FYI.

This story is over 5 years old.

Film

Cum a fost creat cel mai mare dragon din „Game of Thrones”

Atenție, conține spoilere!

„Dansul Dragonilor" a fost atât titlul, cât și subiectul episodului de duminică din Game of Thrones, când liderii din Westeros și Essos au fost nevoiți să facă față deciziilor pe care le-au luat din cauza pozițiilor pe care le ocupă. Poate că exemplul cel mai bun l-au oferit Daenerys, Tyrion, Ser Jorah și dragonul – Drogon – care au „dansat" în mijlocul câmpului de luptă din colosseumul Meereen-ului. E prima dată în Game of Thrones când vedem în sfârșit pe cineva cum se urcă pe o astfel de bestie. Desigur, l-am sunat pe Jabbar Raisani, unul dintre supervizorii pe efecte speciale, ca să aflu cum au făcut asta:

Publicitate

Emilia Clarke ca Daenerys Targaryen, Fotografie de HBO

„I se spune capră dragon", a spus Raisani pentru The Creators Project, despre noua jucărie imensă care a făcut posibilă scena. „E un gimbal verde, în formă de dragon, pe care actrița Emilia Clarke s-a urcat, și care poate să imite toate mișcările dragonului, așa că nu e static." Emilia Clarke a trebuit să se urce pe el la o înălțime de peste trei metri și să se legene în aer pe cel mai mare dragon din serial. „A fost destul de greu să o urcăm pe dragon, pentru că trebuia să stea în așa fel în aer încât perspectiva să fie corectă", explică Raisani.

Efectele vizuale înseamnă doar o parte din treabă – crearea graduală a intensității evenimentelor care duc la scena respectivă e la fel de importantă ca orice instrument folosit. Odată ce echipa s-a strâns în platoul din Spania, ei au văzut înainte scena cu aterizarea lui Drogon și zborul său. „Cred că au fost câteva înjurături și rahat… al lui Peter Dinklage a fost destul de isteț," și-a amintit supervizorul efectelor speciale. Duminică a fost prima dată când el, regizorul David Nutter și operatorul de imagine Rob McLachlan – filmări, efecte speciale și sunet - au văzut toată scena pusă cap la cap." „Am rămas cu gura căscată", a spus el.

Deși Raisani nu a putut să dea prea multe detalii despre ultimul episod al sezonului, el a zis:„Să vă așteptați la mai multe reacții pe Youtube, cu clipuri în care oamenii se uită la ultimul episod."

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește despre Game of Thrones:
Topul celor mai enervante personaje din Game of Thrones, pe care le place toată lumea Noul joc video „Game of Thrones" a dat lovitura Jon Snow e singurul erou posibil din „Game of Thrones"