FYI.

This story is over 5 years old.

Știință și tehnologie

Filmul ăsta făcut de comuniștii din Rusia în '77 a prezis Apocalipsa adusă de roboți

Filmul „Polygon" a fost atât de radical, că l-au interzis pe motiv de activitate subversivă.

Acum 40 de ani, din Uniunea Sovietică a ieșit o animație scurtă inovatoare, care a anticipat multe dintre dezbaterile militare, politice și științifice pe care le avem acum. Polygon se desfășoară pe o insulă izolată pe ocean, unde un echipaj militar pregătește ce pare a fi un exercițiu de tragere, taie palmieri, nivelează nisipul și îi dă afară pe nativi.

Un bărbat înalt și cu barbă îmbrăcat în alb aprobă construcția bazei, în timp ce echipa lui îi spune că cea mai apropiată insulă e la cinci kilometri depărtare, iar insula pe care se află este departe de orice rută aeriană sau de transport.

Publicitate

Următorul cadru îl prezintă pe bărbatul în alb cum stă lângă un tanc sau un obuzier autopropulsat. Imediat ce pune mâna pe armură, spectatorii primesc un flashback cu o versiunea mai tânără a personajului care privește cum fiul lui aleargă spre el din casa familiei,

Îl ia în brațe și îl aruncă în aer, în semn de joacă. Băiatul se transformă în aer într-un soldat care sare cu parașuta, cu o armă în mână. Gloanțele sfâșie parașuta. Bărbatul revine pe insulă, în prezent. „Mâine ajunge comisia", continuă el amenințător.

În prezent, președintele rus Vladimir Putin a cerut „dezvoltarea eficientă a sistemelor robotice autonome militare". „Deși e în urmă în construirea unor sisteme de genul, față de America, Israel, țările din NATO sau chiar și China, Rusia face un efort major să construiască sisteme de luptă la sol robotizate.

Polygon a prezis asta în 1977. Deși e clasificat pentru „vizionare adultă", din cauza conținutului controversat, filmul nu a fost prezentat de prea multe ori publicului sovietic. Poate și pentru că personajul principal. „profesorul" , a construit un tanc care este condus de inteligență artificială.

Tancul reacționează la dorința de a distruge, „impulsul de ură" obținut de la curenții biologici, gândurile și intențiile dușmanului și reacționează rapid la astea. „În ideea asta, dușmanul practic controlează acțiunile tancului fără să-și dea seama", explică profesorul în timp ce comisia militară observă tancul robotic care se ferește de artilerie și deschide focul în direcția ei.

Publicitate

Dar partea cu adevărat amenințătoare a acestei mașinării este modulul ofensiv, admite profesorul. El apasă un întrerupător pe lateralul tancului, care oferă spectatorului un ansamblu complex de electronice care trage cu urechea la discuțiile despre vreme și bere ale membrilor din comisie.

Tancul are nevoie de un impuls de frică", explică profesorul. „Dușmanul căruia îi este frică de distrugere îi va comunica mașinăriei punctele slabe și vulnerabilități, ceea ce va induce un atac complex din partea tancului."

Dezbaterea asta, dacă oamenii pot sau ar trebui să cedeze puterea de a lua decizii unui sistem autonom are loc de ceva timp. Viitoarele războaie e posibil să nu mai permită un control uman profund asupra dronelor rapide care ar putea popula câmpul de luptă.

În timp ce acțiunea din Polygon continuă, profesorul continuă să aibă flashback-uri cu moartea fiului său în „colonii", în timpul unui conflict militar la care se tot referă ofițerii militari. „Așa e în război", spune nonșalant ofițerul senior. „Iar în război există victime colaterale." „Da", răspunde profesorul, „așa-i în război. Îți place să te lupți? Îți place noua mea armă? Poți testa pe propria piele. Încearcă să nu te gândești la pericol, pentru că tancul îți va citi gândurile. Nu am de ce să-mi fie frică, nu mai am pe nimeni în viață."

Tancul e pe modulul „frică". Îi omoară pe toți din comisie, pe rând. Un ofițer încearcă să-și controleze gândurile și aproape reușește să supraviețuiască. Într-un final, frica lui îi scapă de sub control. Profesorul se apropie de ofițerul senior pe moarte, care îl imploră să-l ajute. Profesorul îi înmânează medalia primită post-mortem de fiul lui.

Publicitate

În ultima secvență de flashback, profesorul îi spune fiului său că i-a răzbunat moartea, dar frica și incertitudinea s-au furișat în mintea lui. Înapoi în prezent, tancul simte teroarea profesorului. Filmul se termină cu niște copii nativi de pe insulă, care se joacă pe tancul îngropat în nisip.

Traducere: Diana Pintilie

Citește mai multe despre arme militare:
Ce arme noi și vag SF o să aibă Armata Americană în 2017

Rușii se pregătesc de război, ca să te impresioneze

Flota navală rusească e într-o stare jalnică, deși Rusia se dă mare