FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Cele 7 tipuri de mahmureală comune la om și cum să le fentezi

După o beţie din aia nasoală cu shoturi, nimeni nu mai ştie de tine preţ de vreo trei zile.

Când eram copil, am auzit-o pe bunică-mea că descrie un vecin cu cuvintele „băiat bun, dar cam bea apă dimineața". Mi s-a părut stupid să ți se pară defect de caracter că cineva bea apă dimineața. Dar ce-ai vrea să bea? Abia câțiva ani mai târziu când, după niște pahare aruncate sub nas, m-am trezit și eu cu arșița aia în gât dimineața, am înțeles la ce se referea cu eufemismul ei finuț. Dar băutul de apă dimineața e doar unul dintre simptomele mahmurelii. Cel mai puțin deranjant chiar. În viața mea de brav cercetător etilic le-am descoperit și catalogat pe toate. În numele știiinței, evident. Să nu vă imaginați că m-am îmbătat din egoism, pentru mine, ca un meschin. Am făcut-o pentru tine. Ca să te educ în diversele formă de mahmureală întâlnite la om.

Publicitate

Mahmureala simplă

Cum vine:
Bei o sticlă de vodcă într-un bar puturos şi ajungi acasă cu un discurs bâlbâit şi plictisitor despre cât de puţin ai băut (n-o să-l ţii minte a doua zi). Adormi. Hârâi toată noaptea în somn ca un utilaj agricol care n-a mai fost uns dinainte de '89. Te trezeşti altundeva decât unde te-ai culcat, dar hei!, n-ai decât o durere de cap difuză şi eşti puţin fotofob. Poţi chiar să iei un paracetamol fără să-l borăşti automat pe mochetă.

Poate că sună paradoxal, dar mahmureala asta lejeră, pagina 1 în manualul alcoolicului, e cea mai rară dintre mahmureli. De regulă n-ai norocul de o mahmureală aşa nespectaculoasă. Aşa cum există un dumnezeu al beţivilor care te ajută să nu cazi în şanţuri, există şi un dumnezeu al mahmurilor care te urăşte şi nu te lasă să scapi aşa uşor. Această dualitate - dumnezeul bețivilor, bun, și ăla al mahmurilor, rău, se întâlnește din cele mai vechi timpuri la toate popoarele. Shiva- Vishnu, Ra – Set și alții. E subiect super serios.

Cum pleacă:
Foloseşti unul dintre cele 7999 de leacuri tradiţionale complet scârboase, gen zeamă de varză sau borş. Oricum e singura mahmureală pe care o poţi trata băbeşte.

Dacă vreodată bei atât de mult încât uiţi când pică, Google Trends te ajută să găseşti sărbătorile.

Mahmureala instant

Cum vine:
Fii la o cină romantică de la care ai aşteptări. Bea un pahar de vin roşu. Aşteaptă cinci minute. (Nici măcar nu tre' să te îmbeţi, chestia asta e supa vietnameză a mahmurelii.) O să simţi nişte şuruburi groase venind de nicăieri şi penetrându-ţi sinusurile. O să-l înţelegi perfect pe omul ăla care s-a înscris pe lista de aşteptare pentru primul transplant de cap din istorie.

După ce părăseşti cina romantică pentru a te duce să plângi sub un morman de mazăre congelată, vei şti că eşti genul ăla de om pe care îl doare capul de la vin roşu. Naşpa, frate.

Publicitate

Cum pleacă:
Dormi. A doua zi, du-te şi caută-te, s-ar putea să ai probleme cu tensiunea.

Mahmureala total disproporţionată

Cum vine:
Bei două beri după muncă. Doar două beri, serios. E vară şi cald şi alunecă grozav. Pleci devreme. Mâine tre' să fii fresh că vine o delegaţie super importantă. Nu ştiu, viceîmpăratul Japoniei. Şeful te roagă să-l întreţii pe viceîmpărat cu small talk corporatist şi ţi-ai pregătit deja costumul pentru ocazie.

Ajungi acasă puţin buimac, cu un gust sălciu pe limbă şi cu gura vătoasă ca după marihuana ilegală. Te întinzi pe canapea, dar pisica te evită şi fuge după perdea. Ciudat! E o tăcere lugubră, ca înainte de cutremur.

Deschizi ochii opt ore mai târziu. Cineva îţi despică lobii creierului unul de altul cu un levier. Singurele trei senzaţii pe care le mai simţi sunt durerea care pulsează, scrâşnetul răngii imaginare şi iminenţa morţii.

Cum pleacă:
Îţi pui alarma peste o oră. Când sună, încerci să te îmbraci şi să pleci la muncă. Te întorci din holul blocului fiindcă ţi-e rău. Repeţi de cinci ori. Spre seară, probabil ai fost deja dat afară fiindcă n-ai ajuns la birou să-l întâmpini pe viceîmpăratul Japoniei, dar eşti extaziat că a început să-ţi treacă mahmureala asta veninoasă. Ar trebui să bei o bere de supărare că ţi-ai pierdut jobul, dar câteva zile ţi-e frică şi de reclamele la bere de pe stradă.

Mahmureala Curiosity

Cum vine:
Mahmureală des întâlnită, botezată după celebrul robot care caută apă în solul marţian. E cinci dimineaţa, magazinele sunt închise, nicio sticlă nu mai conţine nimic (în afară de alea cu alcool), iar la robinet vine un fel de mâzgă ruginie care miroase a sânge uman. Data viitoare, fii mai atent la emisiunile cu Bear Grylls în deşert. Succes!

Cum pleacă:
Încerci să adormi la loc, în timp ce îţi simţi ochii ca două stafide şi traheea încovrigându-se ca o floare presată. Poate peste o oră o să se depună rouă pe ferigile din balcon. Mmm, rouă de pe ferigi.

Publicitate

Mahmureala care se explică

Cum vine:
Da, ai băut niţel aseară, dar nu de asta eşti o legumă. Eşti o legumă fiindcă: ai mâncat nişte fornetti suspecte alaltăieri, eşti meteosensibil, au băgat ăştia ceva în aerul de la metrou, aveai febră musculară de la făcut chestii utile în casă, eşti alergic la albine şi unul dintre prietenii tăi avea o albină legată cu aţă. Ca aţa aia cu care-s cusute scuzele tale.

Cum pleacă:
După 2-3 ani de relaţie nu va mai fi nevoie să explici nimic. Se prinde ea.

Giorgio Bonola (ca. 1657-1700) ştia exact de unde să nu mai cumpere produse de patiserie.

Mahmureala academică

Cum vine:
Ah, studenţie. Mai ştii examenul ăla pe care l-ai lăsat pe toamnă fiindcă n-ai fost în stare să te trezeşti? E toamnă, un chef monstru e pe sfârşite şi îţi aminteşti (probabil uitându-te într-o brioşă, ca Proust) că restanţa ta e mâine. La 8. Mai sunt patru ore până la acel examen ATÂT de important. Căcaaaat!

Fugi acasă. Eşti atât de beat că vezi o pisică şi dai să o mângâi şi de fapt nu e pisică, e un şanţ. Dormi exact două ore. Te trezeşti la fel de beat şi ţi-e rău. Ai vrea să dai la boboci, dar n-ai timp. Mergi la facultate în pijama. Te aşezi în prima bancă şi aştepţi, palid şi cu un torent de transpiraţie pe faţă, să vină proful.

Cum pleacă:
Proful vine, dar nu-l recunoşti. Stai. Azi e luni? Păi examenul e abia marţi! Răsufli cu uşurarea a un milion de dinozauri evitaţi de cometă. Te ridici sub privirile oripilate ale multor colege pe care nu le cunoşti, răstorni câteva scaune din greşeală şi încerci să pleci acasă, dar adormi în WC-ul facultăţii până miercuri.

Publicitate

Mahmureala de proporţii biblice

Cum vine:
După o beţie din aia nasoală cu shoturi, nimeni nu mai ştie de tine preţ de vreo trei zile. Într-un târziu reuşeşti să dai la o parte bolovanul cu care era astupată peştera unde adormiseşi. Ieşi împleticindu-te, ca un zombie, în căutarea unei şaormerii. Oamenii se uită ciudat. Unora nu le vine să creadă, alţii presupun că eşti pur şi simplu altcineva. Patru inşi scriu cărţi despre tine şi despre cât de şmecher eşti că încă mai ai funcţii cognitive după beţia aia.

Cum pleacă:
Ţie îți trece după o şaorma. Prietenilor tăi, mai greu. Chiar şi peste mulţi ani o să-i auzi spunându-şi unul altuia „Vasile a înviat!".

Urmărește VICE pe Facebook:

Mai servește un text mic, să nu-ți tremure mâna:
S-a inventat un leac pentru mahmureală şi beţie Zece alternative de căcat la o beție distrugătoare Întrebarea zilei: Care-i cel mai stupid lucru pe care l-ai făcut la beție?