Toate motivele pentru care fanii lui Michael Jackson cred că a fost pedofil

leaving neverland

Michael Jackson a fost, este și probabil va fi cel mai mare artist pop din toate timpurile. La câte albume și bilete a vândut, are statistica de partea lui, alături de piesele alea legendare care nu se vor demoda niciodată. Muzica lui o să fie mereu fresh. Dar la fel cum va fi apreciat întotdeauna pentru ce a realizat pe plan artistic, tot timpul o să găsești și un mare asterisc în dreptul carierei sale. Procesele pe care le-a avut în 1993 și 2004, în care a fost acuzat de pedofilie, sunt la fel de cunoscute precum muzica lui.

Acuzațiile astea au revenit în atenția publicului general după lansarea documentarului Leaving Neverland, unde Wade Robson și James Safechuck povestesc cum Michael Jackson i-a abuzat sexual când erau copii. E un documentar de patru ore, plin cu detalii despre relațiile dubioase pe care le-au avut cu Michael Jackson. Spun relații pentru că, la fel cum zice și melodia, nu e totul black or white. La un moment dat, Regele Pop-ului a fost pentru ei atât cel mai bun prieten, cât și cel mai mare jeg uman. L-au iubit, chiar și apărat, dar acum și-au dat seama că, de fapt, a fost un monstru.

Videos by VICE

Pe lângă mărturiile care m-au făcut să vomit în gură, chestia cea mai interesantă la documentar e că apar și mamele lor, care încearcă să explice de ce și-au lăsat plozii să doarmă în pat cu Michael Jackson. Prezintă dinamica dintre fii și mame, ceea ce te face să te întrebi cât la sută din vină au ele. Cred că și dacă era de opt ore, tot nu auzeam un argument rațional din partea lor, indiferent cât de fermecate erau de el.

În caz că nu ai văzut documentarul, trebuie să înțelegi din start că nu e despre a-l mânji cu rahat pe MJ, deși e ușor să rămâi cu impresia asta dacă ai deschis Facebook-ul în ultimele trei zile. Ca dovadă a faimei pe care o are King of Pop și la zece ani de la moartea lui, Leaving Neverland a fost principala preocupare a românului de când a fost lansat documentarul și la noi, pe platforma HBO GO. Știi expresia aia cu „românul se pricepe la două lucruri: fotbalul și politica”? Poți adăuga și „vinovăția lui Michael Jackson” pe listă.

Așa s-au format două tabere. Cei care sunt convinși că Michael Jackson a fost un pedofil și cei care-s de partea opusă și îl apără. Ambele au argumentele lor, de la „tu ți-ai lăsat copilul să doarmă în pat cu MJ?” la „totul e o uriașă conspirație”.

Foarte rar vei da și peste oameni din a treia categorie. Ăștia-s fanii care s-au convins, după ce au văzut documentarul sau au citit despre el, că Michael Jackson e vinovat. Am găsit câțiva dintre ei și mi-au explicat de ce cred că Michael Jackson a fost un pedofil:

Semnele erau deja acolo, acum au fost doar confirmate

După cum am zis și mai sus, Michael Jackson nu e la primul scandal ce implică astfel de acuzații. În 1993 a fost dat în judecată de tatăl lui Jordan Chandler pentru abuz sexual, dar nu a fost condamnat. Cele două părți s-au înțeles după ce MJ a plătit 25 de milioane de dolari familiei. A ajuns iar la un proces, în 2004, cu acuzația că l-a molestat pe Gavin Arvizo, un băiat de 13 ani. Juriul a decis că Michael Jackson a fost nevinovat.

Procesele astea i-au pătat imaginea „Regelui” pentru totdeauna. Chiar și fanii lui au început să-l suspecteze. După ce a ieșit Leaving Neverland, suspiciunile alea au fost confirmate pentru unii. George, un DJ din Timișoara, mi-a spus că documentarul: „mi-a întărit și mi-a făcut o imagine mai clară. Am pus cap la cap mai multe indicii din toți anii aceștia. Îi cred pe cei care pretind că au fost abuzați. Au fost convingători pentru mine”.

Tot el mi-a spus că Michael Jackson a fost diferit de alți pedofili: „El îi iubea, era implicat afectiv și emoțional, nu doar sexual”. Cu toate că a avut revelația asta și îi crede pe cei care au fost prezentați în documentar, George mi-a zis că va continua să asculte muzica lui și că filmul nu-i schimbă părerea despre el ca artist: „E o slăbiciune umană chestia asta”.

Nu e normal să dormi în pat cu băieți la 40 de ani, mai ales când nu-s ai tăi

Nu o să știm niciodată dacă acuzațiile prezentate în documentar sunt veridice sau nu, pentru că nu există dovezi clare, ci doar mărturii. Fiecare crede ce vrea. În schimb, știm sută-n mie că omul dormea în pat cu băieți. Și ăsta e un mare semnal de alarmă. Chiar el a spus-o într-un interviu celebru: „Normal că e acceptabil să îți împarți patul cu alți copii, de ce nu?”. Să mori tu?

Bine, poate că nu îi molesta, dar dormeau în același pat. De ce? Eu nu știu absolut nicio persoană, fie ea celebră sau nu, care își petrece nopțile în pat cu băieți străini. Nici măcar să bage un FIFA înainte de culcare, sau naiba știe ce. Dacă îți plac pruncii atât de mult, pune-ți Disney Channel la volum mic și lasă să vină visele cu Goofy și Mickey Mouse.

Treaba asta a alertat-o și pe Livia, fană Michael Jackson de când se știe, care mi-a spus că nu documentarul a convins-o că ceva nu-i ok: „Documentarul a stârnit interesul lumii, dar pe mine m-a frapat treaba asta că nu poți să ai 30 sau 40 de ani și să dormi în pat cu băieței. Și culmea, doar cu băieței. Dacă îți plac copiii, fetițele ce au? Dormi cu copiii tăi dacă-ți place lucrul ăsta. De ce trebuie să faci asta? Nu promovezi iubirea dacă dormi în pat cu băieți. Nu poți să-mi cânți «Heal The World» și să fii un agresor”.

Mărturiile oamenilor din documentar nu puteau fi false

Motivul principal pentru care Leaving Neverland a avut un impact atât de mare, pe lângă faptul că e despre MJ, a fost povestea celor doi tipi. Și în special detaliile alea pe care nu vrei să le auzi, dar care-s esențiale pentru a înțelege cât de mult au fost afectați. Și nu doar o dată sunt pe punctul de a izbucni în plâns. E clar că nu le e ușor să vorbească despre asta.

Mărturiile lor nu au convins pe toată lumea. Mulți din tabăra fanilor „MJ 4 LIFE” au zis că a fost actorie acolo. Dar pe Marius, un muzician și actor bucureștean, treaba asta l-a făcut să vadă altfel lucrurile: „Eu am fost mai mult ființă umană decât avocat în timp ce m-am uitat la documentar. Suferința pe care cei doi oameni au manifestat-o în timpul interviului m-a convins, nu altceva. E adevărat, puteau fi niște actori. M-am gândit și la asta, că poate a fost un mare hoax. Dar ei m-au convins și nu mă consider un om atât de ușor de manipulat”.

El e unul dintre fanii ăia rari, care nici înainte de apariția documentarului nu credea că așa ceva e posibil: „Sincer, nu îl bănuiam înainte. Am fost fan Michael, cu el mi-am petrecut copilăria. M-am simțit trădat de el ca fan. Brusc, «Heal The World» are alt mesaj. Dacă așa a fost. Vezi, am zis «dacă». Nici acum nu prea îmi vine să-l vând de tot. Sper să nu fie adevărat nici acum”.

A fost un om profund bolnav

Societatea are o părere destul de clară despre artiști. Sunt boemi, cinici, excentrici și deconectați de realitate. Așa a fost și Michael, doar că la valoarea lui, toate astea erau amplificate, mai ales pentru că omul nu a avut o copilărie sau o viață normală. A debutat în muzică la vârsta de șase ani. Și de atunci tot în sus s-a dus. Sigur l-a afectat treaba asta. Totuși, avea un cimpanzeu pe nume Bubbles. E posibil ca abuzurile să fi pornit de la starea lui mintală.

Laura, o terapeută care ascultă Michael Jackson în fiecare zi împreună cu fiul ei de nouă ani, nu e convinsă de faptul că a fost sau nu un pedofil, dar: „Am văzut interviuri și documentare cu Michael și în mod cert omul nu era întreg la cap. E foarte clar că era un om profund bolnav din punct de vedere emoțional. Traumatizat și total rupt de realitate. Nu e nici măcar conștient de nivelul lui de traumă emoțională. Nu mă îndoiesc că e posibil ca ce spun oamenii ăia în documentar să fie adevărat”.

Nu e un scenariu imposibil. Omul clar a avut ceva probleme pe care noi nu le putem înțelege, din moment ce a trăit o viață greu de imaginat. Dar a fost pedofil? Asta nu vom ști niciodată. Poate cei din tabăra anti-MJ au dreptate. Sau poate totul e o conspirație. Cel mai bine e să te uiți la documentar și să te lămurești singur. Ce trebuie să înțelegi e că nu-i OK să-ți lași pruncii să doarmă cu adulți străini. Mai ales dacă sunt milionari care și-o ard cu un cimpanzeu la braț. Really.

Editor: Răzvan Filip

https://www.facebook.com/viceromania/