Femeia care l-a dublat pe Chuck Noriss în filmele din comunism

Traducătoarea și criticul de film Irina Margareta Nistor, în vârstă de 58 de ani, are cea mai ușor de recunoscut voce din România. Din 1986 până la căderea comunismului, a dublat peste cinci mii de filme, majoritatea de la Hollywood, care la momentul ăla erau interzise și trebuiau strecurate pe sub mână. Ea i-a dublat pe toți, de la Iisus la Bruce Lee și până la Baloo din Cartea Junglei. În anii ’90, a devenit un critic cunoscut de filme și în 2012 s-a alăturat regizoarei Ilinca Călugăreanu într-un documentar despre filmele la negru pe care le-a dublat. Am sunat-o ca să vorbim despre cariera ei.

VICE: Cum de ai ajuns să traduci filmele la negru, de la Hollywood?
Irina Margareta Nistor: Traduceam deja filme pentru televiziunea de stat. Aveau o comisie care decidea ce filme apăreau și ce trebuia tăiat din ele – scene de dragoste, preoți, prea multă mâncare, prea multe piscine și tot așa.

Videos by VICE

Cum ai trecut de la asta la dublat filme ilegale?
În 1985, un oficial al departamentului de pompieri m-a întrebat dacă eram interesată să văd niște filme pe casetă. Habar nu aveam cine era, nici măcar nu știam ce sunt casetele VHS; lucram pe Betamax. Dar desigur că am acceptat, pentru că era singura mea șansă să văd niște filme. M-a dus acasă la un bărbat pe nume Zamfir, care mi-a dat un test de dublare pe Doctorul Zhivago. Din fericire, era un film pe care-l văzusem deja, spre deosebire de celelalte 99% pe care le-am tradus și erau la prima vedere.

Cum se desfășura o zi obișnuită din viața ta?
Eram chemată de fiecare dată când venea câte un transport. Casetele trebuiau traduse și livrate imediat. Dublam câte șase sau șapte filme pe zi, pe bandă rulantă, într-un studio improvizat în subsolul lui Zamfir unde avea instalate două VCR, un microfon și un televizor. Când am ajuns la desene animate, cei doi copii ai săi veneau la mine și-mi stăteau în poală.

Cine se uita la filmele dublate de tine?
Cei care-și permiteau un video player, pentru început. Noi nu aveam de unde, așa că părinții mei au apucat să mă audă pe casetă abia după revoluție. Erau oameni care-și vindeau apartamentul sau mașina ca să-și cumpere un video player. Membrii partidului aveau astfel de dispozitive și aveau nevoie de dublare, pentru că nu știau limbi străine. Era clar că ne-au permis pe ascuns să facem asta. Dacă cineva avea un VCR, apartamentul său devena un cinematograf în toată regula pentru vecini – așa că vindeau bilete și le dădeau semințe prăjite. Nu aveam popcorn.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre filme:
Filmul „Lumea e a mea” îți arată cât de dură poate fi viața de adolescentă
„Love”, noul film al lui Gaspar Noé, aduce sexul ȋn 3D
Cum arată desenul animat preferat din Coreea de Nord