E posibil să te regăsești în acest fel al vieții de a fi trăită: termini facultatea, ai primul job pe care îl detești, primul șef idiot, ieși dintr-o relație toxică și te îndrăgostești din nou, fumezi iarbă pentru prima dată, tragi o beție zdravănă de nici nu-ți mai amintești cum ai ajuns acasă, te muți în alt oraș, te tunzi, îți vopsești părul, schimbi garderoba, slăbești, mănânci ca spartul și pui 20 de kile pe tine. Nu faci greșeli, ci începi să te descoperi, să îți dai seama ce îți place, împrumuți gesturi sau replici ale oamenilor pe care-i consideri modele. Te definești.
Așa a arătat și traseul meu odată cu al doilea an de facultate. După o serie de joburi nasoale, de oameni nașpa la care am renunțat, m-am trezit într-un decembrie fără nicio direcție. Lucrasem vreo doi ani în domeniul publicității, scrisesem câteva articole pe blogul meu, mă obișnuisem să mănânc fast-food și pizza la ore dubioase și mă uitam pentru a nșpea mia oară la Friends și Sex and The City. Urma să împlinesc 23 de ani și nu aveam nici cea mai vagă idee cine sunt și ce vreau să fac cu viața mea.
Videos by VICE
Citesc mult și sunt apropiată de ceva timp de domeniul cărților și așa s-a născut ideea de a concepe o carte cu povești ale femeilor de succes din România (eram și saturată de biografiile traduse ale femeilor din State). Prin succes nu mă refer la vedete ieftine de TV care promovează o feminitate toxică, ci la femei de carieră, femei de radio, pictorițe, scriitoare, poete, influencerițe, femei cu asociații umanitare, femei care au propria afacere, care conduc imperii la nici 25 de ani.
Am pornit de la o listă cu 33 de nume și am început să fac propunerile. Au fost și acceptări, cele mai multe, au fost și refuzuri sau ignorări. Prin acest proiect, vorbind cu atâtea femei care și-au găsit direcția, speram să reușesc să mă orientez și eu pe linia mea.
Femeile din cartea mea și poveștile lor
Numele cărții – „Zenobistele. 27 de feluri în care să ai succes, regăsindu-ți feminitatea” – mi-a venit după primele trei interviuri luate. Întâi a fost blogul meu – Zenobisme – al cărui nume e derivat de la personajul Zenobia, cu omniprezența ei magică, creionat de Gellu Naum în romanul cu titlu omonim.
Din ianuarie până în mai 2022 am lucrat aproape în fiecare zi la acest proiect, pe lângă un job de la care am plecat ulterior, o mutare dintr-o casă în alta, o curățenie zdravănă, două săptămâni de zăcut cu Covid, alte task-uri de PR la editură și altele.
În aprilie 2022, am avut lista completă a femeilor care apar în carte pe care le și menționez aici într-o ordine aleatorie: Alina Greavu „Aluziva”, Maria Popovici, Gilda Comârzan, Melinda Teohari, Camelia Cavadia, Rusanda Davideanu, Simina Cernat, Daria Jane, Luisa Ene, Andreea Rusu, Zara Serinella, Anastasia Gavrilovici, Bogdana Goea, Anca Ciofârlă, Raisa Beicu, Ligia Pârvulescu, Anca Dumitrescu, Layal Murad, Ligia Keșișian, Oana Zaharia, Petronela Rotar, Bianca Adam, Nora Iuga, Lorena Șerban, Marilu Dobrescu, Ada Galeș și Adina Foldager.
Fiecare femeie, pe lângă povestea de viață, a oferit și câte un sfat pentru tinerele care s-au pierdut și caută să se regăsească. Uite ce am învățat eu de la ele cât timp am lucrat la carte.
Femeile nu au deloc o viață ușoară în România
Maria Popovici, una dintre cele mai cunoscute comediante de la noi, mi-a spus că toate femeile sunt puternice pentru că nu au o viață ușoară. „Suferim fizic și psihic foarte mult, trecem prin transformări în timp ce suntem privite, judecate. Trebuie să luptăm pentru egalitate încă. Trebuie să ne educăm una pe alta că nu ne aflăm în competiție și că dacă susții o femeie fără pic de invidie și tu ai de câștigat. Trebuie să fii puternică și atunci când porți un copil în pântece, dar și când traversezi seara singură un parc, și când cari cumpărăturile, și când porți prima dată tocuri la o petrecere și nu ești foarte sigură pe tine. Trebuie să fii puternică atunci când un bărbat încearcă să profite de tine, când ți se cere să te compromiți. Ni se cere enorm și ni se dă atât de puțin.”
Daria Jane s-a născut într-un corp greșit, unul de băiat. Povestea ei este una dintre preferatele mele, pentru că drumul ei către a deveni femeie a fost total diferit, mult mai dureros, costisitor și înțesat de abuzuri încă din liceu, de când a ales să poarte rochii, să se fardeze și să își care manualele și caietele în poșete. M-a durut când mi-a zis că într-o iarnă, când s-au terminat orele și a plecat de la școală, un coleg i-a vărsat o sticlă de apă în cap. La fel și când mi-a menționat-o pe profa care i-a zis că dacă ar fi fost în locul copiilor, ar fi aruncat și cu ouă clocite în ea. „Nu te simți presată să faci copii dacă nu vrei, nu te simți presată să faci parte dintr-o anumită pătură socială. Fii tu, iubește-te și oferă-ți libertate.”
Pe Melinda Teohari, femeia care și-a deschis un restaurant și s-a salvat prin mâncare, o consider un adevărat model de curaj. Recent și-a pierdut mama, iar din cauza stresului a început să-i cadă enorm părul. Mi-a descris o scenă pentru carte în care stătea sub duș, plângea și vedea cum șuvițele îi alunecă pe corp. Atunci, soțul ei Teo (Claudiu Teohari) i-a propus să o radă în cap. Bineînțeles, asta au și făcut, imortalizând momentul. „Atâta timp cât nu faci baie cu prăjitorul de pâine la final de zi înseamnă că mai poți.”
Nu trebuie să te consideri o victimă, ci o învingătoare
Aluziva a fost printre primele femei cu care am stat de vorbă. Chimia dintre noi a fost atât de puternică, încât părea că ne știm de o viață. Nici viața ei nu a fost ușoară. Mult timp nu s-a considerat o tipă frumoasă din cauza colegilor care o jigneau în fel și chip în școală. Apoi a ajuns la Electrotehnică și Comunicații din cauza unei erori de sistem în timp ce ea își dorea un liceu filologic. A acumulat atât de multe absențe, încât a fost exmatriculată. „Nu te mulțumi niciodată cu puțin.”
Nora Iuga este marea doamnă a poeziei românești și își poartă cei 91 de ani cu mândrie. O iubesc încă de când eram adolescentă și îi citeam poemele la ore, pe sub bancă, de parcă aș fi făcut un lucru interzis. Nu putea să lipsească din această carte, pentru că este mai mult decât un model de feminitate și eleganță, este, fără nicio exagerare, o legendă a literaturii române. În cel mai nou roman al ei „Hipodrom” a descris două momente în care niște indivizi au avut relații intime cu ea fără să primească acordul. Cu toate că știam cât de sensibil e subiectul (da, chiar și după zeci de ani), am rugat-o să-mi vorbească despre acele momente, despre ce a simțit după, cum le-a depășit. „În fața unui act sexual, fie că este făcut cu scopul de a umili sau dintr-o plăcere foarte mare a bărbatului care nu se mai poate abține și tăbară ca un animal, femeia nu ar trebui să se simtă o victimă, să se simtă anulată.” Am reținut și aici, și în carte acest îndemn: „O femeie nu se pierde niciodată.”
Totodată, cărțile și psihoterapia nu doar te educă, de multe ori te salvează. Și astea două elemente – citit și terapie – le-am întâlnit la mai multe dintre femeile cu care am vorbit. Mai mult, o mare parte din ele mi-au recomandat, în cazul în care simt nevoia unei călătorii interioare, să caut un hobby creativ și să încep să fac terapie.
Zara Serinella a ales să fie profesoară de limba și literatura română ca să nu se asemene cu unii profesori nașpa pe care i-a avut. De la ea am reținut și aceste vorbe frumoase: „Esența unei femei se află în modul ei de a fi: în istețime, curaj, generozitate, zâmbet, curiozitate rafinată.”
Simina Cernat a plecat ani la rând în Asia ca să se regăsească. Anca Dumitrescu e cofondatoarea platformei „Vreau să fiu Stewardesă”, un business pornit doar cu un domeniu web și determinare. Rusanda Davideanu a creat Bookletta, geanta cu fereastră prin care poți transforma cărțile în accesorii. Și că tot ești în fața unui text, îți zic și de Camelia Cavadia care s-a apucat de scris după 40 de ani, pentru că nu se mai regăsea în jobul de zi cu zi.
Ce am descoperit cu această carte e că femeile trebuie să afle că nu sunt niciodată singure în procesul transformării lor. Proiectul ăsta e pentru femeile care, ca mine, caută să se regăsească. Pentru cele care poate au nevoie de un sfat pe care nu au de la cine să-l primească, care urmăresc influenceri pe social media și tânjesc după o viață ca a lor, care poate au fost pipăite la locul de muncă și rămân acolo, deoarece au nevoie de bani. Dar și pentru acelea care a fost lovite de iubiții lor și rămân doar din frica de a nu fi urmărite. Și totodată pentru cele care își urăsc corpul și renunță la toate bucuriile mici, pentru femeile care sunt excluse din orice grup, care nu au o relație monogamă, care iubesc alte femei, care nu-și doresc copii, care vor să fie mame sau care nu se simt iubite de nimeni.
Nu în ultimul rând, nu mi-am dorit ca această carte să fie doar o lectură de weekend pentru cititori și cititoare, așa că l-am rugat pe scriitorul Andrei Ruse să mă ajute cu 27 de exerciții de introspecție și creative writing, pe care le poți dezvolta în paginile libere de note și observații de la finalul cărții. Închei cu un citat care-i despre oameni, în toate formele în care ei există, așa cum l-am reținut de la scriitoarea Ligia Pârvulescu: „Ne naștem oameni, dar umanitatea o dobândim prin tot ceea ce gândim și facem față de tot ceea ce este viață.”
Cartea „Zenobistele. 27 de feluri în care să ai succes, regăsindu-ți feminitatea” tocmai a ieșit de la tipar direct în lume și e la precomandă cu o reducere de 20 la sută. O poți comanda de aici.