Pozele pe care le faci în pat au distrus ideea de intimitate

„Patul devine un forum în care probleme dintr-o relaţie fie sunt dezamorsate, fie se intensifică. Sexul nu este despre performanţă, ci este un fel de comunicare bazată pe încredere şi expunere şi vulnerabilitate care nu poate fi exprimată în alt fel… Sexul devine un microcosmos al relaţiei, un câmp de luptă şi o exorcizare." – Nan Goldin, 1986

Citatul ăsta vine din cartea lui Goldin, The Ballad of Sexual Dependency, care reprezintă o cronică vizuală a drumului către intimitate în rândul prietenilor şi cunoştinţelor ei, în New York, la sfârşitul anilor '70 şi începutul anilor '80. În fotografiile lui Goldin, subiecţii ei stau întinşi, spre marginea patrului şi privesc înspre razele de soare care se strecoară printre draperii. Sunt goi şi îşi ţin mâinile între picioare, în timp ce în jurul lor se află aşternuturi murdare şi carneţele vechi. Dorm, se îmbrăţişează, se ceartă, se confruntă, se privesc, se fut, se ascund, ascultă, citesc, vorbesc, se joacă, fumează, se relaxează, se întind, stau pe gânduri, regretă, plâng şi se sărută. Pentru Goldin, pletora asta de activităţi diurne şi nocturne, atât fizice, cât şi psihologice, reprezintă un singur flux de comunicare între indivizi. Dintre cele 127 de imagini din Ballad, 50 au fost surprinse în dormitor, un loc unde au loc cele mai intime activităţi umane. Din punctul de vedere al fotografilor, această arenă a devenit unul dintre cele mai interesante spaţii pentru captat momente.

Patul a reprezentat un simbol în aproape toată istoria artei: acesta a fost folosit pentru a reprezenta inocenţa, dorinţa, iubirea, nebunia şi moartea, de la madonele învelite în draperiile virtuţii de pe frescele renascentiste şi siluetele slăbite de dinainte de Rafael, care cad de pe paturile lor, la tuşele impresioniste în nuanţe întunecate, care relevă o minte mult mai sumbră. Nicio cronică despre pat ca motiv artistic nu ar fi completă fără o menţiune despre instalaţia artistică a lui Tracey Emin din 1998, cu patul ei.

Înainte de ea, în 1972, seria American Surfaces a lui Stephen Shore a surprins paturile viu colorate, dar murdare ale camerelor de hotel pe aceeaşi treaptă în ierarhia calităţii cu portretele sale cu televizioane, prieteni, feluri de mâncare şi marcaje. În acelaşi timp, imaginile monocromatice ale artistului Daido Moriyama captează acelaşi subiect în Tokyo, în anii '80 şi '90. Ted Spanga a avut şi el un proiect fotografic similar: a studiat tiparele de somn ale cuplurilor, pe care le-a fotografiat de pe tavanul dormitoarelor lor, pentru a reda o intimitate subconştientă privitorului. În 2002, seria Lesbian Beds a lui Tammy Rae Carland a demonstrat că oamenii, indiferent de orientarea sexuală, lasă aceleaşi urme în pat, dimineaţa.

Una dintre cele mai celebre fotografii, imaginea lui Juergen Teller cu Kate Moss somnoroasă, întinsă pe pat, cu părul neobişnuit de roz şi de nespălat, cu rădăcinile decolorate prost, s-a aflat pe pereţii fiecărui apartament în care am locuit. În fotografia asta există o atmosferă ludică: vedem un zâmbet complice la Kate Moss, un zâmbet pe care nu îl surprindem de obicei la ea, iar perspectiva asta asupra intimităţii ei este atrăgătoare. Ce fel de relaţie există între ea şi fotograf? Unde se află? Al cui pat este? Oare ea e goală? Oare se culcă împreună? Sau sunt doar prieteni?

Dar ce are patul atât de special încât îi atrage pe artişti să imortalizeze personajele pe care le găzduieşte şi scenariile pe care le provoacă între aşternuturile sale?

În Pillow Talk, o nouă expoziţie cu lucrările a 24 de tineri fotografi şi unui artist vizual, bogăţia activităţilor fizice şi emoţionale care au loc în dormitor este înregistrată, analizată şi sărbătorită. Atât fotograful, cât şi subiecţii se află în această arenă sacră, care îi influenţează şi pe unii şi pe ceilalţi. „Mereu am considerat că patul este un spaţiu care scoate la iveală cea mai sinceră parte a celor de care mă simt apropiat, iar ăsta e un lucru pe care eu mă străduiesc să îl surprind în toate lucrările mele", spune Sam Hiscox, a cărui fotografie o prezintă pe prietena sa în timp ce stă pe Skype, în chiloţi, cu cea mai bună prietenă a ei, din Australia.

În centrul expoziţiei Pillow Talk se află patul ca spaţiu personal: urme care se disting în aşternuturi, ca şi cum ar fi vorba de un portret din care lipseşte subiectul, naturi moarte create accidental din cearşafuri dezordonate, studii intime asupra prietenilor, iubiţilor sau cuplurilor, scene candide de sex sau imagini cu camere de hotel soioase. Fotografiile astea rămân învăluite de voyeurism şi sunt o reprezentare a unui spaţiu privat şi sacru în mod irevocabil. După cum scria şi Goldin, un pat poate simboliza o fereastră către viaţa şi mintea ta sau, mai mult, poate reprezenta o arenă unde adevărurile ascunse şi clivajele din relaţia ta devin mai evidente. Nu există un spaţiu mai privat, mai intim şi mai ascuns de restul lumii.

Fotografiile lui Marcel Castenmiller cu ultima lui relaţie sunt un pretext de nostalgie pentru oricine a iubit şi a pierdut. „Ca fotograf, vizualizez patul ca o locaţie în sine. Avem dormitorul şi apoi am, separat, patul. Când cineva se află în sau pe pat, e ca şi cum lumea din jurul lui îşi pierde conturul, ca şi cum ar pluti într-o barcă de salvare, pe un ocean înceţoşat." Dar acum trăim într-o lume captivată de social media, iar spaţiile private de altădată au devenit incontestabil publice. Se poate ca şirul infinit de selfie-uri să fi transformat patul într-un spaţiu asemănător studioului pentru proiectele noastre fotografice de pe smartphone-uri?

Pillow Talk, însă, propune o altă perspectivă asupra patului: un spaţiu rezervat psihodramei. După cum insistă şi Jono White, unul din artiştii care au contribuit la expoziţia Pillow Talk . „Patul este locul unde personalitatea fotografului sau subiectului lasă urme. Igiena personală, curăţenia, gusturile pot fie expuse în văzul tuturor", explică Jono White. Sinceritatea şi starea brută răzbat din aceste fotografii. Lucrul ăsta devine evident după o singură privire aruncată prin feed-ul de pe Facebook sau sub filtrele de Instagram. Tensiunea, curajul şi candoarea care transpar din acele imagini rămân sacre în această zonă magică a somnului, viselor şi sexului, şi oferă privitorului un pretext de introspecţie şi de empatie. După cum explică şi fotograful danez Fryd Frydendahl: „Patul poate fi atât o zonă de confort, cât şi una de tristeţe, din cauza vulnerabilităţii pe care o conferă". În aceste imagini se regăseşte un spaţiu sigur în care putem să ne pierdem într-un amestec de apropiere, onestitate, personalitate, durere, iubire, anxietate şi afecţiune pe care nu îl mai găseşti în nicio altă cameră. Patul este unul dintre ultimele noastre domenii private.

Traducere: Mihai Niţă

Urmăreşte VICE pe Facebook.

Vezi mai multe galerii foto:
Nuduri artistice
Nudurile făcute de Anca Cernoschi spun poveşti din altă lume
Portretul unei prietenii speciale
Fotografii cu prostituate din Paris, de la 1930