FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Tot ce ar trebui să știi despre Marian Munteanu, dacă ți-e lene să citești

Marian Munteanu există în spațiul public doar datorită lui Rareș Bogdan.

Dacă ești ca mine, adică, dacă ai sub 30 de ani, probabil că habar n-ai cine-i Marian Munteanu și de ce sar toți ca arși c-o să fie candidat la primăria generală.

În octombrie, când i-a sărit toată presa în cap jurnalistei Oana Zamfir, de la Digi 24, că habar n-avea cine-i omul ăsta, tot ce știam de el e că și-a luat bătaie la Mineriadă. Dacă, pentru oamenii în vârstă, Mineriadele par istorie vie, pentru noi ceilalți au la fel de multă importanță ca ambuscada de la Posada sau alte evenimente istorice de care am auzit, dar pe care nu le-am trăit. De fapt, ambuscada de la Posada e mai vie în mintea mea, decât Mineriadele, pentru că măcar am dat examen din ea, la Istorie. La școală, nu-ți predă nici dracul despre Mineriade, chit că apar ca o lecție facultativă prin unele manuale, așa că dacă nu ai tu ambiția să înveți de pe Wikipedia, chiar n-ai de unde să știi cine naibii e Marian Munteanu.

Publicitate

Ca să te ajut să treci peste tot balastul socio-politic din jurul lui, ți-am făcut o listă superficială cu câteva lucruri esențiale pe care ar trebui să le știi, că tot s-ar putea să fie noul primar al Bucureștiului.

ERA UN FEL DE HIPIOT ORTODOX CARE A TRĂDAT TOATE VALORILE PENTRU CARE ȘI-A LUAT BĂTAIE

Nu ar fi chiar greșit să zici că tipul e unul dintre primii activiști din România, chit c-o făcea din motive religioase. Comuniștii chiar îl acuzau de propagandă religioasă. Tipul a condus liga aia de studenți care protesta în Piața Universității, în 1990, împotriva guvernării lui Ion Iliescu și a lui Petre Roman și pentru asta și-a luat bătaie de la minerii lui Miron Cozma și era să fie decapitat.

De atunci, a dispărut cumva din scena publică, până prin 2000, când era candidatul la președinție al unui partid naționalist condus de Virgil Măgureanu, fostul șef SRI. Aici vorbim de același Virgil Măgureanu care este pus sub acuzare pentru organizarea Mineriadei. Practic, activistul Munteanu s-a dat fix cu cel care a contribuit la mazilirea acelor tineri, pe care i-a condus în Piața Universității. Multă consecvență acolo.

TIPUL ERA DISCIPOLUL LUI PETRE ȚUȚEA, ĂLA CARE SUSȚINEA CĂ LEGIONARII NU-S FASCIȘTI

Practic, toată cariera lui se învârte în jurul documentarului ăstuia făcut cu filosoful Petre Țuțea, pe patul de moarte. E o tristețe să-l vezi pe bătrân, în pijamale, cu căciula aia care abia-i atârnă pe cap, cum zace cu perna sprijinită pe-un morman de cărți. Cel mai trist moment e la minutul 38:28, când Țuțea, aflat în delir total, îl întreabă pe operator, dacă filmează, iar Munteanu și cameramanul îl mint cu nerușinare pe bătrân că nu.

Publicitate

Citește și: Cazul Oana Zamfir e fix despre presa jalnică și ipocrizia românilor

Țuțea, un promotor celebru al mișcării legionare, discută cu Munteanu despre monarhie, despre Revoluție, dar și despre cum fasciștii sunt ok, spre finele interviului. Spune chiar că e bine să vină niște hăndrălăi fasciști să „pună bățul pe Excelențele Lor, politicienii", acompaniat de râsetele lui Munteanu.

E CAM LA FEL DE CREȘTINOPAT ȘI NAȚIONALIST CA GABRIELA VRÂNCEANU FIREA

Foto via munteanu.ro

Cel mai nasol lucru de zilele astea e că-l prezintă lumea pe Munteanu ca un creștinopat, raportat la Firea care ar fi o mare rațională. Nu uita că Gabriela Vrânceanu Firea și-a numit plodul Zian, după numele original al lui Arsenie Boca, și tot ea zicea „Fiecare femeie la ea acasă poate fi numită o menajeră". E greu să-ți dai seama care dintre ei este mai fanatic și mai proptit într-o retorică medievală.

Citește și: 10 lucruri pe care nu voiai să le afli niciodată despre Miron Cozma

Totuși, nu greșești dacă zici că Munteanu e un fundamentalist ortodox, mai ales când vezi c-a publicat o carte numită umil Ortodoxia e viitorul omenirii, în care scoate niște idei de om care sigur nu are nevoie să fie pe medicamente antipsihotice și care ar trebui să fie administratorul Bucureștiului, precum: „Noi am spus că Ortodoxia este singura orientare modernă", „Numai creștinismul ne poate salva ca popor", „Suntem primii creștini din Europa", „Trebuie să dăm Occidentului Ortodoxia" sau „Să refacem prestigiul țărănimii". Când citești așa ceva te întrebi de ce omul e lăsat să predea la facultate, d-apoi să candideze la primărie.

Publicitate

E O FANTOMĂ FĂCUTĂ CELEBRĂ ÎN ULTIMUL AN DOAR DE RAREȘ BOGDAN ȘI REALITATEA TV

Marian Munteanu îți explică de ce societatea, politica și economia se bazează pe ritualuri ortodoxe.

Dacă intri pe siteul lui, la secțiunea de apariții video, o să vezi că peste 90% dintre ele sunt la emisiunea Jocuri de Putere a lui Rareș Bogdan, de pe Realitatea TV. Practic, în ultimul an, vedeta Realitatea TV l-a transformat pe Marian Munteanu într-un fel de invitat permanent stil Mugur Ciuvică la Antena 3, numai că oleacă mai fundamentalist. Titlurile emisiunilor la care participa Munteanu au fost unele exclusiv electorale precum „Alianța noastră - România", „Perspective Electorale și monarhia" , „Perspective politice în 2016", „Starea națiunii române, perspective în 2016", „Perspectivele socio-politice ale anului 2016", „Procesul Mineriadei și noile perspective ale României" ca să înțelegi că omul ăsta e de perspectivă, e de viitor.

Practic, îi fac campanie electorală mascată încă din iunie, anul trecut. Amuzant e că emisiunile care nu-l prezentau pe Munteanu ca o perspectivă, îl prezentau ca o soluție: „Soluția României - un partid nou" sau „Soluția pentru redresarea României".

Marian Munteanu, fotografie de Marius Vasilica / Mediafax Foto

Înainte de asta, toate emisiunile la care era chemat Munteanu erau nișate strict pe naționalism și creștinopatie, Situația Bisericii Ortodoxe Române și a credinței: „Identitatea românească și puterea unității românești" sau „Petre Țuțea - Manifest pentru România". De obicei cele mai simple forme de manipulare-s cele mai eficiente.

Nu știu să-ți zic de ce i-a făcut vedeta Realitatea TV campania asta și ce planuri au avut cu el, pentru că mi se par de prost gust teoriile conspiraționiste. Dar ar trebui să te gândești că, la alegerile locale de anul ăsta, ai de ales între doi candidați identici. Munteanu și Firea sunt produse mediatice, nu politicieni, care vorbesc doar despre naționalism și Dumnezeu, în loc să mimeze măcar că știu ce naibii ar face, concret, dacă ar câștiga. Asta mă sperie mai mult ca toți idioții ăia cu Vlad Țepeș care montează cruci prin oraș.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre alegeri:
Am vorbit cu imigranții români despre alegerile din Marea Britanie la care nu au voie să participe
Fraudarea alegerilor este una dintre cele mai vechi tradiții românești
Am petrecut alegerile într-un centru de reclamare a fraudelor