FYI.

This story is over 5 years old.

18+

​Am fost la un curs despre orgasm ca să văd ce nu știam despre clitoris

M-am convins că orgasmul e posibil și fără sex cu penetrare împreună cu persoana iubită.

O s-o zic din prima: la școală am avut parte de ore de educație sexuală penibile și incorecte. Îmi amintesc că profesoara mea de biologie ne-a zis că atunci când un bărbat (și doar de bărbat ne-a zis) ejaculează, se cheamă că „are organism". Despre sex și intimitate se vorbește doar în Germania, Scandinavia și probabil pe coasta de vest a Americii.

În fine, nu contează, am găsit soluția: în weekend, de Paștele catolic, m-am înscris la o ședință introductivă în tehnica meditației orgasmice, un import american care are scopul să-i ajute pe oameni să se conecteze unii cu alții prin atingerea clitorisului. Ședința urma să fie condusă de Rachel Tayeb, care are o experiență de zece ani în această tehnică.

Publicitate

Timp de oră, Rachel le-a spus povestea vieții ei cursanților care plătiseră pentru curs 150 de dolari fiecare. A suferit de anorexie și trei doctori i-au spus că nu va putea niciodată să aibă orgasm. Un tip pe nume Kapil, din India, a început să le povestească celor șaizeci de membri ai publicului despre dependența lui de pornografie. Amândoi povestesc cum meditația orgasmică le-a schimbat viața, iar publicul era vrăjit. Un tip de pe rândul meu a început să plângă.

S-o luăm cu începutul. Meditația orgasmică, ni s-a spus, e o tehnică de mângâiere concentrată a clitorisului, de către un bărbat sau de o femeie, timp de 15 minute. Nu se face contact vizual, iar cel care îndeplinește activitatea poartă mănuși și se concentrează doar pe organele genitale. Uneori pune întrebări de genul: „Vrei să te ating mai ușor?" Fără alte conversații, fără penetrare. După 15 minute, se declanșează o mică alarmă și ședința e gata. Apoi, performerul presează cu palma vulva femeii, ca s-o liniștească și să-i reducă inflamația.

După explicații, prin cameră circulă un microfon, la care toată lumea trebuie să-și spună numele și ce simte. Oamenii spun că se simt curioși, excitați, nerăbdători, emoționați. Mulți spun că se simt ca acasă.

Apoi a început demonstrația. N-am avut voie să introduc în sală un fotograf, dar iată cum arată, în niște fotografii de pe site-ul Orgasmic Meditation.

Un bărbat și o femeie au venit în fața clasei. Ea a sărit pe un pat poziționat în fața scaunelor, fără chiloți pe sub rochie. Și-a îndoit genunchii și și-a desfăcut picioarele, iar bărbatul și-a pus mănușile chirurgicale, și-a lubrifiat degetul și a început să-i mângâie clitorisul cu precizie. După 15 secunde, femeia părea să aibă un orgasm intens. Publicul e captivat. Tipul de lângă mine, cu care am discutat înainte curs, a început să scoată niște zgomote guturale. Alte persoane din cameră anunțau cum se simt, unde simt tensiuni și presiuni. Cineva a zis ceva de perineu.

Publicitate

Citește și: Cum să mimezi un orgasm (Ghid pentru fete)

Am stat de vorbă cu Dette, consultantă în MO și fostă IT-istă din Mexic, care spune că i-a luat trei luni ca să înțeleagă despre ce e vorba în meditația asta, dar după ce a înțeles, i s-a schimbat viața. I-a recomandat-o un prieten. „Când a rostit cuvântul clitoris, m-am simțit ciudat. Am vrut să-l opresc. Trăiam în creier, nu în corp", mi-a zis.

„La început, îmi bătea inima în mod ciudat și aveam senzații cu totul noi. Prietenii au crezut că trebuie să mă ducă la spital", mi-a zis. Dar ea și-a dat seama că are nevoie de asta, așa că a lăsat scepticismul la o parte și a îmbrățișat MO și de atunci i s-a îmbunătățit și viața sexuală și relația cu familia.

La sfârșitul cursului, oamenii spuneau că simt că au renăscut și au început un alt capitol din viața lor, că și-au accesat niște părți din ei pe care le credeau pierdute pentru totdeauna. Au zis că se simt într-o nouă comunitate. Eu mă simțeam oarecum detașată și nu-mi udasem deloc chiloții, dar în fine. Ce văzusem nu părea diferit de ceea ce știam deja și ceea ce ar trebui să știe oricine a făcut vreodată sex.

Dar totuși, ziua respectivă m-a convins că orgasmul e posibil și fără sex cu penetrare împreună cu persoana iubită. Cursanții cred că le-a schimbat existența și percepția asupra lucrurilor. Dacă oamenii spun că MO îi ajută să se conecteze cu alții și să aibă orgasm, cine sunt eu să-i contrazic?

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre orgasm pe VICE:
De ce unii dintre noi ne simțim triști după orgasm?
Orgasm în fața camerei: o pornografie frumoasă și etică
Cum să ai orgasm vaginal
Poţi avea orgasm cu jucării improvizate?