Pe 13 august, pe site-ul Știrile Pro TV, a apărut informația că Florin Salam a murit. Cauza ar fi fost consumul de droguri, iar ăsta putea fi foarte bine primul semnal de alarmă din moment ce el era internat în spital, cu Covid. Odată ce-a apărut articolul, vestea s-a răspândit pe Facebook și prin alte publicații care au vrut să profite de moment, cum se întâmplă în astfel de cazuri.
Fiica lui Florin Salam a dezmințit informația printr-un story pe Instagram, iar pe pagina lui de Facebook a fost publicat un mesaj în aceeași notă. „Iar din păcate această informație reprezintă o palmă dură asupra credibilității din România”, se arăta în mesaj cu o oarecare înțelegere față de presă.
Videos by VICE
Articolul original de pe Știrile Pro TV are acum titlul „Informație neconfirmată” în care publicația prezintă scuze lui Florin Salam, familiei și cititorilor pentru c-a dat o informație falsă. Aceasta ar fi venit pe surse și-au publicat-o, iar argumentul aici fiind să nu rateze în fața altora. Ceilalți au preluat-o, pentru că bătaia generată e tot pe trafic.
Cazul lui Florin Salam nu e o excepție pentru presa din România sau din alte părți. Un caz celebru a fost în 2017, când The Telegraph a publicat din greșeală draftul necrologului Prințului Philip. Soțul reginei Marii Britanii a murit cu adevărat în aprilie 2021. În contextul local, Știrile Pro TV a dat în 2017 moartea lui Marian Râlea, în 2019 Cancan și WOWbiz au dat moartea lui Florin Busuioc, iar în trecut pe listă au mai fost, la noi sau la alții, nume ca Fuego, Ion Iliescu, George Clooney, Britney Spears, Eminem sau Russell Crowe.
Ce se întâmplă în majoritatea redacțiilor din România
Am strâns ceva experiență în publicații în care se lucrează de azi pe azi – bine, majoritatea celor de care ai auzit sunt așa. Cele mai multe articole pe care le citești tu sau cei de pe lângă tine ajung la tine la mâna a doua sau a treia. Sunt preluate de la agenții de presă ca Mediafax sau Agerpres, la care se plătește abonament, sau de la celelalte publicații. Dacă e vorba de chiloțăreală, cum e cazul cu știrile despre vedete, cel mai des vezi o preluare după o preluare după o preluare.
Cele mai multe publicații impun un ritm de cel puțin 10 articole pe zi, spre 20, dacă se poate, și astea să aibă minimum trei–patru sute de cuvinte și scrise mai SEO, adică miză pe cuvinte cheie și repetat diverse fraze. Galeriile foto în astfel de articole au rolul de-a genera mai multe afișări care să crească cifrele la final de lună.
Într-o redacție mainstream din România, time is money. În funcție de publicație, timpul alocat pentru scrierea unei știri poate varia între 25 și 40 de minute – sigur, pot fi și cazuri absurde cu 10–15 minute. E important și câți oameni se află pe tura respectivă.
În trecut, am lucrat la două publicații cu un astfel de ritm. La prima aveam alocat un timp de 40 de minute, unde eram nevoit să găsesc știrea, să mă informez despre ea, să o scriu și, dacă mai rămâne timp, să ofer și puțin context. La a doua, dădeam știri de agregare, care au rolul doar de a crește numărul de articole publicate și, bineînțeles, numărul de cititori care aduc bani. Astfel, aveam doar 25 de minute la dispoziție, unde trebuia să scriu știrea și eram, de cele mai multe ori, presat să o fac și mai repede, dacă se poate.
Nu știu cum s-a întâmplat în cazul „morții” lui Florin Salam, dar pentru cine a publicat-o e posibil ca principalul vinovat să fie chiar timpul scurt pe care-l are, în general, un redactor ca să trateze un subiect. Pe astfel de subiecte e posibil ca ele să vină „defecte” de mai sus. Fiecare publicație de-asta care mizează pe volum are un coordonator, un editor (sau mai mult), care dau mai departe subiectul cu un titlu.
În cazul meu, coordonatorul ne dădea știrile pe care să le scriam și, de cele mai multe ori, erau informații complet false. Unul dintre falsurile pe care l-am dat a fost despre cancerul lui Vladimir Putin. A fost chiar o întreagă telenovelă cu cancerul dictatorului de la Kremlin. În doar câteva săptămâni a fost: bolnav, operat, înlocuit pentru câteva zile, bolnav iarăși și, ca prin minune, acum e bine mersi.
Adaugă peste treaba asta și un target: să zicem, 200 de „știri” pe lună și câteva sute de mii de vizitatori. Asta duce direct în titluri bombastice, mincinoase de multe ori.
Peste toate astea mai pune și ce ziceam la început: cine dă informația primul. Ea poate fi falsă, dar oamenii uită c-ai greșit. Și e, până la urmă, un malaxor de azi pe azi.
„Moartea” lui Florin Salam e despre emoții
Fiecare moarte a unei vedete, atunci când e reală, e despre emoții. Dacă îi spui „vedetă”, înseamnă că lumea știe persoana aia, s-a legat cumva de ea. Și astfel de vești sunt despre emoții. Așa mi s-a și zis din prima zi la una dintre publicațiile la care am lucrat: oamenii nu vor informații, vor emoții. Am văzut asta cu adevărat abia în cazul sinuciderii din Timișoara – o mamă s-a sinucis împreună cu cei doi copii ai săi în martie 2022.
Când s-a aflat de eveniment, publicațiile au început să prezinte tot mai multe variante ale știrii și mai multe abordări de tip tabloid. „Ultimele imagini cu mama din Timișoara, înainte să sară cu cei doi copii de pe bloc. Cum a fost surprinsă femeia” e unul dintre titlurile de tipul ăsta. Galerii peste galerii de imagini, tot felul de informații mărunte care nu te ajută cu adevărat să afli ceva nou, ci mai adaugi un pic la bârfă.
Dincolo de experiența mea, am vorbit cu alți doi oameni de la alte publicații să văd cum e pentru ei. Mihai* a lucrat mult timp la o agenție de presă. Avea program de opt ore, nicio pauză de masă și cu un ritm de lucru mult mai alert decât la majoritatea publicațiilor. Totodată, din cauza cererii foarte mici pentru tura de seară, angajatorul l-a forțat să semneze un contract în care era invitat să lucreze o tură dimineața, una seara. Chiar și așa, Mihai a fost nevoit să lucreze timp de o lună și jumătate doar pe tura de seară. Banii pentru transport erau ai lui, fără vreun ajutor de la angajator.
Andrei* a trecut prin mai multe publicații cu fluxul pe care ți l-am descris mai sus. Era nevoit să posteze circa zece știri de 800 de cuvinte și mai mult în fiecare zi. Pe lângă asta, trebuia să urmărească două emisiuni de știri pornite în tandem și, bineînțeles, să bage un articol imediat ce găsea o știre importantă la TV. Ideea aici e că dacă oamenii se uită la TV și vor să afle mai multe, vor căuta pe internet și așa să ajungă rapid la site-ul care a dat știrea de la televizor. Mai mult, el trebuia și să creeze ceva conținut exclusiv pentru publicație. Asta nu l-a deranjat, dar volumul oribil de mare de lucru l-a făcut să ajungă într-un adevărat burnout.
Vestea despre Florin Salam din weekend n-a fost vreun fake news care să manipuleze oamenii către ceva sau altceva. A fost fix un produs al goanei după ceva mai mult trafic. Din păcate, nu va fi nicidecum ultimul moment. Sigur, ritmul ăsta nu va fi unul etern, schimbări în acest domeniu vor apărea, dar nu peste noapte. Deocamdată însă, așa funcționează sistemul de scos bani din industria asta.
Am înșirat toate astea aici nu ca să îți trezesc emoții despre presă, ci să nu crezi că un redactor s-a trezit, așa, să dea una falsă cu moartea lui Florin Salam sau mai știu eu ce altă vedetă. Imaginea de ansamblu e mai mare de atât. Totodată, nu este doar o particularitate a presei din România, dar ăsta e locul în care trăiești și ar ajuta să înțelegi un pic lucrurile.
*numele au fost schimbate
