Nu contează că John Romero a creat DOOM și Quake, două dintre ele mai influente jocuri video din întreaga omenire, și a deschis porțile spre era first-person shooter cu Wolfenstein 3D: „Încercam doar să creez lucruri pe care le-aș fi jucat cu plăcere.”, spune el, ridicând din umeri modest.
Romero își amintește cu zâmbetul pe buze ziua când s-a apucat de jocuri, la laboratorul de informatică din Sierra College. Acolo a văzut Colossal Cave Adventure, unul dintre cele mai vechi jocuri de aventură, unde nu există elemente vizuale și utilizatorii abia răspund la instrucțiuni scrise. „Sfinte Sisoie”, își amintește Romero că gândea atunci, „e cel mai bun joc pe care l-am văzut vreodată”. L-a făcut să creadă că poate crea jocuri.
Videos by VICE
Apoi, în 1982, familia lui a luat primul computer: un Apple II Plus. „Nu mai ieșeam din casă”, își amintește Romero. „Se terminase. Mi-am petrecut tot timpul încercând să învăț cum să programez.”
Urmărește VICE pe Facebook.
Mai citește despre jocuri:
Vedetele din sporturile electronice se răsuflă repede
Fenomenul de gaming din România mă face să mă simt depăşit, la 25 de ani
Zece lucruri pe care le ador la jocurile video în 2015