medicamentele alea de alergie care-ți provoacă greață. Așa că se leagă: prin creșterea cantității de histamină, Modafinil provoacă un efect invers față de Loratidină (și poate fi la fel de inofensiv).

Totuși, alte studii spun că Modafinilul acționează asupra creierului cu un mecanism similar cu stimulenții precum amfetamina și cocaina. Funcționează chiar mai ușor ca acele droguri, crește nivelul de dopamină, hormonul pe care îl produce creierul când mâncăm, facem sex sau ne vedem cu un prieten. Hormonul care provoacă senzația de alertă, plăcere și recompensă în creier. Dacă e adevărată, această teorie ar implica faptul că Modafinilul poate provoca dependență. Și, cum nu există teste pe termen lung, nimeni nu poate demonstra acest lucru încă.

I-a luat 45 de minute băiatului de la livrări să-mi aducă pizza și mie nu-mi păsa. Colegilor mei li se inundase creierul de dopamină de la mirosul de salam, dar al meu își primise deja doza cu câteva ore înainte, de la o pastilă portocalie. Am mâncat pizza într-un parc. Un proces care a durat 25 de minute. Peste câteva zile, am întrebat o colegă cum eram și mi-a zis: „Erai ok și am vorbit un pic. Dar nu ai mai avut chef de o plimbare pentru digestie, de un desert sau de sfânta țigară de după masa de prânz". M-am întors la birou ca să termin ceea ce mi se dăduse, deși colegii mei se relaxau la țigară.

Până s-a întors editorul meu la birou, îi trimisesem deja pe mail comentariile despre canadieni. S-a uitat la mine pe sub ochelari și m-a întrebat „Deja?" și i-am răspuns „da", de parcă era absolut normal să termin ce am de făcut înainte de deadline.

Mi-am propus să mă calmez, că mi se părea că mă dădeam mare. Pe lângă efectele principale și secundare, a apărut o dezbatere etică interesantă legată de creșterea performanțelor cognitive.

Oare îi înșelam pe colegii mei? Într-un articol scris în revista de etică a Institutului Kennedy, Rob Goodman scrie că este acceptabil să folosești droguri de accelerare cognitivă atât timp cât slujba altcuiva nu e în joc. Acesta a fost cazul Departamentului Australian de Trezorerie, al căror angajați au recunoscut anul trecu (sub anonimitate) că s-au folosit de medicamente ca să termine bugetul țării. Cred că se schimbă situația, dacă iei Modafinil la examenul de admitere la facultate.

Dezbaterea asta intră în multe zone gri. Dacă aș lua această pastilă zilnic, e posibil să produc mai multe articole pe săptămână, ceea ce nu ar afecta slujba colegilor mei, dar ar pune o presiune necinstită asupra lor, ca să-și crească productivitatea, mai ales dacă nu le spun de pastile. În apărarea mea, pot să zic că e treaba mea ce iau, e o problemă personală. În plus, majoritatea colegilor mei consumă energizante toată ziua, ca să treacă peste ziua de muncă (dar nu ascund asta). Conform profesorilor Mirko Garasic și Andrea Lavazza, dacă iei aceste medicamente, cel mai etic gest ar fi să le spui colegilor și șefilor. Alții ar spune că la fel de etic ar fi să nu le iei. Dar ar fi niște ipocriți, într-o epocă în care toți consumăm energizante și cafele.

După câteva minute, mi s-a accelerat pulsul și simțeam că mă apasă ceva pe piept. Efectele mintale erau și mai îngrijorătoare. Mi se părea IRITANTĂ orice întrerupere provocată de colegii care-mi cereau sinonime sau îmi arătau clipuri și poze haioase.

Atmosfera relaxată la birou, de care până atunci mă bucuram, părea insultătoare și nu doar la dresa mea, ci la adresa muncii mele. Mă tot întrebam, de ce nu pot fi toți dopați ca mine? Mi se părea că biroul pe care-l împărțeam cu alte șase persoane nu era un mediu de lucru ok, așa că am plecat spre bibliotecă.

Mi s-a dezumflat un cauciuc la biclă, pe drum. Căcat, trebuia să fac un ocol și s-o duc în service. Umflarea unui cauciuc nu mi s-a părut niciodată un proces atât de lung. L-am întrebat pe mecanic cât îi datoram înainte să termine, am pregătit banii, i-am plătit și am fugit spre bibliotecă, de parcă se dădea bere moca.

Înainte să intru-n clădire, am băgat prima mea țigară pe ziua aia, cu șapte ore mai târziu ca de obicei. Inima mea, singurul obiect din univers care părea să țină pasul cu ritmul meu nou de viață, bătea din ce în ce mai tare.

M-am așezat în fața unui calculator, într-o cameră liniștită și întunecată. Îmi știam bine parola, dar am scris-o greșit de mai mult ori. Transpirasem și-mi tremurau mâinile. Dar, imediat cum am văzut că se încărca ecranul, am simțit mulțumirea aia specifică, pe care o ai după ce realizezi un proiect complex.

Conform Dr. Scott Vrecko, e posibil ca nootropicele să nu îți crească memoria și viteza de gândire, ci doar să te facă să te simți mai bine în timp ce te folosești de ele. Vrecko a analizat mai mulți studenți de la o universitate americană care luau Adderall. El a adunat niște testimoniale asemănătoare cu al meu. Pastila îi făcea să simtă că au dat gata treaba înainte să se apuce de ea. Te face să simți ceva de genul: „Vreau s-o fac, pot s-o fac și nu mă sperie deloc!". O senzația complet opusă impotenței, pesimismului și anxietății, pe care le simți când îți propui o zi de studiu.

Alt studiu arată că Modafinil ar putea induce o stare de încredere în sine excesivă, ceea ce ar putea să explice faptul că textul pe care l-am trimis mai devreme era plin de repetiții și greșeli, pe care nu le văzusem.

A doua treabă pe care o aveam pentru muncă era să transcriu niște informații dintr-un PDF într-un tabel Excel. Era fix genul de muncă care mă făcea să frec menta pe Facebook, pe YouTube, pe pagina de Wikipedia despre ornitorinci sau la amintirea ultimei partide de sex. Dar, de data asta, eram altfel: ideea de a scrie cifre într-un tabel era apogeul zilei mele. Aveam un sentiment cald în timp ce umpleam tabelul. Curând, nu mai transpiram și nici nu mai tremuram. Vedeam imediat cum se legau cifrele între ele. Cine ar fi crezut că statisticile pot fi atât de amuzante?

Nu te mint. Am încercat să intru pe Facebook de vreo câteva ori, dar când am făcut-o s-a declanșat ceva în mine, ceva ce m-a făcut să mă întorc la muncă. Zici că aveam o zgardă cu electroșocuri la gât.

Pastila funcționează, asta e clar. Dar cu ce preț? Doctorii Kimberly Urban și Wen-Jun Gao se tem că drogul poate provoca leziuni pe termen lung oamenilor sănătoși, sub 30 de ani. Modafinil poate să distrugă ceva numit „plasticitatea" creierului. Prin plasticitatea creierului ei se referă la abilitatea sa de a se adapta la diverse situații și contexte de-a lungul timpului.

Doctorii se tem de efectele pe termen lung ale creșterii dopaminei din creier, cât e încă în stadiul de dezvoltare (da, creierul tău se dezvoltă până la vârsta de 30 de ani). Modafinil și alte nootropice afecteză receptorii creierului care îți consolidează memoria pe termen scurt și regularizează flexibilitatea creierului când vine vorba de diverși stimuli sociali.

Cercetătorii cred că, pe termen lung, tinerii care bagă Modafinil și alte medicamente asemănătoare au o putere de concentrare pe un timp mult mai îndelungat. Totuși, asta îi va costa, pentru că memoria lor pe termen scurt va scădea, ceea ce e un dezavantaj în situațiile unde ai nevoie de o gândire rapidă și flexibilă, adică cât conduci o mașină sau dacă lucrezi în presă. Dar cercetările astea sunt încă la nivelul de speculații, la fel ca orice alt studiu despre Modafinil, și nimeni nu se chinuie să le confime sau infirme.

Mi-am terminat tabelele, am dat save, mi-am trimis o copie a documentului și mi-am zis „Pe bune? Asta e tot? Lăsați toate tabelele de Excel să vină la mine!". După câteva minute, un paznic m-a rugat să părăsesc biblioteca. Se apropia ora de închidere. Dar eu nu terminasem. Spre finele serii, m-am jucat pe Play Station pe la un prieten, până am adormit. Simțeam cum jucam din ce în ce mai prost, cu cât se ducea efectul Modafinilului.

Am ezitat să mai iau o pastilă a doua zi. Ce rost are să iei o pastilă care mută senzația de plăcere de la jocuri și frecat menta la muncă? Dar tot am luat-o. Cum puteam să scriu despre chestiile pe care le-am documentat în doar trei ore, cât eram pe Modafinil, fără să mai bag o pastilă?

Ziua a decurs la fel ca cea de dinainte. Mă simțeam bine doar la bibliotecă. Am transpirat mai mult și am fumat și mai puțin. Am renunțat la sticla de apă pe care voiam s-o cumpăr de la cantină, doar pentru că nu voiam să stau la coadă. Am avut iar probleme cu bicla. De data asta, am abandonat-o și am mers pe jos spre bibliotecă. Până atunci, iubeam să mă plimb pe jos, dar din cauza pastilei mi se părea totul o pierdere de vreme. Iarăși am plecat de la bibliotecă cu paznicul. Când am ajuns acasă, după o zi lungă și productivă de muncă și m-am pus în pat să fumez un cui, cât mă uitam la un serial, nu simțeam nicio plăcere. Știam că a doua zi mă voi transforma la loc într-un angajat leneș și guraliv.

Modafinilul este cel mai trist drog din lume (cel puțin dintre cele pe care le-am încercat), dar este singurul care are sens în mediul corporațiilor. Ciudat, nu? Aceeași generație care s-a bucurat de droguri care-ți promit o „deschidere a minții", precum MDMA sau LSD trece, odată cu vârsta, pe ceva gen Modafinil, care face exact opusul. O pastilă te face să-i iubești pe ceilalți noaptea, alta îți amintești că trebuie să te temi de Dumnezeu a doua zi.