Chestii

Am vorbit cu Ovidiu Ioanițoaia despre cum era televiziunea în anii '90, când se fuma în direct

Atunci au apărut prima oară concursurile, domnișoarele în costume de baie și certurile zdravene între invitați.

de Ionuț Axinescu
28 Mai 2016, 11:16am

Fotografie de Silviu Matei, Mediafax Foto

Anii '90 au fost o perioadă romantică pentru televiziunea din România. Erau vremurile în care se sudau țigări în direct, chiar în timpul talk-showurilor, care se întindeau și pe parcursul a cinci sau șase ore, până termina toată lumea de spus ce-avea pe suflet, iar moderatorii și invitații învățau din mers cum se face audiența. În anii ăia, a apărut „Procesul Etapei", realizată de jurnalistul Ovidiu Ioanițoaia. Mai întâi la Canal 31, apoi mulți ani la Pro TV, duminică seara, la ore de maximă audiență. După aceea, a continuat, sub numele de „Recursul Etapei", la Antena 1, iar în ultimii anii de existență la GSP TV.

Dacă nu știai, „Procesul" a fost prima emisiune de analiză sportivă din România, dar și prima care a făcut niște ratinguri fabuloase, la care show-urile TV din zilele noastre nici nu visează. Bine, pe lângă dezbaterile despre fotbal, showul atrăgea publicul prin mai multe chestii noi pentru români: tot felul de concursuri cu premii pentru telespectatori, domnișoare în costume de baie pe post de animatoare sau certuri zdravene între invitați. Ca să aflu cum a apărut emisiunea și ce-a însemnat ea pentru televiziunea și fotbalul din România, am stat de vorbă chiar cu realizatorul ei, Ovidiu Ioanițoaia.

VICE: Când și cum a apărut „Procesul Etapei"?
Ovidiu Ioanițoaia: Dacă nu greșesc, prima emisiune a avut loc în 1995. A fost ideea mea, pe care i-am propus-o lui Adrian Sârbu, înainte să apară Pro TV-ul, încă era Canal 31. Văzusem emisiuni similare prin străinătate, în special în Italia, unde exista o emisiune care se chema „Il processo del lunedi". Sigur, avea altă dotare tehnică, altă anvergură, era cu mai mulți prezentatori, în niște studiouri încăpătoare. Noi, însă, am început la o masă, cu câțiva invitați.

Cum ați ales numele ăsta?
Cred că la sugestia lui Adrian Sârbu. El vedea lucrurile din afară, nu era om de fotbal. Voia ca emisiunea să fie un fel dezbatere, chiar de ceartă. Un fel de copie a actului de justiție, mutat în fotbal. Ideea era să am un studio unul sau doi invitați care să fie într-o tabără, să zic în cea a acuzaților, și unii care să fie pe post de procurori, adică să-i acuze pe ceilalți. Era vorbe de acuze de genul „Ați trucat meciul!", „Ați arbitrat prost!" sau „N-ați băgat cei mai buni jucători!".

De asta, unii acuză emisiunea c-ar fi introdus scandalul în fotbal. Alții spun că dimpotrivă, pentru c-a fost prima emisiune în care s-au analizat video faze de joc și-a intrat în detalii tehnice, a curățat fotbalul și a ajutat la asanarea lui. În sensul că arbitrii s-au simțit obligați să fie corecți. Până atunci, ei primeau o notă de la observator și toată lumea era liniștită.

Cum au fost primele emisiuni?
Au fost emisiuni care s-au terminat și la trei dimineața. Nu era deloc ca astăzi, când nu ai cum să depășești nici cu un minut în plus durata emisiunii, pentru că vin cei de la programe și te taie. Erau, într-un fel, niște emisiuni dezorganizate, fără un desfășurător. Un fel de discuție televizată, cu mulți invitați, uneori chiar cu două serii de invitații. Vorbeam cu unii o oră sau două, iar la pauză plecau și veneau alții. Asta pentru că era o emisiune nouă, iar oamenii erau interesați să apară în direct, ca să-și facă imagine și să fie în miezul evenimentelor.

De asemenea, știu c-a fost prima emisiune de televiziune din România în care s-au luat telefoane în direct. Țin minte c-am avut probleme la început, pentru că la noi nu era obiceiul telefoanelor în direct. Nu știam la ce să ne așteptăm, dacă lumea o să ne înjure, o să spună prostii sau o să deranjeze. Inițial, am lăsat deschis numărul de telefon și oamenii sunau. Apoi, a intervenit un fel de filtru, în ideea în care ei sunau, noi ne notam numărul lor și îi sunam înapoi. Tot în perioada de pionierat, aveam în studio telefoane care nu puteau ieși în străinătate. Și erau mulți jucători din echipa națională care jucau afară, trebuia să vorbim cu ei, așa că am depus niște diligențe ca să ne monteze telefoane cu ieșire în străinătate. Nu era ca astăzi, când suni oriunde fără probleme.

În primele ediții ale „Procesului Etapei" se fuma în direct. E adevărat că doar dumneavoastră fumați, iar ceilalți invitați n-aveau voie?
Nu, nu-i adevărat, n-a existat acest embargo. Fuma cine voia. Când aveam vreo 20 de invitați, stăteau la mai multe mese, ca la reuniune, iar pe fiecare masă era câte o scrumieră. E adevărat, dacă nu erau fumători, nu fumau. N-au fost multe emisiuni în care s-a fumat, nu-mi aduc aminte dacă au fost una, două sau șapte. Apoi s-a interzis, au început să vină pompieri în emisiune, nu mai puteai să-ți aprinzi țigara.

A fost prima emisiune de profilul ăsta din România.
Da, și a fost multă vreme singura de genul ăsta. Astăzi, când sunt mai multe posturi specializate pe sport, emisiuni de profilul ăsta sunt câte vrei, de dimineață până seara. Atunci, însă, era singura și de asta și făcea un rating fabulos. Astăzi, Pro TV sau Antena 1 dau duminică seara, în prime time, emisiuni care costă sute de mii de euro. „Procesul Etapei" nu costa nimic. Eram eu cu un microfon și atât. Când emisiunea se pusese pe picioare și era difuzată pe Pro TV, făcea rating 10-12. Ceea ce azi, de exemplu, e de neconceput. Toate cele patru emisiuni de profil, de pe cele patru posturi de sport, nu fac împreună rating 3-4. Mă rog, era o altă perioadă și era o noutate. Nici eu și nici Adrian Sârbu nu ne-am imaginat c-o să aibă un asemenea impact.

În perioada de început, emisiunea se ținea cu spectatori. Cum alegeați oamenii din public?
Da, în primii șapte-opt ani emisiunea era cu public. Era un circ întreg, pentru că intrau în sală vreo două sute de spectactori, însă erau mii de cereri. Țin minte că odată, când făceam emisiunea la teatrul Giulești, a venit nu știu ce liceu din București și voiau să aducă toți elevii în public. Le-am zis că nu se poate, că nu-ncap toți. Și atunci, profesorii au zis că o să-i aducă doar pe elevii cu medii mari. Ca să nu mai zic că aveam și eu prieteni, care mă rugau să-i aduc. Dar, de regulă, televiziunea se ocupa de aspectul ăsta. Pe măsură ce au trecut anii, emisiunea a mers în spații din ce în ce mai strânse, iar publicul a dispărut. O perioadă, de pildă, am făcut emisiunea „Recursul Etapei" chiar din sediul ziarului Gazeta Sporturilor .

Citește și: Interviu cu autorul emisiunii Vax-Populi de la Prahova-tv

Aveați echipă mare?
La Pro TV, și datorită lui Adrian Sârbu, aveam în spate vreo 20 de oameni. M-am folosit mult de colegii mei de la Sportul Românesc, Cătălin Tolontan sau Andrei Vochin. Am revăzut recent o emisiune din 1995, amândoi erau extrem de tineri, păreau ca niște elevi de liceu pe atunci. La sfârșit, la GSP TV, în ultimii ani ai emisiunii, lucram cu un singur cameraman, rareori doi. Îmi aduc aminte că bugetul scăzuse atât de tare, încât pentru a avea apă plată să le ofer invitaților o cumpăram eu, de la benzinăria din Băneasa. Dar era un fenomen normal, atâta timp cât nu mai faci rating și interesul se diminuează.

Cum vă alegeați ținuta în care apăreați în direct?
La început, mă îmbrăca Janine, care apoi a devenit soția domnului Sârbu. Aveam contract cu firma ei. De regulă, însă, nu se potriveau hainele. Erau niște culori despre care ei pretindeau că sunt la modă, dar cu care eu nu mă-mpăcam. Oricum, eu n-am suportat niciodată în viața mea cravata și costumul. Ultima oară am pus cravată în 1986, la o ședință la care a venit Ceaușescu și eu aterizasem cumva din greșeală. Și de atunci nu, chiar dacă am mai fost la nunți chiar în postura onorantă de naș.

În fine, pentru că sunt dușman al cravatei și al costumului, am introdus stilul ăsta mai casual de îmbrăcăminte în emisiuni. Cu bluză, cămăși, foarte rar cu sacou. Chiar dacă Sârbu era drastic din punctul ăsta de vedere și aproape că mă obliga să-mi pun sacou. Dar eu nu mă simțeam bine, iar când o emisiune durează șase-șapte ore, dacă te mai și încorsetezi cu sacou, e foarte greu.

Spuneți-mi câteva momente memorabile din timpul emisiunilor.
La Teatrul Giulești, aveam în timpul emisiunii un concurs. La un moment dat, a venit în studio Gabi Balint, care juca în Spania. Aveam un perete, în care era făcută o gaură, iar invitații trebuiau să treacă mingea prin gaura aia. Eu însumi, președinți de cluburi sau „trepădușii" din studio au reușit măcar o dată sau de două ori să strecoare mingea pe acolo. Singurul care n-a reușit niciodată a fost Gabi Balint, care era jucător de echipa națională.

A mai fost un moment memorabil când împreună cu Radu Banciu, care are talentul de a imita oamenii, i-am făcut o farsă lui Țiți Dumitriu, antrenor la Rapid. Banciu a sunat în emisiune și s-a dat Mircea Lucescu. A spus că renunță s-o antreneze pe Inter Milano și se-ntoarce acasă, la Rapid, iar Dumitriu a dat replica aia celebră: „Mirceo, și eu ce fac?". Pe moment nu s-a supărat, dar peste vreo câteva săptămâni parcă mi-a reproșat ceva, c-a râs lumea de el. Sigur, farsa a fost gustată de public, dar mai puțin de el, c-a căzut la mijloc. Dar nu era de natură să te superi.

Tot la „Procesul Etapei" Gică Hagi a lansat formula „răutăcisme", între cele două meciuri cu Slovenia, din barajul pentru Campionatul European din 2002. A venit în studio, iar noi am încercat să fim critici, chiar dacă înaintea returului de la București România avea prima șansă, că pierduse doar cu 1-2 la Ljublana. Hagi ne-a acuzat că ne ținem de „răutăcisme" și că o să ne calificăm. Din păcate, am făcut 1-1, nu ne-am calificat. În fine, eu susțin și azi că Hagi e un antrenor mai bun decât crede lumea, dar timpul va demonstra asta.

Care erau cei mai vorbăreți invitați?
Emisiunea asta a inventat două personaje. Primul, regretatul profesor Traian Tomescu. El fusese antrenorul și nașul de cununie al lui Mircea Sandu, președintele Federației Române de Fotbal pe atunci. Eu, în general, eram o voce critică față de FRF, așa că l-am chemat pe Tomescu să fie avocatul federației, exact în ideea lui Adrian Sârbu. Eram în conflict cu Tomescu în majoritatea timpului.

Citește și: Am fost la preselecția MasterChef cu ingrediente luate din gunoi

La una din emisiuni, când eu îl criticam pe Mircea Sandu, Traian Tomescu s-a simțit jignit și a ieșit din emisiune. S-a ridicat în direct, m-a amenințat - mai în glumă, mai în serios- cu bastonul lui, după care a plecat. El are replica aia celebră, când Miron Cozma era președinte la Jiul Petroșani și-a intrat în direct cu aroganța lui caracteristică: „Vezi că se strânge lațul, Miroane!". Și după aia știm ce s-a întâmplat cu Cozma. Al doilea personaj e Ion Crăciunescu, azi cel mai important analist pe arbitraj. Și-a început activitatea în cadrul „Procesului Etapei".

Dar cei mai expansivi?
Giovanni Becali și Mitică Dragomir erau două personaje greu de controlat și mai degrabă evitam să-i chem. Pe de altă parte, în televiziune lucrurile stau așa: un om extrem de inteligent și cultivat care vine într-o emisiune unde se uită-n pământ și scoate două-trei vorbe nu e un tip interesant, indiferent cât e de valoros profesional. În schimb, cineva pontos sau chiar agresiv, ca Giovanni sau Dragomir, face rating. De asta se-nghesuie realizatorii să-i aibă în emisiune. Când se enerva, Giovanni făcea urât. Și asta se vedea pe audiență. Când începea o ceartă, acul de la rating sărea în sus. Odată cu încheierea conflictului, audiența cobora.

În emisiunile sportive de azi, se vorbește exagerat de mult despre Steaua. Așa era și pe vremea aia?
Steaua a fost întotdeauna unul din subiectele predilecte, cel puțin după ce-a câștiga Cupa Campionilor Europeni, în 1986. Da, Steaua face rating mult mai mare decât performanțele ei din ultima vreme. Pare ușor exagerată atenția pe care media, dar chiar și presa scrisă, o acordă Stelei. Dacă socotești după calculele cum că 60% din suporterii din România se declară steliști, atunci se-nțelege.

După părerea mea, e prea multă Steaua, dar se merge pe principiul că-i dai publicului ce cere. Asta se vinde. Totuși, se exagerează cu Gigi Becali, e un personaj cultivat prea mult, de dimineață până seara, și e deranjantă chestia asta. E un moment în care se scrie despre Steaua de zece ori mai mult decât despre Astra, care e campioana României, și de aia Șumudică mai iese în decor din când în când, ca să atragă atenția asupra lui și asupra Astrei.

Cum se comporta Gigi Becali ca invitat la emisiune?
Pe Gigi Becali nu l-am mai invitat în ultimii șapte ani de emisiuni. Am avut un conflict cu el, după ce înființase PNG și îi făcea propagandă peste tot. Eu l-am invitat la o emisiune și i-am zis: „Gigi, am rugămintea să nu discuți politcă. E bine să evităm asta, că eu nu fac politică". Mi-a zis că „Da, domne, nici nu se pune problema, dacă mi-ai zis, gata!". Ajungem în emisiune, prezint invitații, dăm secvențe dintr-un meci și cam după trei minute, îl întreb: „Domnule Becali, în ceea ce privește succesul Stelei cu...". La care el îmi răspunde: „Lasă, domne, succesul Stelei, hai să discutăm despre PNG, care face și drege...". Eu am înlemnit, pur și simplu. A fost ca un pumn în bărbie pentru mine. După emisiune, i-am zis că rămânem prieteni, ne salutăm, dar că n-o să-l mai chem niciodată în vreo emisiune, nici la radio și nici la televiziune.

Ce impact a avut emisiunea?
Ca să-ți dai seama ce impact avea, gândește-te că Gheorghe Ștefan, care a căpătat porecla de „Pinalti" în această emisiune, a recunoscut public că dacă n-ar fi fost „Procesul Etapei" și după aia „Recursul Etapei", el n-ar fi ajuns niciodată primar la Piatra Neamț. A fost un mod prin care lumea l-a cunoscut și emisiunea l-a ajutat. Altfel, Ștefan chiar era un om de fotbal, cum e formula asta ușor peiorativă, și cunoștea bine regulamentele, era greu de încurcat, avea răspuns pentru toate.

Apropo de asta, e adevărat că Gheorghe Ștefan mai adormea în direct?
Probabil că mai dormea, sigur. În afară de mine, care trebuia să țin hățurile, mai adormeau unii. Și bietul Ion Alexandrescu a adormit odată. Erau, totuși, emisiuni care durau până la trei dimineața.

Citește și: 10 televiziuni locale din România, care-s mai amuzante ca orice show de stand-up

De ce n-a mai făcut rating emisiunea în ultimii ani?
Încetul cu încetul, s-a schimbat percepția publicului, s-au înmulțit și emisiunile, iar interesul față de „Procesul Etapei" s-a micșorat. Acum trei ani, când am renunțat la emisiune, interesul era foarte mic, adică făceam rating 1 sau sub 1. Era, de altfel, perioada de agonie a GSP TV-ului, care s-a și desființat la scurt timp după aia. Oricum, a fost din capul locului un post gândit prost. Nu era făcut de ziarul nostru, noi doar îi dădusem numele.

După ce n-a mai existat emisiunea, ați avut oferte s-o faceți la un alt post TV de sport?
Au existat discuții, dar astăzi, în televiziune, toată lumea vrea, dacă se poate, gratis. N-aveam cum să mă duc nici la Digi, nici la Dolce, pentru că mă identificasem cu alte televiziuni. „Procesul" a dispărut la fel cum a dispărut „Fanatik Show-ul" lui Horia Ivanovici, niște emisiuni puternice și foarte importante la vremea lor.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre anii '90:
Cum te făceai praf în Bucureștiul anilor '90
Cum era să copilărești în anii '90, în România
Cum era să trăiești în căminele din București în anii '90