Facebook vrea să crezi că ăsta e viitorul, dar acum e penibil și n-o să te intereseze

La conferința F8, Facebook a prezentat „Spaces“, un înlocuitor cu realitate virtuală pentru Facebook Rooms. O să prezic un viitor nu foarte îndrăzneț: nu o să prindă. E mult prea devreme.

Anul trecut, la conferința F8, Facebook vorbea despre boți. Ca să vezi, cam în același timp, de asta se preocupau o grămadă de alte companii, inclusiv Google și Apple. Aparent, boții urmau să fie noua chestie tehnologică. Dar eu nu am pus botul la povestea despre boți pe care toată lumea, inclusiv Facebook, încerca să o vândă. Evident, un an mai târziu, majoritatea boților există doar ca simple părți procedurale de software, care reprezintă echivalentul conversațional al unui buton.

Videos by VICE

Părți de soft care sunt mai greu de folosit decât să apeși butonul, care deloc din coincidență e aceeași problemă cu care se confruntă multe din produsele din Internetul Lucrurilor.

La sfârșitul anului trecut, aveam o conversație prin mail cu un coleg, care mi-a promis să-mi aranjeze o întâlnire printr-un asistent personal (PA). S-a dovedit atât de frustrant să interacționez cu persoana aia, încât am redirecționat mailurile la Junk și întâlnirea nu a mai avut loc.

Nu există nicio convenție socială pentru a acuza o persoană că e o parte de software.

Acum câteva săptămâni, m-am întâlnit cu colegul meu la o conferință și m-a întrebat de ce nu am mai fost la întâlnire. I-am explicat că PA nu înțelegea constrângerile mele în legătură cu întâlnirea și că până la urmă am renunțat. Apoi el a recunoscut că PA nu e real, ci doar un bot. Am purtat o conversație groaznică prin mail cu unul dinte noii „asistenți virtuali” care au început să apară.

Chiar aveam o suspiciune la momentul respectiv, dar nu există nicio convenție socială prin care poți acuza o persoană că e o parte de software, cel puțin nu încă și e posibil ca engleza să nu fi fost prima limbă a persoanei căreia îi trimiteam emailuri. Am mai avut conversații destul de ciudate cu oameni care nu erau boți, deci nu era un subiect de adus în discuție.

Boții nu sunt pregătiți, iar se pare că Facebook a realizat asta, deoarece conferința F8 de anul ăsta e despre realitate virtuală și augmentată. Din păcate, nici astea nu sunt încă suficient de dezvoltate și spun asta din perspectiva unei persoane care chiar crede că realitatea augmentată va reprezenta noua tehnologie. Problema, de fapt, e hardware-ul, care nu este pregătit pentru consumatori, iar realitatea virtuală și realitatea augmentată acceptată de majoritatea consumatorilor e în întregime o problemă de hardware.

Acum câțiva ani, cam prin 2011, s-a prezis că realitatea augmentată va fi noua tehnologie pentru smartphone, care era cea mai nouă tehnologie pe vremea aia. Și eu am construit două platforme diferite de realitate augmentată cu iOS SDK. Am încercat să scriu și o carte pe tema asta. Dar realitatea augmentată pentru smartphone nu a prins și acum este evident de ce: e cam penibil să scoți telefonul din buzunar și să te uiți la lume prin el.

Nimănui nu-i place să pară penibil pe stradă, poate doar atunci când te joci. Probabil de asta Pokemon Go a avut succes anul trecut, iar realitatea augmentată pentru direcții de mers, nu a prins.

Realitatea augmentată va ajunge un produs mainstream și tehnologia o să prindă când ochelarii AR o să arate ca niște ochelari normali.

Ideea de realitate mediată prin computer este inovatoare. La fel ca smartphone-ul dinainte, are potențialul să schimbe felul în care percepem lumea. Dar încă nu s-a dezvoltat partea de hardware. Un exemplu bun în sensul ăsta sunt ochelarii de la Microsoft, HoloLens, care-s un produs incredibil, dar cam neîndemânatic, greoi și stânjenitor și nu i-ai purta pe stradă. Asta era problema și la Google Glass și se știe cum s-a terminat.

Între timp, accesul Google la software de recunoașterii a limbii vorbite, care permite traducerea în timp real a conversațiilor din chat-uri video, este un pas mult mai realist. Este ceva de care suntem pregătiți, pe când adaptarea pe scară largă la realitate augmentată sau realitate virtuală pe anumite piețe de nișe, nu este. Un video moderat de computer este ceva ce poate fi făcut acum, pe când realitatea augmentată sau virtuală integrală, nu încă.

Sunt total de acord că smartphone-ul și, în principiu, ideea că un ecran o să dispară cu totul și e încă un pas în progresul nostru tehnologic. Dar acum se discută despre realitate augmentată ca noua inovație tehnologică pentru a treia oară. A existat cel puțin o tentativă sortită eșecului la sfârșitul anilor ’90, iar, în ciuda Facebook, încă nu e momentul. Poate data viitoare, dacă se mai lucrează la hardware. Până atunci, să nu uităm de boți.

Traducere: Diana Pintilie

Citește mai multe despre realitate virtuală și augmentată:
A apărut un album cu GIF-uri care prind viață cu realitate augmentată
Cum se dezvoltă realitatea augmentată, stil Pokemon Go, în România
Cum e să trăiești tu bătăia pe care și-o ia un puști gay de la taică-su sau să fii blocat în lag