FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Din ce în ce mai mulți tipi își păcălesc iubitele că le înșală

Mi se pare foarte urât și imoral să-ți degradezi partenerul în fața camerei ca să le stârnești altora hohote de râs răutăcioase.

Imagine de pe YouTube

Nu știu exact când farsele cu plasarea de gândaci în pat s-au transformat în abuzarea psihologică a prietenilor, a partenerilor și a trecătorilor, dar sigur am trecut de la găleata cu apă de deasupra ușii la niște hărțuiri în toată regula. Anul trecut am scris despre farsele cu răpiri, în care oamenii se prefăceau că au fost răpiți și împușcați, ca să-și sperie familia și să facă vizualizări pe YouTube.

Publicitate

Mi s-a părut un fenomen sinistru – să folosești emoțiile și panica celor dragi pentru puțină faimă pe internet. Dar de curând am găsit ceva și mai oribil decât asta și probabil cea mai tristă și tulburătoare chestie din mediul online, pe lângă filmulețele cu decapitări și pornografia cu copii – videoclipurile cu bărbați care se prefac că și-au înșelat soțiile și iubitele. Josh Paler Lin a apărut la știri fix pentru că a făcut chestia asta.

Lin are peste un milion de subscriberi și totuși se conformează tuturor stereotipurilor sexiste pe care le promovează farseurii de pe YouTube. Își bate joc de „pițipoancele materialiste" invitând gagici în oraș cu Ferrari și fără Ferrari, ca să vadă cum reacționează. Folosește homleși pentru figurație în videoclipurile lui, cu scopul de a părea bun la suflet, dar de fapt reușește să pară un dobitoc sinistru. Iar săptămâna aceasta, Lin a încărcat un videoclip în care o sună pe prietena lui de aniversarea lor și apare alături de o femeie în bikini, pe care o împinge rapid din cadru, ca și cum ar încerca s-o ascundă. Apoi încheie apelul și o lasă pe iubita lui să plângă și să-și facă griji. După care îi apare la ușă cu un buchet de trandafiri, dar e evident că fata e în continuare supărată.

De ce ar face cineva așa ceva? De ce ai vrea să-ți vezi iubita în lacrimi din cauză că se simte mințită și trădată? Uneori roata se întoarce, așa cum ne demonstrează unul dintre cretinii noștri preferați de pe YouTube, Roman Atwood, în clipul de mai jos. Atwood o păcălește pe iubita lui că a înșelat-o, iar ea îi dezvăluie că și ea l-a înșelat. Atwood se panichează și se stresează teribil, dă cu pumnul în veioză și în saltea. După ce iubita îi dezvăluie că de fapt a văzut camera de filmat și a vrut să-i facă și ea o farsă, sare peste ea ușurat, îi prinde fața în palme și o privește în ochi fericit și ușurat.

Publicitate

Cred că merită menționat că asta e o farsă pe care o femeie n-ar îndrăzni, în mod normal, să i-o facă iubitului ei. În cel mai rău caz, o femeie care îi spune partenerului că l-a înșelat riscă să fie bătută sau înșelată. Chiar și în cel mai bun caz, tot s-ar putea alege cu mobila din casă spartă și cu niște palme.

De asta nu vezi femei care să facă astfel de farse care manipulează și rănesc oamenii ca să râdă alți oameni. Dar să nu uităm că nu toate farsele online în cuplu sunt la fel ca asta. Sunt unele cupluri care își fac o carieră din expunerea relației lor online, cu tot cu farsele drăgălașe pe care și le fac zi de zi. Cel mai popular cuplu de acest gen e Prank vs Prank, sau Jesse Wellens și Jeana Smith, un duo fotogenic cu aproape zece milioane de subscriberi și o emisiune pe YouTube pentru care trebuie să plătești ca să vezi anumite episoade. Își pun praf de chili în mâncare unul altuia, își desenează puli pe față în timpul somnului – lucruri din astea drăguțe, nu mizerii malefice, egoiste și patologice din care fac Lin și Atwood.

Citește și: Câți bani pierzi când îți înșeli partenerul

Nu există dovezi că toate aceste farse ar fi reale. Ar putea fi și false, dar tot mi se pare foarte urât și imoral să-ți degradezi partenerul în fața camerei ca să le stârnești altora hohote de râs răutăcioase. Băieți, tratați-vă iubitele corect și nu încercați să le provocați apoplexie de dragul banilor, altfel o să ajungeți ca tipul care se filmează cum le face farse de prost gust bietelor bunici ca un psihopat. Nu e cool.

@joe_bish

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre înșelat pe VICE:
Ce am învățat, după ce mi-am înșelat iubiții
Dacă îți înșeli iubita în lumea virtuală, e la fel de rău ca-n lumea reală
Ghidul VICE pentru infidelitate