Facebookul rusesc e ca o pagină din Crimă şi Pedeapsă

Pavel Durov, fondatorul reţelei ruseşti de socializare VKontakte, era singur în apartamentul lui din St. Petersburg într-un weekend când un grup de oameni, îmbrăcaţi în uniforme de camuflaj, i-a bătut violent uşă. S-a furişat până la vizor şi s-a uitat la ei înainte să se deplaseze în linişte până la fereastră, de unde a văzut şi mai mulţi oameni îmbrăcaţi în aceleaşi uniforme care aşteptau în faţa clădirii lui. N-a răspuns, nici când au urlat tare la uşa lui. Apoi, telefonul a început să-i tot sune cu apeluri de la numere necunoscute. Durov ştia de ce ce erau acolo. Cu doar câteva zile înainte, primise o scrisoare de la Serviciului Federal de Securitate al Rusiei, numit FSB, o reîncarnare a KGB-ului Uniunii Sovietice, care îi cerea să şteargă paginile de pe VKontakte folosite pentru organizarea protestelor împotriva realegerii lui Vladimir Putin.

Dar în loc să dea ordine să blocheze paginile, Durov a întins şi mai tare coarda: la o zi după ce a primit scrisoarea, a îmbunătăţit site-ul ca să acomodeze şi mai multe postări pe pagină. În aceeaşi zi, a scris un tweet cu o poză a scrisorii, împreună cu textul „răspunsul oficial la cererea serviciilor speciale ca să blochez grupurile" şi o poză cu un câine în hanorac cu limba scoasă.

Dar FSB-ului nu i s-a părut amuzant şi, când au apărut la uşa lui Durov, erau înarmaţi. „Oamenii care se ocupă cu securitatea clădirii mi-au spus mai târziu că poliţia aştepta un semnal să dărâme uşa", le-a spus Durov celor de la Motherboard. După o oră, au plecat.

A fost prima bătălie pe bune dintr-un război pe care Durov avea să-l piardă, un război pentru libertatea de exprimare de pe social media, din Rusia, care a ajuns la apogeu datorită Facebook-ului şi Twitter-ului, echivalentele americane ale VKontakte.

Vkontakte sau VK.com este de departe cea mai populară reţea de socializare din Rusia, cu 67 de milioane de utilizatori lunari în ianuarie 2015, conform LiveInternet, un site care monitorizează traficul de pe internet. În Rusia, reţeaua eclipsează atât Facebook-ul, cât şi Twitter-ul şi are un public mai divers şi mai puţin urban decât reţelele din SUA. La nivel global, VK este o reţea de socializare independentă rară care domină ţara în care a fost creată, în ciuda popularităţii şi a reach-ului pe care Facebook îl are în alte părţi.

Durov este comparat deseori cu Mark Zuckerberg. Amândoi sunt moguli ai internetului şi amândoi s-au născut în 1984. Se fereşte de atenţia formală a presei, preferă hainele simple de culoare neagră şi evită să apară în poze. Dar când e vorba de interacţiunea cu publicul, e mult mai puţin calculat decât omologul lui american: când unul dintre vicepreşedinţii lui a primit un bonus consistent, tipul a spus echipei că „n-a muncit pentru banii ăia şi mulţi dintre noi i-am spus-o", le-a declarat Durov celor de la Motherboard. Conform lui Durov, colegii de muncă i-au cerut vicepreşedintelui să renunţe la bani, aşa că a început să-i arunce de la fereastră. Durov i-a spus că n-a făcut-o într-un mod prea creativ şi i-a arătat cum să împăturească bancnotele de 5,000 de ruble (140 dolari) în nişte avioane de hârtie, care au plutit până jos, pe stradă.

O ştire din Rusia după ce Durov a fost văzut că arunca avioane de hârtie făcute din ruble de la geam.

Lui Durov i-a venit ideea să creeze o reţea socială când un prieten, care studiase în America, i-a arătat o versiune mai veche a Facebook-ului, conform New York Times. VK a lansat versiunea beta în Septembrie 2006 şi a fost încorporată în 2007. Chiar şi azi arată ca o versiune mai veche a designului lui Zuckerberg.

În primii ani, VK a funcţionat aproape ca un Spotify rusesc: era sursa pentru toate tipurile de media, inclusiv filme de pe piaţa neagră şi muzică. „Aproape totul era ilegal", povestea Katya Romanovskaya, unul dintre creierele din spatele contului de umor în limba rusă @KermlinRussia.

Reţelele sociale sunt cunoscute pentru divertisment şi frecat menta, dar, pe de altă parte, sunt şi foarte utile activiştilor politici, care le folosesc ca să disemineze discursuri, ştiri şi proteste. Când Putin a anunţat c-o să candideze din nou la preşedinţie la sfârşitul lui 2011, grupurile din opoziţie s-au organizat pe VK, au făcut schimb de ştiri, informaţii şi, lucrul cel mai periculos pentru partidul lui Putin, au organizat proteste publice în viaţa reală.

Pe 8 decembrie 2011, liderul opoziţiei Alexei Navalny, care fusese administratorul unei pagini de protest pe VK cu peste o sută de mii de fani, a scris pe pagina lui de LiveJournal că VK blocase automat pagina din cauza ritmului accelerat de activitate. Durov a sărit în ajutor. „Pentru binele grupului nostru, VKontakte şi-a schimbat algoritmul," a scris Navalny. A postat şi o conversaţie cu Durov în care acesta afirma că guvernul încerca să forţeze reţeaua să blocheze paginile cu proteste.

Până-n momentul ăsta, VK-ul captase deja atenţia totală a FSB-ului care se ocupă cu contra-spionaj şi supraveghere, cam la fel ca CIA sau KGB.

Vizita poliţiei militare l-a făcut şi mai sfidător pe Durov. În aceeaşi zi, a anunţat pe propria pagină de VK că site-ul a adus îmbunătăţiri la modul în care grupurile şi întâlnirile pot deveni mai vizibile şi accesibile utilizatorilor. Dar a scris pe Twitter că mişcarea nu a fost politică: „Nu pot să sprijin niciun fel de opoziţie, nici autorităţile şi nici vreun partid. VKontakte e o organizaţie apolitică 100%".

Durov le-a spus celor de la Motherboard că angajaţii VK „i-au tratat pe Navalny şi pe alţi activişti la fel ca pe restul utilizatorilor şi au încercat să le ofere cele mai bune servicii."

Şi-a dezvoltat ideea într-un editorial pe un site de ştiri din Moscova, Lenta.ru, în care a enumerate toate motivele profesionale pentru care nu a putut să interzică grupurile de opoziţie de pe site: ar găsi un alt loc în care să-şi continue protestele, lucru care i-ar alunga de pe VK şi ar însemna o mişcare proastă. „Dacă site-urile străine continuă să existe într-un domeniu liber şi Rusia începe să cenzureze, VK ar trebui să se aştepe la o moarte lentă", a scris Durov.

Dintr-un respect aparent pentru principiile lui de business, Kremlinul a lăsat compania în pace pentru moment, conform lui Arseny Bobrosky, încă unul din autorii @KermlinRussia.

Dar, la începutul lui 2013, s-au înmulţit problemele lui Durov cu statul. În martie, siteul rusesc de ştiri Novaya Gazeta a publicat o serie de emailuri hackuite dintre Durov şi „şeful ideologic" al Kremlinului, Vladislav Surkov, care sugerau că Vkontakte colabora cu FSB de ani de zile.

„Sunt mai mulţi oameni care au crezut că emailurile erau făcături," a spus Kevin Rothrock, redactorul şef al RuNet Echo, o parte a reţelei nonprofit de jurnalism de gherilă, Global Voices Online. Dar era doar prima parte dintr-o campanie de relaţii publice împotriva lui Durov, după cum mi-a explicat Rothrock. Pe 5 aprilie, o maşină înregistrată pe numele vicepreşedintelui VK, Ilya Perekopsky, a lovit un poliţist şi a trecut peste piciorul lui. Şoferul a fugit de la locul faptei, dar poliţia a pretins că Durov era la volan după o săptămână.

Pe 16 aprilie, autorităţile au înscenat un „raid" asupra birourilor VK din Moscova, conform Moscow Times. Motivul invocat a fost că făcea „parte dintr-o anchetă asupra unui accident, unde a avut loc o fugă de la locul faptei".

A doua zi, doi dintre investitorii iniţiali ai VK, Vyacheslav Mirilashvili şi Lev Leviyev au anunţat că îşi vând acţiunile lor, care totalizau 48 la sută din companie, unui investitor privat cu sediul în Moscova, United Capital Partners.

Conform mai multor surse, investitorii au vrut să iasă din companie din cauza unor divergenţe care apăruseră între ei şi Durov, deşi amândoi au pretins public că n-au existat supărări. Afacerea a fost orchestrată de Igor Sechin, poreclit „mâna dreaptă a lui Putin", într-un editorial din New York Times. Conform Interfax, VK a fost evaluată la două miliarde de dolari.

Poliţia îi trimitea citaţii lui Durov că să vină să răspundă la câteva întrebări în legătură cu incidentul cu fuga de la locul faptei. La sfârşitul lui aprilie, a fugit din Rusia în Buffalo, New York, unde a început să lucreze la un proiect nou care a devenit mai târziu serviciul de mesagerie Telegram. Cazul cu fuga de la locul accidentului, pe care poliţia îl urmărise atât de intens, a fost uitat cu totul.

La momentul respectiv, 88 la sută din companie era deţinută de aliaţii Kremlinului şi 12 la sută de Durov. Ilya Scherbovich, un prieten de-al lui Putin şi preşedintele UCP, a avut o apariţie la TV unde a declarat public că îşi doreşte ca Durov să râmână în continuare la şefia companiei. Durov a spus că n-avea nici cea mai mică intenţie să-şi vândă acţiunile.

Entuziasmul lui Durov pentru site a continuat: până la finele lui 2013 a postat articole triumfătoare pe pagina lui de VK despre dezvoltarea site-ului în comparaţie cu cea a altor reţele de socializare, inclusiv Facebook şi WhatsApp. A postat un infografic care arăta că în Octombrie 2013, VK era cea mai importantă aplicaţie de pe Android din Moscova.

În ianuarie 2014, Global Voices Online a anunţat că ziarul Izvestia, care avea „legături cu Kremlinul" a răspândit zvonul că Durov îşi dăduse demisia de la şefia VK, o afirmaţie pe care PR-ul VK a negat-o. Dar patru zile mai târziu, Durov a confirmat faptul că vânduse întraga cotă de 12 la sută din companie lui Ivan Tavrin de la Megafon, un operator de telefonie mobilă al cărui al doilea acţionar majoritar era Alisher Usmanov. Compania lui cumpărase prima cotă majoră din VK dintr-o sursă exterioară în 2011. „Era clar, cota mea de 12 la sută nu mi-a adus nicio putere de vot, dar putea fi folosită ca să-mi limiteze libertatea în situaţii critice," a afirmat Durov pentru Motherboard. Mişcarea asta a închis cercul şi sută la sută din site era acum sub controlul financiar al aliaţilor Kremlinului.

Deşi Durov îşi pierduse investiţia financiară, a rămas la VK cu titlul de Director General şi şi-a dublat eforturile ca să transforme VK-ul într-un catalizator pentru activism. În februarie 2014, a rulat un video pe pagina lui, care sprijinea revoluţia din Ucraina, o pagină care are acum peste şase milioane de followeri.

Pe întâi aprilie a postat din nou, spunând că şi-a dat demisia din fruntea VK din cauza UCP-ului care se amesteca prea tare în conducere şi nu-i dădea „libertatea" să ghideze compania. Două zile mai târziu, a pretins că demisia era o farsă de 1 aprilie şi a încercat să-şi retragă scrisoarea, dar acţionarii au spus că n-a urmat reguilele corecte de retragere. Pe 22 aprilie, Durov a aflat că fusese concediat.

De atunci, VK s-a transformat într-un loc nesigur pentru activismul politic. Utilizatorii ăia au trebuit să-şi găsească alte platforme.

Acum două luni, Navalny, considerat inamicul numărul unu al lui Putin zilele astea, a încurajat un grup de opoziţie al Kremlinului să folosească Facebook ca să organizeze un protest în Moscova pe 15 ianuarie. Aia a fost ziua stabilită pentru sentinţa lui finală, după ce-a fentat ani de zile sistemul juridic bizantin al Rusiei.

Pagina protestului a atras peste 12 000 de confirmări. Dar în jurul datei de 20 decembrie, pagina a fost blocată brusc pentru utilizatorii aflaţi în Rusia. A fost închisă de Facebook la cererea guvernului rus, conform Roskomnadzor, o organizaţie federală care supraveghează internetul pentru Kremlin.

Durov a condamnat Facebook pentru blocarea paginii şi a spus că „n-au avut tupeu sau principii."

Cenzura pare să se bată cap în cap cu valorile Facebook-ului. În Septembrie, CEO-ul Facebook Sheryl Sandberg a lăudat rolul reţelei de socializare în Primăvara arabă şi a spus că reţeaua încă mai e folosită ca platformă împotriva guvernelor opresive. „Oamenii care vor să o facă, o vor face," a spus ea.

Totuşi, precedentul stabilit de VK sugerează altceva. Reţeaua socială a fost practic lobotomizată. De la plecarea lui Durov, conţinutul politic şi media au dispărut (în timp ce homofobia violentă a luat amploare). Cea mai mare parte din conţinutul share-uit pe VK este pro Kremlin, conform lui Rothrock.

Facebook şi Twitter sunt probabil la un pas să fie blocate cu totul în Rusia, spun susţinătorii dreptului la liberă exprimare, lucru care îi pune într-o situaţie dificilă. Conform unui raport de pe Twitter din februarie anul trecut, compania a primit 91 de cereri de închidere în ultimile şase luni. Twitter s-a supus la 12 dintre cereri, dar a spus că multe dintre ele erau „încercări de-a înăbuşi demonstraţii nonviolente," şi Twitter nu va nega „mai multe cereri de a-i aduce la tăcere pe criticii populari ai guvernului Rus şi alte cereri de limitare a dreptului la exprimare."

Twitter e mai îndrăzneţ când vine vorba de libera exprimare, mai puţin probabil să se supună unor ordine guvernamentale vagi şi mai transparent când o face. (Facebook, Twitter şi VK au refuzat să comenteze pentru acest articol.) Facebook s-a luptat public să medieze cum utilizatorii vorbesc între ei. La început discursurile care incitau la ură au fost protejate exagerat, iar apoi condamnate. Dar când un guvern se amestecă în treburile „legale", acţiunile lui din alte ţări sugerează că Facebook se supune rapid, în linişte, şi suportă o scădere mică în trafic de pe urma pierderii activiştilor ca să nu fie dat afară cu totul din ţară.

Dar dacă e să urmeze exemplul VK, Facebook şi Twitter ar trebui să ştie că Durov n-are niciun regret că şi-a rupt legăturile cu compania. „Sunt foarte fericit că viaţa mea/cariera din Rusia s-a sfârşit," a conchis Durov pentru Motherboard.

Deşi şi-a vândut ultimile pârghii de influenţă financiară asupra companiei din cauza constrângerilor politice şi a trebuit să-şi ia la revedere de la o companie uriaşă pe care a înfiinţat-o, s-a întâmplat la momentul potrivit: „piaţa internetului din Rusia s-a prăbuşit dramatic după aia. Într-un fel, sunt recunoscător acţionarilor şi/sau forţelor politice care m-au făcut să-mi vând partea. Mă simt mai fericit…conduc un serviciu pentru un public global." Un public global care, conform intereselor Kremlinului, ar putea curând să excludă Rusia.

Traducere: Alice Yehia

Citeşte mai multe despre internetul din Rusia:
Va închide Putin internetul în Rusia? În Rusia, dacă pui fotografii din club pe net, faci închisoare Războiul de cenzură a internetului dintre Rusia şi Ucraina continuă