FYI.

This story is over 5 years old.

High Hui

Am vorbit cu cei care se laudă c-au schimbat semnul Hollywood în Hollyweed

Zach Fernandez și Sarah Fern spun că au folosit material și cleme ca să modifice renumitul semn din LA.
5.1.17

Nu știu dacă ai auzit, dar oamenii au o părere foarte proastă despre 2016. Evident, speră cu disperare ca noul an să fie diferit și plin de speranță. Pentru mulți, simbolul speranței a fost știrea că niște vandali au modificat semnul faimos cu „Hollywood" în „Hollyweed".

Modificarea, un omagiu adus actului original de vandalism Hollyweed din 1976, i-a făcut pe mulți să se întrebe cine a reușit să vandalizeze semnul inaccesibil.

Publicitate

VICE a stat de vorbă cu cei doi artiști locali care susțin că au fost în spatele proiectului – Zach Fernandez și partenera lui de creație/fosta soție, Sarah Fern – despre motivele și metodele pe care le-au folosit pentru a-și pune în aplicare farsa. Fernandez face artă sub pseudonimul de Jesus Hands, un nume care a apărut în fotografiile de aproape cu semnul.

Sarah Fern și Zach Fernandez. Fotografii din arhiva lui Zach Fernandez

VICE: De ce ați schimbat semnul?
Fernandez: Am văzut semnul original cu „Hollyweed" pe contul de Instagram al unui prieten și m-am întrebat dacă o fi fost făcut în Photoshop. Dar după ce am făcut niște cercetări, am aflat că fusese proiectul artistic al unui student de la Cal State Northridge, Danny Finegood. În 1976, California își relaxase legile cu privire la consumul de marijuana, iar el s-a gândit să facă un tribut pentru asta. A primit nota maximă la școală pentru proiect. Asta m-a inspirat, așa că am căutat mai multe despre el. Am aflat că a făcut multe instalații mișto. Din păcate, a murit acum zece ani. Așa că am scris, în stânga O-ului, „tribut pentru domnul Finegood". Principalul scop al instalației a fost stârnirea unei discuții. Fern: După alegeri, au devenit clare niște lucruri. Ideea era deja în cuptor, dar alegerile ne-au amplificat motivația.

Citește și: Pernele cu sfârcuri sunt singurul lucru bun ieșit din anul 2016

Comitetul s-a declarat în favoarea reformării legilor cu privire la marijuana. Despre asta e vorba? Fernandez: Da. Un bun prieten mi-a zis că e important să reînscenăm situațiile astfel încât să fie pozitive, orice s-ar fi întâmplat. Îmi place să aduc pozitivitate în lume în orice fel, să ajut oamenii să treacă peste părțile negative ale vieții, chiar dacă uneori e riscant. Vreau să mă asigur că mesajul e clar: să rămânem tineri și să trăim în cea mai pură și sinceră formă. Cred că proiectul m-a ajutat să exprim acest lucru.

Publicitate

Cum v-ați pregătit pentru proiect și cum l-ați executat?
Eu am făcut treburile de natură fizică. Am purtat o geacă de camuflaj impermeabilă. Speram să plouă, pentru că așa erau mai puține șanse să fim întrerupți.
Fern: Eu m-am implicat mai mult în construcție, în partea vizuală. Am avut un buget mic. Am făcut niște schițe și am cumpărat materialele necesare.

Fotografie de Jamie Lee Curtis Taete

Aveți și schițele făcute pentru proiect?
Fern: Zach a găsit undeva un proiect cu măsurătorile literelor, așa că am făcut niște calcule bazate pe ele.

Care a fost instalația propriu-zisă?
Fernandez: Pe ambele părți ale literelor există niște scări, dar încep de undeva de sus, deci a trebuit să mă cocoț până la ele. Apoi am întins o sfoară să mă cațăr pe următoarea literă.

Ai atârnat ca Tarzan pe liană între literele de la Hollywood?
Fern: Nu. A coborât de pe o literă, cu sfoara, pe altă literă.
Fernandez: Mi-a luat vreo două ore, a fost epuizant. Plus că nivelul adrenalinei crescuse maxim! Dar nu mi se pare corect termenul de „vandalizare", care a fost vehiculat prin presă. Fern: Da, am folosit doar cleme și materiale ușor de înlăturat.

Citește și:  Tipul ăsta și-a mâncat propriul șold pentru un proiect artistic

Credeți că veți avea probleme după ce vom publica interviul?
Fern: Uneori te pedepsesc doar pentru a-i speria pe ceilalți, ca să nu se creeze un precedent. Asta e, dacă se întâmplă așa ceva, ne vom asuma consecințele.
Fernandez: Uneori, ca să dai naștere unei discuții importante, trebuie să-ți asumi consecințele. Eu lupt de mulți ani pentru legalizarea marijuanei. Prima oară am fumat la vârsta de 12 ani, cu sora mea și iubitul ei. Apoi am început să mă informez despre cum se tratează cancerul și alte boli cu ajutorul canabisului.

Publicitate

Aveți planuri pentru alte instalații viitoare?
Fernandez: Absolut. Dar facem totul pas cu pas. Avem patru copii împreună. Vrem să fim un exemplu pentru copiii noștri.
Fern: Mereu suntem în căutarea unui nou proiect.

Citește și: Poveștile triste din spatele lucrărilor de artă făcute de deținuți

Ce le spuneți celor care citesc asta și vă consideră doar niște hipioți prăjiți?
Fernandez: Să zâmbească, să se destindă și să nu ia viața așa de în serios. Să se pună în pielea altora mai des.
Fern: N-are cum să te placă toată lumea, e ok să ai hateri.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia