Tipa care e în vacanță de trei ani

Fotografii din arhiva lui Maartje Smit

Prima oară am întâlnit-o pe Maartje Smit într-un hostel din Bogotà, în 2013. Am ieșit câteva nopți cu ea și cu prietena ei australiancă Choppy și ne-am împrietenit cu toții pe Facebook. Când am ajuns acasă în Olanda, m-a întâmpinat ploaia – în schimb, wall-ul lui Maartje era în continuare plin de soare, plaje cu nisip auriu și excursioniști cu rucsaci.

Cât poate dura o vacanță? În cazul lui Maartje, trei ani. Am vorbit cu ea pe Skype ca să înțeleg cum e posibil așa ceva.

Videos by VICE

VICE: Salut, Maartje. Unde ești acum?
Maartje Smit: Acum sunt în Israel. Stau la un prieten pe care l-am cunoscut în Honduras. Când îmi planificam excursia acolo, am descoperit că aveam pe Facebook 32 de prieteni israelieni, așa că nu era nevoie să caut un hostel.

Te pricepi să-ți faci prieteni. Am ieșit să bem ceva imediat ce ne-am cunoscut, chiar dacă erai obosită de la călătoria cu autobuzul.
E adevărat. Când călătorești atât de mult, e foarte important să-ți faci prieteni. Scopul meu principal nu e să văd peisajul. De câțiva ani nu mai cumpăr nici suveniruri. Cine are nevoie de un sac plin cu lucruri inutile?

Ai în bagaj un lucru care era acolo și acum trei ani, când ai pornit în călătorie?
Da, hanoracul gri. A, stai, l-am cumpărat la prima oprire. Deci nu, n-am păstrat nimic din primele lucruri pe care le aveam la mine.

Ce crede lumea despre vacanța ta permanentă?
Mulți se întreabă dacă nu cumva refuz să mă întorc acasă pentru că mi s-a întâmplat ceva rău acolo. Dar nu e adevărat. Lucram ca manager de proiecte la o companie de software și aveam o viață mișto. Oamenii se mai întreabă des ce fac cu viața mea și cum de îmi permit o astfel de viață.

Și cum de ți-o permiți?
Am economisit mult. Mai mult de câteva mii. Călătoresc și cu buget redus, uneori îmi iau câte un job dacă e nevoie. Am lucrat timp de cinci luni ca instructor de scufundări în Honduras. Am mai lucrat pe bază de comision pentru o agenție de turism din Insulele Galapagos. De obicei, jobul îmi acoperă cheltuielile, dar uneori reușesc să și pun bani deoparte. Mă ajută mult și faptul că îmi fac mereu prieteni care mă găzduiesc la ei acasă și nu e nevoie să dau bani pe hosteluri sau hoteluri.

Tema din toate fotografiile tale de pe Facebook pare să fie „Plaje și Cocktailuri “. Nu devine plictisitor la un moment dat?
Ah, acelea sunt de obicei fotografiile în care sunt taguită. Nu duc o viață superficială: dezvolt cu oamenii prietenii profunde și sincere și uneori călătorim împreună luni de zile. Suntem în același autobuz ore în șir, împărțim camere – practic, ne împărtășim o bună parte din viață. Atunci când stai cu cineva o perioadă destul de scurtă de timp, ești mai dispus să te deschizi față de respectiva persoană, pentru că știi că e posibil să n-o jmai vezi niciodată. Îți vine ușor să faci confesiuni, așa cum le faci taximetriștilor sau barmanilor.


Vezi documentarul nostru despre concursul de frumusețe Miss Camel:


Nu ți-e dor de familie și prieteni?
Îmi iubesc familia, dar nu mi-e dor de ei. Conversăm des pe Skype, iar atunci când nu facem asta, cred că au impresia că atâta timp cât nu le zic nimic, înseamnă că totul e în regulă.

Te-ai îmbolnăvit des?
Nu prea. Am făcut intoxicație alimentară de două ori în trei ani. Prima oară s-a întâmplat în Guatemala și am crezut că o să mor. Am fost la spital și mi-au dat o cană. La început n-am înțeles ce voiau de la mine, din cauza barierei de limbă, dar apoi am realizat că voiau să fac caca în ea. Am zis că nu, nici într-o mie de ani. Și atunci a venit o asistentă cu un tub de cauciuc și mi-a zis să mă întind pe o parte să-mi facă o clismă. Deodată mi s-a părut că n-arăta chiar așa de rău cana aia. Apoi mi-au dat un tratament cu antibiotice puternice și mi-am revenit.

Ai trecut prin multe situații periculoase?
N-am fost niciodată jefuită, dar am intrat în situații dubioase. Acum două zile eram în iordania și autobuzul m-a lăsat în mijlocul deșertului, unde erau doar trei mașini și niciun taxi. N-am avut ce face, a trebuit să merg cu mașina unuia dintre bărbați a căror limbă nu o înțelegeam. N-a fost o călătorie prea plăcută, mai ales pentru că șoferul a luat-o pe un drum pe care știam că nu trebuia să mergem. Dar până la urmă nu s-a întâmplat nimic rău, am fost doar speriată.

Cum e viața ta sentimentală când călătorești atât de mult?
E diferită de cea de acasă. Nu e atât de important să investești într-o relație, cât să te simți bine și să te distrezi. Când întâlnesc pe cineva deosebit, ne spunem: Dacă mi-e dor de tine, o să ne întâlnim noi pe undeva curând. Nu am probleme să-mi programez întâlniri, dar nu le las să-mi strice itinerariul.

Deci nu ți-ai cunoscut încă dragostea vieții?
La un moment dat m-a bătut gândul să plec în australia cu un tip pe care îl cunoscusem, dar nu era un moment bun. Eram în Honduras și tocmai îmi obținusem diploma de scufundător. Mi-a fost foarte dor de el câteva săptămâni, dar până la urmă am reușit să trec peste.

O să te întorci vreodată în Olanda?
Când mi-am cumpărat biletul doar dus acum trei ani, nu mi-am imaginat niciodată că o să dureze atât. Dar acum asta e viața mea. Dacă vreau să lucrez, îmi pot găsi oricând un job. Trebuie să mă asigur mereu că am un minim de economii în caz că se întâmplă ceva. Nu cred că o să am probleme să revin la vechea rutină când mă întorc. Cunosc destulă lume și am destule relații care mă pot ajuta să-mi găsesc un job. Sau poate o să-mi încep propria afacere. Nu știu, o să văd.

Sună destul de ușor când o spui tu.
Chiar este! Uneori mă întreb de ce nu fac mai mulți oameni treaba asta. Poate că oamenii sunt speriați de detalii practice cum e asigurarea sau chestii din astea. Sunt sigură că toți cei care lucrează într-un birou și se uită cu invidie la albumele mele de pe Facebook ar putea duce exact același fel de viață. Nu înțeleg de ce oamenii nu fac mai des ce fac eu.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai mult turism pe VICE:
Turism totalitar în Phnom Penh
Am vizitat vechile capcane pentru turiști din Egipt
Plictiseală de weekend: Ghid turistic despre Motru
Când turismul se transformă în narcisism