Da, pentru o cameră ca asta se percepe șpagă. Fotografie de Mihai Rotaru via Fotografiile cu camere de cămin din Tei te trimit înapoi în studenţie

Treaba cu statul la cămin stă cam așa. Încep cu studenţii cu note mari şi integralişti. Ăștia prind, de obicei, loc în cămin fără prea multe emoţii. Teoretic, tot ce ar mai trebui să mai facă e să-şi ia în primire camera de cămin şi să-şi vadă colegii.

Restul studenților se bat pe camerele rămase libere. Motivele principale pentru care oamenii ăștia nu prind loc în cămin e fie pentru că locurile diponibile depăşesc cererea studenţilor, fie pentru că au intrat la taxă sau au restanţe nenumărate.

Despre importanța căminului printre studenți, mai ales printre ăia care nu „stau la buzunaru' lu' tati", se pot scrie tratate. Indiferent că nimerești în cameră cu alți trei hăndrălăi nespălați, a căror idee de dialog social e să-ți povestească ore-n şir cum au urcat-o ei pe una pe pereți, într-o noapte, tot e mai bine așa, decât să ajungi să-ți pui problema din ce naiba o să trăiești.

Dintre studenții care nu reușesc să prindă cameră la cămin, o parte se duc spre chirii ieftine. Alţii încearcă să-şi „achiziţioneze" cumva loc în cămin, chit că n-au îndeplinit cerinţele necesare şi legale. Și ăsta e punctul de pornire a ceea ce este cunoscut informal sub denumirea de „circuitul șpăgii în cămin".

Am stat de vorbă cu câţiva studenţi care, sub anonimat, mi-au povestit nişte întâmplări şi chestii pe care ei le-au folosit în goana după locul în cămin. Ca să-nțelegi cum e cu șpaga în România: indiferent cât te-au protejat ai tăi, cât timp ai locuit cu ei, odată plecat acolo te lovești obligatoriu de „cum facem, șefu', o rezolvăm cumva?".

La fiecare început de an universitar, apar sute de anunţuri cu persoane care-şi vând locurile în cămin. Dacă nu eşti mofturos şi vrei ceva simplu, găseşti studenţi care sunt gata să ţi-l dea pe două sute de euro. În schimb, alea mai bune ajung şi la șase sute de euro.

Anunţurile sunt postate în mai multe locuri și-s ușor de găsit: pe grupuri de Facebook, site-uri de vanzări-cumpărări sau alea care-mi plac mie cel mai mult , aşa mai old school, graffiti pe ziduri şi pereţi: „Vând loc în cămin".

Sigur, astfel de „oferte" sunt ilegale. Toată lumea cunoaște asta, dar parcă nimeni nu ştie, în același timp. Ofertele respectă regulile pieței: camerele mai pretențioase și mai bune de locuit au şi preţuri mai mari.

Căminele de la Medicină, spre exemplu, ar fi apogeul studentului care visează la o viaţă luxoasă. Sunt situate în inima Grozăveştiului şi Regiei, la 15 minute de centrul Bucureștiului, și au fiecare bucătarie şi baie proprie. Cu cadă. Plus balcon.

În cazurile astea, metoda ştiută şi cel mai des folosită e cea de a cumpăra locul de cămin direct de la studenţi. Un tip care și-a cumpărat locul îmi spune că l-a găsit prin intermediul unui amic. L-a întrebat dacă are ceva cunoştinte care prind loc în cămin, dar vor să-și cedeze locul anul ăsta.

O altă cumpărătoare nu a vrut să se complice ca să „închirieze" de la studenţi, ci a mers la ceva mai sigur. Adică, direct la administrator. Deşi, spune ea, te costă ceva mai mult:

Ce-i drept, am fost şi eu în treacăt prin căminele celor de la Medicină şi sunt lux pe lângă orice alt cămin prin care am aterizat. Viaţa de student parcă se vede altfel de la balconul camerei de-acolo. Eşti încercat de senzaţia că stai la un hotel în vacanţă, nici pe departe la un cămin studenţesc de stat.

Întrebarea e: merită să dai șpagă și să-ți riști viitorul pentru o priveliște frumoasă?

Am vrut și o reacție oficială din partea unei persoane avizate, în legătură cu neregulile din cămine pe care mi le povestiseră oamenii ăștia. Așa că l-am contactat pe Viorel Jinga, prorectorul care se ocupă cu problemele studenţeşti la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila", din Bucureşti. După câteva zile, în care mi s-a spus ba să scriu un email, ba să sun pe unul, apoi pe altul, am reușit să smulg declarația asta de la prorector:

Cu alte cuvinte, singurii vinovați sunt studenții. Știu, chestia asta îți sună ciudat (ba chiar a făcătură, ar spune unii), dar e parțial adevărată. O mare vină pentru sistemul ăsta de șpăgi din cămine, care a tot crescut, de la an la an, o au chiar vânzătorii.

La fel ca preţul chiriilor la apartamente, care sunt umflate în apropierea începerii anului universitar, și agenţii imobiliari ai căminelor fac acelaşi lucru. Dacă au unde să stea o vreme, s-au scos, ies mult mai ieftin. Dacă nu, poate fi nasol. Uite un exemplu de la un student care se autointitulează „băiat cu cap":

La prima vedere eşti dispus să spui că treaba cu repartizarea locurilor în cămine este făcută de către comisii specializate. Ei bine, s-ar putea să fie o surpriză, s-ar putea să nu, și decanii sunt implicaţi în astfel de activităţi.

„S-a întâmplat ca în anul doi să trec la mustaţă la taxă. Alor mei îţi dai seama că nu le-a picat deloc bine. Pe lângă faptul că trebuia să plătesc taxa aia, am pierdut şi locul la cămin. În chirie nici măcar nu se punea problema să stau, că nu aveam atâţia bani. Singura variantă era tot căminul. Am tot început să vorbesc cu studenţi care-şi vindeau locurile, dar imediat când auzeau suma oferită de mine mă trimiteau la plimbare. Iar administratorii îmi spuneau ori că mă anunţă ei dacă o să aibă vreun loc liber, ori că n-au absolut niciunul.

Partea nasoală e că eu aveam şi puţini bani de şpagă, doar vreo 100-150 de euro. Îl ştiam pe-un tip cu care mă mai salutam destul de respectuos pe la party-uri. Se zvonea că s-ar avea bine cu decanul facultăţii şi că ar mai fi ajutat pe cineva să obţină un loc în cămin. Nu prea aveam chef să-mi fac vreo obligaţie la el, dar la cât de pârlit eram în momentul ăla, era singurul care mă putea ajuta. L-am căutat, i-am zis care-i situaţia şi mi-a zis să merg cu el la decan.

Ajunşi în biroul decanului, tipul i-a spus despre situaţia mea, aşa că decanul m-a întrebat dacă am vreo preferinţă unde să stau. Cred că puteam să-i spun orice cămin voiam eu atunci. N-am vrut să întind coarda şi i-am zis cu vocea tremurată şi jenată că oriunde se poate e în regulă. A dat un telefon: «O să vină un băiat să vorbească ceva cu tine», iar peste o oră eram deja la intrarea căminului, așteptam la rând să-mi dea camera. Şi ghici unde? La unul din căminele unde administratorul, care era o femeie, mi-a zis că n-are loc, când fusesem la ea. Am scăpat fără să dau vreo şpagă de data asta. Toată cheltuiala e că îi mai fac cinste cu câte-o băutură tipului care m-a ajutat."

Mai există o variantă. Soluția visată de toți. Aia în care nu dai bani, ci rezolvi cumva, te înțelegi cu omul. Am vorbit cu un amic care a apelat la un prieten al unui prieten etc, până a ajuns la un şef de cămin care l-a ajutat să facă rost de-un loc în cămin. Și nici măcar nu i-a cerut mită.

„Am tot oscilat între facultate şi job şi nu a fost deloc uşor. Asta s-a simţit. Pentru c-am clacat. În sensul că n-am învăţat mai deloc, mai ales că nu vedeam în facultate nişte informaţii relevante. Drept urmare, am intrat la taxă. Ce să fac? Unde să mă duc? Chiria era prea scumpă pentru banii pe care-i câştigam.

Norocul, ca să zic aşa, a venit de la un prieten căruia i-am zis de situaţa dezastruoasă în care mă aflam. El mi-a spus că are un prieten care are, la rândul lui, un prieten foarte bun care-i şef de cămin la «Leu». Tot aşa, şeful de cămin ar mai fi ajutat pe cineva care-i de loc din acelaşi oraş ca el. Eu nu mă încadram, însă am avut noroc, tipul chiar m-a ajutat.

Serios, n-am dat niciun ban şpagă, fiindcă el a refuzat să ia. A spus c-o face din pur şi simplu faptul că vrea să mă ajute. Doar n-am vrut să mă simt aiurea şi i-am făcut cinste cu o sticlă de whisky."

Vezi de ce se mai practică chestia asta cu șpaga la cămine? Pentru că visul ultim nu e să nu mai dai deloc, ci să ajungi să-ți obții rezultatul dorit, tot ilegal, dar măcar plăcut. La o băută, de exemplu.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre viața în cămin:
Cea mai faină parte a locuitului la cămin e mutatul în chirie
Cum erau chefurile în căminele studențești din București, în anii 2000
Am mâncat în cantinele studenţeşti din București și nu am făcut indigestie