Avertisment: acest articol conține o mulțime de fotografii cu penisuri.
Ah, fotografiile alea cu penisuri, pe care nu le-ai cerut. Tehnologia a făcut să fie prea tentant ca mădularul bărbaților să apară pe telefonul femeii, în timp ce citește în tren sau se întoarce de la muncă pe jos. E o invenție destul de recentă. Cine și-ar fi dus rola de film la magazinul foto ca să-și developeze pozele cu penisul? Dar acum, că toată lumea are o cameră foto, fotografiile cu falusuri sunt peste tot, în ciuda faptului că cele mai multe femei chiar nu și le doresc deloc.
Videos by VICE
Whitney Bell este una dintre aceste femei. Săptămâna trecută a avut loc, în Los Angeles, vernisajul colecției „Nu Am Cerut Asta: O Viață Plină de Fotografii cu Penisuri“, care arată magnitudinea fotografiilor nesolicitate de acest fel, pe care le-a primit de-a lungul vremii. La intrarea în spațiul expoziției, am observat pereții albi decorați cu tablouri, ca într-o galerie tradițională, unde 30 de artiști contributori își expuneau munca. În spatele unei alte uși, Bell și-a recreat casa, unde fotografiile înrămate, cu penisuri, atârnă pe lângă lucrurile ei. În jur de două sute de pensuri, mai precis. Bell spune că a vrut să prezinte fotografiile în felul ăsta ca să arate exact cât sunt de universale. Chiar și când e singură, în propria casă, nu e în singuranță.
Ne-am așezat pe canapeaua ei, prefăcându-ne că suntem chiar în sufrageria ei și-am început să despicăm penisul pe toate părțile, cu bune și cu rele.
VICE: Povestește-mi cum a început totul.
Whitney Bell: Cred că totul a început cu o poză frumoasă, cu umbra unui penis, pe care am primit-o de la un tip cu care mă întâlneam. I-am trimis-o unei prietene care mi-a spus: „Fotografia asta e așa de frumoasă, că ar trebui să fie expusă într-un muzeu”. Atunci m-am gândit să creez o galerie doar cu fotografii cu penisuri.
Stai un pic, deci inspirația a venit de la o poză pe care chiar ai considerat-o frumoasă?
Da! Chiar nu e vorba de ură față de falusuri sau față de bărbați. Mă dau în vânt după o pulă mișto. Doar că nu apreciez deloc hărțuirea. Așa trebuie să vedem lucrurile. Toate fotografiile astea sunt nesolicitate. Nu au venit în urma unei cereri explicite. Am cerut poze cu penisuri. Dar nu vreau să văd glandul unui tip pe care nu îl cunosc sau al cuiva cu care am ieșit o dată, când nu e ceva scuzabil.
Cum ai obținut toate aceste fotografii?
Majoritatea mi-au fost trimise mie sau altor femei, fără să le fi cerut. Am luat legătura cu femeile pe care le cunosc, organizații feministe, dar am petrecut ceva timp și pe Chatroulette și Reddit, vorbind cu tipii care le-au trimis. Am stat pe Reddit în special să discut cu ei, să înțeleg de ce au făcut asta, să cunosc psihologia din spatele fotografiilor cu penisuri. Dar, odată ce am deschis subiectul, o mulțime de bărbați doar trimiteau fotografiile, fără nici un fel de provocare. Pe Chatroulette, fotografiile erau deja acolo, cumva băgate pe gât. Toate fotografiile expuse aici au fost trimise fără solicitare.
De ce o fac? Ai găsit ceva șocant?
De fapt, e exact la ce mă gândeam. O hărțuire. Nu e vorba despre sex, ci despre putere. Tipii ăștia vor să-și exercite tipul ăsta de control. Se excită știind că au forțat o fată să i-o vadă. Știu că tipa n-o să se întoarcă niciodată să spună „hai să ne întâlnim”.
Nu e o metodă de a agăța. E ca și cum ai urla la o femeie din mașină. Faci asta pentru că poți și pentru că lumea te-a învățat că e ok.
Citește și: De ce își desenează bărbații penisurile pe unde apucă
Chiar de așteptat, aș adăuga eu.
Da, și asta e o treabă pe care aștept să o schimbe feminismul. Mă gândesc des la oamenii care văd feminismul ca pe ceva agresiv, când, de fapt, e vorba doar despre egalitate. Femeile alea sunt egale cu bărbații, și în același sens, bărbații sunt egali cu femeile. Societatea patriarha, care spune că bărbații nu se pot controla și că tot ce pot face sunt niște avansuri obscene, că nu se pot abține să hărțuiască femeile, e complet greșită. Feminismul presupune că băbații sunt mai mult decât asta. Că sunt mai buni de atât. Asta vreau să arăt.
Bărbații încearcă să apere fotografiile cu penisuri și vorbesc despre momentele în care au primit fotografii nesolicitate cu, să zicem, țâțe? Se întâmplă asta vreodată?
Uite cum stau lucrurile, pentru că m-am gândit și eu la asta: Când primesc o fotografie cu penisul unui tip cu care mă văd, e clar o parte a corpului. Nu e doar un cadru de aproape cu bronzul pielii. Când femeile trimit poze sexy, nu își depărtează labiile. Nimeni nu vrea asta. Cred că asta e diferența. Pozele astea sunt focusate pe falus și asta e partea agresivă. Chiar cred că e o diferență între poza unei femei îmbrăcate sumar și cea a unui bărbat. E sistematic. Nu e ca și cum femeile nu ar putea să hărțuiască bărbații…
E doar diferit.
Da, e diferit. Când nu vrei asta și nu poți controla în niciun fel, atunci e un lucru rău. E hărțuire.
Câte fotografii nesolicitate cu penisuri crezi că ai primit?
Acum câțiva ani, cineva mi-a jucat o festă teribilă și am primit luni bune fotografii nesolicitate de pe emailuri private. Credeam că am un virus porno dubios sau ceva. După patru luni de așa ceva, când eram în vizită la o prietenă, în San Francisco, mă întreabă dacă am primit emailuri ciudate în ultima vreme. „Oricât ar părea de ciudat, da, chiar am primit.” Am aflat că, de câte ori îi cerea cineva o poză sexy pe OkCupid, ea spunea „poză contra poză” și le trimitea adresa mea de email. Ăsta e sigur momentul care mi-a declanșat ura pentru poze cu penisuri. Dar nu mai am pozele alea, le-am șters de îndată ce le-am primit.
„Mă dau în vânt după un penis bun. Doar că nu apreciez deloc hărțuirea.” – Whitney Bell
Sunt niște penisuri interesante expuse aici. Crezi că bărbații ăștia au impresia că penisurile lor arată bine? De exemplu, ce se întâmplă în poza asta?
E degetul mare, cred, care-i ștrangulează penisul. O prietenă mi-a spus că unul arată ca o bilă de aluat cu un moț de păr peste. [Whitney arată către altă poză, a unui tip la vârsta a doua, cu fața parțial acoperită de un iPad.] Asta mi-a fost trimisă prin mesaj privat pe Instagram, ceea ce înseamnă că puteam să dau click pe profilul lui și să-i văd toată viața. Nevasta și copiii. Fața i se vede în fotografia trimisă, doar că a trebuit să i-o scot, pentru galerie.
Wow. E clar că internetul a făcut trimisul de poze mult mai ușor, dar crezi că e și altceva care explică trendul în creștere?
Da, e clar că e vorba de faptul că tipii se simt anonimi în spatele tehnologiei actuale. Chiar dacă nu e chiar așa, te simți mai anonim decât dacă ți-ai scoate-o în metrou. Tipi care nu ar fi făcut asta niciodată, au acum curajul să o facă, în umbra telefonului sau a computerului.
O fac doar pentru că pot, așa cred. Nu au fost niciodată demascați cu comportamentul lor abuziv, hărțuitor, până acum. Ei cred că nu există consecințe. Acum încerc să le arăt că pot fi.
Crezi că gestul ăsta ar trebui să fie pedepsită în vreun fel?
Da, e expunere indecentă. Și înțeleg că nu va fi trecut niciodată în lege, dar am o convingere fermă că bărbații ăștia ar trebui să fie făcuți responsabili.
Citește și: Cum să sugi o puță necircumcisă
Făcuți de râs?
Da. Asta încerc să fac, să îi fac de rușine. Internetul le dă oamenilor posibilitatea să fie cei mai răi posibil, dacă asta vor. O groază de gagii chiar nu se gândesc până la capăt, pentru că nu sunt nevoiți. Nu le-a spus nimeni, niciodată, că nu se pot comporta așa. Asta e valabil pentru mai multe lucruri, nu doar pentru pozele cu penisul. Suntem învățate, ca femei, să avem grijă de noi și să ne ferim de lucruri, dar bărbații nu sunt învățați despre consimțământ.
Ce i-ai spune unei femei să facă în situația asta, când primește o poză nedorită cu un penis?
Să trimită înapoi o poză cu un penis care arată mai bine.
Citește mai multe despre penisuri:
Tipul ăsta are cea mai mare colecție de penisuri din lume
Fotografii cu greci care dansează cu penisuri imense
Nu e deloc ușor să colecționezi penisuri