Pakistanezele luptă cu dominația bărbaților prin activism și artă

FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Pakistanezele luptă cu dominația bărbaților prin activism și artă

Povestea feministelor din Pakistan care-și riscă viața pentru artă, libertate și un cui.
17.7.15

Sabeen Mahmud, o activista pakistaneză pentru drepturile omului, a fost timp de aproape un deceniu vârful de lance al unei contraculturii înfloritoare din orașul Karachi, în Pakistan. Prin deschiderea unui spaţiu comunitar numit T2F în 2007, a furnizat femeilor și bărbaților o platformă prin care să-şi cultive creativitatea oricare ar fi venitul, clasa sau vârsta lor. Dar, în noaptea de 24 aprilie, Sabeen a fost redusă la tăcere în mod barbar. După ce a găzduit un seminar în care l-a invitat pe activistul din Balochistan, Mama Qadeer, a fost împușcată mortal pe stradă, în fața spațiului T2F, de doi bărbați neidentificați. Mama Sabeenei, Mahenaz Mahmud, care o însoțea în noaptea aia, a supraviețuit atacului cu răni superficiale.

Am mers iniţial în Karachi ca să vizitez niște prieteni și ca să documentez scena muzicală underground de acolo. Dar, când am nimerit în sala de conferințe T2F, pe la mijlocul lunii aprilie 2015, și am văzut-o pe Sabeen înconjurată de femei care păreau să-i soarbă fiecare cuvânt, mi-am dat seama despre ce subiect urma să scriu, povestea femeilor care fac arta alternativă accesibilă publicului larg și fac posibilă libera exprimare în Pakistan. De fapt, mare parte a culturii underground care exista era posibilă datorită eforturilor Sabeenei Mahmud.

Cafeneaua T2F.

Spațiul T2F e situat într-unul dintre cele mai aglomerate cartiere din Karachi. În cei opt ani de când s-a deschis, a găzduit în jur de o sută de evenimente anual, inclusiv primul hackathon ținut vreodată în Pakistan, în aprilie 2013. În timp ce stăteam de vorba cu Sabeen, am văzut un grup de scolărițe care își sorbeau shake-urile și un bărbat de vârstă mijlocie care căuta prin teancurile de ziare internaționale și revistele feministe de pe rafturi de acolo. Zgomotul aerului condiționat acoperea murmurul care se auzea în engleză și urdu. Pe perete era un poster cu un semn de circulaţie pe care scria „stai mereu pe stânga."

Sabeen stătea cu mâinile încrucișate și părea foarte interesată de discuția cu colegele ei Sana Nasir și Reem Khurshid. „În mare, populația noastră e destul de apatică politic," spuse ea, încruntându-se. „Am fost sub conducerea armatei, pentru o mare parte din istoria noastră, și n-am prea reușit să construim mișcări democratice, din mai multe motive. Există o neîncredere generală în democrație." Reem era de acord și adăugă: „Instabilitatea vieţii cotidiene e o cauză majoră. Dar, în ciuda aceestui lucru, au dorința și puterea de a fi creativi." În timp ce vorbeau, m-am gândit la tricoul pe care l-am văzut pe Sabeen într-o poză publicată online, pe care scria: „Gândesc, sunt un pericol."

După câteva zile, m-am întors la T2F și am dat de Sabeen care vorbea la telefon. „Nu mă interesează dacă ne amenință ISI, sau oricine altcineva. Sincer nu-mi pasă."

Nu era prima dată când T2F a fost somat de ISI, Serviciul de Securitate Pakistanez, să anuleze un eveniment. Dar de data asta era diferit. Pe Facebook descrierea evenimentului suna cam așa: „Balochistan are o voce. O conversație între Mama Qadeer, Farzana Baloch, Mir Mohammad Ali Talpur, Wusat Ullah Khan și Malik Siraj Akbar". Ansamblul a fost gândit astfel încât să genereze dezbateri în jurul răpirilor din Balochistan, sutele de cazuri în care oameni din provincia vecină pur și simplu au „dispărut", probabil din cauza securității pakistaneze. Era și încă este un subiect foarte sensibil. Același ansamblu de persoane trebuia sa fi susținut un eveniment în Lahore, eveniment anulat cu doar câteva săptămâni, înainte să fie reprogramat în Karachi. Anularea a declanșat o revoltă pe rețelele de socializare și Sabeen a decis să riște și să găzduiască ea evenimentul.

Publicitate

Vineri, pe 24 aprilie 2015, a avut loc dezbaterea. La câteva ore după ce Mama Qadeer și sutele de curioși au părăsit T2F, doi bărbați neidentificați au tras înspre Sabeen și mama ei. Sabeen a suferit răni grave de la cinci focuri de armă și a murit în drum spre spital.

Mahenaz Mahmudday, mama Sabeenei, după înmormântarea fiicei ei

În ziua de după crimă, trupul Sabeenei a fost dus la T2F, unde era înconjurat de sute de prieteni, rude, colegi, artiști, jurnaliști și reprezentanți ai ambasadelor. Erau atât de mulți încât și strada era plină. După ceremonie, am văzut-o pe mama Sabeenei, Mahenaz, care stătea pe un scaun lângă intrare. Vorbea încet cu prietena apropiată a Sabeenei, Marvi Mahzahr. O femeie îi verifica rănile. I-a desfăcut bandajul și a dezvelit o rana de împușcătură proaspătă. Mahenaz părea sfâșiată de durere. Marvi m-a chemat și mi-a zis „ Ai fost ultima persoana care a fotografiat-o pe Sabeen," mi-a zis ea.

Trupul Sabeenei condus spre groapă

Acum, deși liderul lor nu mai este, T2F nu va înceta să existe. „Karachi încă are nevoie de T2F,", mi-a spus Sana Nasir, designerul spațiului comunitar. „Avem nevoie de T2F ca de un paradis neatins de interese murdare sau profituri monetare. Avem nevoie de spațiul ăsta comunitar incluziv care formează o punte între oameni din diverse clase sociale. Avem nevoie ca această comunitate să crească și să exploreze diverse discipline și să nu se oprească."

Priveghiul Sabeenei

Pe cât are Karachi nevoie de T2F, spaţiul are nevoie de oamenii din Karachi. Pe parcursul lunii în care am stat în orasul suprapopulat, am început să tot caut alte femei care reprezintă viitorul comunității careia Sabeen i-a pus bazele, și viitorul independentei, creativității și a libertății de exprimare. Ele sunt femeile pe care le-am întălnit.

DOCUMENTARISTĂ: MARVI MAHZAHR

„Am întălnit-o pe Sabeen la Consiliul de Artă al Festivalului Karachi de acum trei ani. Normal, ca majoritatea lucrurilor în Pakistan, n-a început la timp. Îmi amintesc că țipa la cineva, „Trebuia să înceapă la 8:30! E deja 9:30, iar timpul meu e prețios!""

Mama lui Marvi, o ginecoloagă care a intrat în politică, a murit împușcată în 1992. Lucrase cu cel de-al unsprezecelea premier al Pakistanului,Benazir Bhutto, prima și singura premieră de sex feminin din țară. Bhutto a devenit un simbol pentru feminismul pakistanez după alegerea ei, dar a fost asasinată în 2007.

Publicitate

Marvi spune că e activistă mulţumită mamei ei. „Datorită mamei mele, surorile mele și cu mine suntem toate femei foarte puternice". Ca femeie arhitect, „e problematic să îți expui ideile și nimeni nu te susține. Dar reușești până la urmă."

DESIGNERUL ȘI ILUSTRATOAREA T2F: SANA NASIR

„Am contribuit la înființarea unei organizații de design pe când eram în facultate. Scopul nostru era să creăm expoziții cu afișe și să donăm 100% din profiturile din vânzării", mi-a explicat Sana. „Prima noastră expoziție a fost despre agitația din Gaza, dar niciunii dintre cunoscuții noştrii nu a fost dispus să ne ofere un spațiu. Un prieten mi-a zis că a descoperit un spațiu alternativ nou și că proprietara era dispusă să ni-l ofere, fară să ne ceară nimic la schimb. Și așa am întâlnit-o pe Sabeen."

Sana crede că toată lumea care a fost apropiată de Sabeen „are acum nevoie de o strategie de supraviețuire," față de acum cinci ani când „era talibanii aveau mai puțină influență." Viața devine deprimantă atunci când „oamenii sunt omorâți. Ce poți să faci când inamicul tău are arme adevărate, iar tu nu ai decât vocea ta?"

În ciuda atmosferei deprimante, pe care o proiectează acum orașul, Sana e încă optimistă cu privire la viitorul orașului „Vreau să văd cum locul ăsta devine mai bun. Știu că se poate, dar e posibil ca lucrurile să devină mai grave, înainte să îmbunătăţească situaţia."

ILUSTRATOARE: SAMYA ARIF

„Prima dată când am întâlnit-o pe Sabeen a fost foarte prietenoasă, cu un umor contagios și un râs cam ironic," mi-a povestit Samya. „Într-un oraș în care suferim de o lipsă acută de mentori, știam că ea avea urma să fie unul dintre oamenii mei preferați."

La parter, în camera ei, Samya a scos la lumină câteva schițe și picturi. Şi-a rulat cu nonșalanță un joint și mi-a arătat o serie de desene cu o femeie din portofoliul ei. „Le-am făcut după niște fotografii făcute cu o prietenă pe plajă. Era aproape dezbrăcată, dar femeile n-au voie să expună deloc piele aici. Erau niște bărbați religioși care mergeau pe plajă și veneau spre noi. Am ascuns-o pe prietena mea în spatele șalului meu și a unei stânci de lângă mal. Imaginează-ți ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi vazut vreun pic de piele, un picior de femeie!"

Publicitate

Samya spune că părinții încă o întreabă, „Unde te duci?" și „Cât stai afară?". O frustrează treaba asta. „Să ai 29 de ani și să răspunzi încă la întrebări d-astea e ridicol."

STUDENTĂ SPECIALIZATĂ ÎN A CLASICII ORIENTALI: ZEERAK AHMED

Pe lângă faptul că este performer (sub numele de Slow Spin), Zeerak studiază muzica clasică orientală de zece ani. Când am rugat-o să-mi spună mai mult despre cunosțintele ei în domeniul ăsta, a fost modestă „E o relație ce va ține toată viața", spune ea. „Zece ani e nimic. Nu pot să spun că sunt cântăreață de muzică clasică încă."

Zâmbeşte atunci cînd își amintește de primul ei spectacol la T2F. "Prietena mea cea mai bună și cu mine eram din ce în ce mai interesate de satira socială, arta stradală și tot ce ține de chestiile psihedelice și ne-am dus o dată la casa Sabeenei. A fost prima oară când am simțit că adulții ne luau opiniile în serios."

ARTISTĂ FEMINISTĂ: HAMIDA KHATRI

„Mama mea este modelul meu," spune Hamida. „Tatăl meu nici nu știe despre arta mea. Dacă ar vedea-o, ar crede că sunt complet nebună."

Operele ei vorbesc mult despre feminism și despre „lupta pe care trebuie s-o ducă o femeie", mai ales că „nu e ușor să te exprimi liber ca femeie în țara asta. Și multe nu sunt la fel de privilegiate ca fetele pe care le-ai întâlnit tu. Vin din familii unde fetele nici măcar nu au voie să iasă din casă."

În expoziţia solo a Hamidei, la galeria Sanat din Karachi, unul dintre desenele expuse era o ilustrație a unei femei care ţipa în chinuri groaznice, înainte să-şi taie singură sânii cu un cuțit de bucătărie. „Cineva pe care-l știu, o persoană foarte religioasă, mi-a spus să nu fac expoziția. Dar eu am citit Coranul, știu foarte bine ce zice religia mea, dar, la sfârșitul zilei, am nevoie de o voce. Asta e cel mai bun mediu pe care-l am."

ACTIVISTĂ: SEHER NAVEED

„T2F era coloana vertebrală care susținea tinerii care nu puteau să obțină susținere de la alte galerii sau instituții" spuneSeher. „Orașe cum e Karachi au nevoie de locuri ca T2F, unde au loc discuții deschise, unde esti încurajat să-ți împărtașesti ideile și gândurile și unde poți să faci chestii experimentale." Despre moștenirea Sabeenei a zis că „Avem nevoie ca mai mulți tineri să fie ca ea."

Seher mi-a explicat cât de plăcut îi este, în prezent, să meargă prin oraș singură, dar că nu a fost dintotdeauna așa „La școală, eram forțate să găsim căi alternative, așa că a fost foarte important pentru mine să mă simt ok să ies din casă ca femeie."

Publicitate

„Pe când studiam în Londra, s-a pus presiune pe mine de la facultate să fac ceva politic, pentru că eram din Pakistan. Am probleme cu artiștii care fac lucrări politice aici doar de dragul de a face lucrări politice, chiar dacă problemele nu-i afectează în niciun fel." Dar Seher refuză să meargă pe „cărarea batută de industria de artă a Pakistanului," care face compromisuri când vine vorba de libera exprimare.

SCULPTOR: SEEMA NUSRAT

„Pe când studiam în străinătate, mă simțeam pierdută", mi-a zis Seema. „Mi-am dat seama că toate subiectele de care eram interesată sunt aici, în Karachi. Dar, în același timp, cred că experiența de a trăi peste hotare mi-a dat posibilitatea să vad diferit orașul Karachi. Când m-am întors, am văzut schimbări drastice, printre care și baricadele astea care începeau să apară peste tot în oraș. E un fel de segregare a puterii aici."

Sculpturile Seemei se concentrează pe funcția structurală a unui obiect și a materialului din care e compus. În aprilie, a expus o instalație stradală în Frere Hall din Karachi, un fost palat din era colonială britanică. Instalația era compusă dintr-un labirint de saci cu nisip, iar forma sacilor stivuiți era o subtilitate politică. „Cred că discuțiile astea de la T2F m-au ajutat enorm în expunerea artei mele", zice ea.

ARTISTĂ MULTIMEDIA: SARA PAGGANWALA

„Există o anumită doză de cenzură la care ne supunem, și ca femei, și ca bărbați," mi-a explicat Sara. „Și o mulțime de femei sunt deja libere, doar că e un alt fel de libertate. E stigmatizat." Dar nu e ca și cum ar lasa asta s-o țina la pământ. „Ce te oprește? E un bărbat mai puternic decât tine?"

Pe biroul Sarei se afla un obiect mic, rotitor, care emitea lumină roșie și verde peste tot în cameră. Dacă te uitai cu atenție, obiectul rotitor era, de fapt, o poză cu Iisus, pe care l-a acoperit cu o burqa. Sculpturi făcute din diverse materiale decorau pereții, în timp ce lucrările nefinalizate erau depozitate în colțurile camerei. Mi-a arătat una dintre sculpurile ei, cu o femeie compusă dintr-o groază de mici forme geometrice.

Publicitate

„Am vrut să lucrez cu un material efemer" zice ea. "Ceva care să se schimbe în timp. Cred că de fapt lucrarea asta este despre lipsa conexiunilor adevărate între oameni. Mulți oameni aici sunt mega superficiali."

FEMEIA CARE AJUTĂ VICTIMELE ATACURILOR CU ACID: MUSARRAT MISBAH

Musarrat și-a început cariera ca esteticiană și a deschis primul ei salon de înfrumusețare în Lahore, Pakistan, în 1980. După câțiva ani pe piață, clientele ei nu veneau doar pentru tratamente, dar și pentru consiliere. În 2003, ceva s-a schimbat „Eram pe cale să plec când o tânără cu burqa a venit și mi-a cerut ajutorul. Sub văl era o fată făra chip. Și-a pierdut unul dintre ochi și, în loc de nas, era o gaură. Cineva aruncase cu acid în ea. După asta am plasat un anunț în ziar. Am scris: „Dacă ești victima unui atac cu acid sau kerosen, poți să vii la salonul meu pentru un consult gratuit." Am aranjat cu niște doctori să vină și, ziua urmatoare, m-am trezit cu 42 de fete."

Musarrat mi-a spus că multe dintre atacurile cu acid se întâmplă atunci când „soțul e gelos sau atunci când o tânără spune că nu vrea să se mărite și nu vrea să-și continue studiile." Atunci bărbatul ăla se gândește, "Pai, dacă nu poate să fie a mea, nu va mai fi a nimănui.""

„În prezent, când echipa mea și cu mine auzim de atacuri cu acid aupra unei femei pakistaneze, coordonatorul nostru călătorește acolo și o contactează. Strângem bani de pe la familie, prieteni și publicul larg pentru a-i plăti spitalizarea, pentru medicamente și pentru operațiile de care e nevoie. Acum mi s-au alăturat 627 de fete. Una dintre ele face advocacy, altele au devenit asistente medicale, iar 13 dintre fete s-au căsătorit între timp cu baieți fără dizabilități." Ce face Musarrat de fapt, deși n-o zice direct, e să le ajute pe femeile astea să-și ia viața în mâini. Le ajută să-și redescopere mândria.

Publicitate