Australia e în flăcări. În ultimele luni aproape cinci milioane de hectare de pământ au ajuns cenușă. Cel puțin 24 de persoane au murit, șapte în ultima săptămână, iar în jur de 480 de milioane de animale au fost ucise doar în incendiile din Noua Galie de Sud. Peste 1 500 de gospodării au fost distruse.
Zone întregi au fost acoperite în fum toxic care acum a ajuns chiar și-n Noua Zeelandă , asta după ce în Canberra, capitala țării, a obținut titlul pentru cea mai slabă calitate a aerului din lume . În multe părți, cerul e roșiatic, pe când în altele e întuneric în mijlocul zilei. Incendiile i-au împins pe locuitori spre coastă și plaje , unde Forța de Apărare Australiană îi evacuează cu bărci pneumatice și nave de luptă în ceea ce a devenit cea mai mare operațiune maritimă de salvare din istoria țării.
Dincolo de aceste date, situația din Australia e greu de descris. Cuvântul „apocaliptic” e primul care-ți vine-n minte. Iar lucrurile se vor înrăutăți, pentru că autoritățile avertizează că infernul, amplificat de valurile de căldură și terenurile secate, va continua pentru luni întregi.
În fiecare zi apar și mai multe imagini cu magnitudinea dezastrului, în timp ce comunitățile din țară cad victime unuia dintre cele mai mari dezastre climatice din istoria Australiei.
Pompierii intervin să stingă un incendiu din orașul Moruya, din sudul Batemans Bay, în Noua Galie de Sud, pe 4 ianuarie 2020. Până la trei mii de soldați rezerviști au fost chemați să intervină în criza incendiilor de pe 4 ianuarie, în timp ce zeci de mii de localnici și-au părăsit casele din cauza condițiilor catastrofice. Fotografie de Peter Parks / AFP
Un vehicul distrus de foc în Quinlans după un incendiu din Quaama, Noua Galie de Sud, pe 6 ianuarie, 2020. În zonele devastate de incendii au fost chemate escadroane pe 6 ianuarie după un weekend în care zone întregi de teren au fost reduse la cenușă. Fotografie de SAEED KHAN / AFP
Localnicii apără o proprietate de incendiul din Hillsville, în apropiere de Taree, la 350 de kilometri în nordul Sydney, pe 12 noiembrie 2019. Pe 11 noiembrie a fost declanșată starea de urgență și localnicii din Sydney au fost avertizați de pericolul „catastrofal” al incendiilor, în timp ce Australia se pregătea de un val nou care a făcut praf estul secetos al țării. Fotografie de PETER PARKS / AFP
O imagine aeriană a incendiilor scăpate de sub control în Valea Richmond, în Noua Galie de Sud, pe 26 noiembrie 2019. Australia s-a ales cu un start oribil al sezonului incendiilor, despre care oamenii de știință spun că a avut loc mai devreme și a devenit mai periculos din cauza schimbările climatice care au crescut temperaturile și au lăsat mediul fără pic de umiditate. Fotografie de Saeed Khan / AFP
În imaginea asta făcută pe 7 decembrie 2019 apare un pompier care ia măsuri pentru protejarea zonelor rezidențiale din zona Mangrove, la 90-110 kilometri la nord de Sydney. Incendiile sunt un fenomen întâlnit în țară, dar oamenii de știință spun că sezonul de anul ăsta a venit mai devreme și cu mai multă intensitate din cauza secetei prelungite și a condițiilor meteorologice susținute de încălzirea globală. Fotografie de Saeed Khan / AFP
În fotografia asta făcută pe 3 ianuarie 2020 și publicată de Forța Navală Astraliană apar oameni evacuți din Mallacoota, Victoria, pe un vas de debarcare, spre MV Sycamore. Armata Australiană a început pe 3 ianuarie evacuarea pe mare a sute de oameni din orașul sud-estic cuprins de incendii. Fotografie de Shane CAMERON / ROYAL AUSTRALIAN NAVY / AFP
Pompierii sting un incendiu din Dargan, la 130 de kilometri în nord-vestul Sydney, pe 18 decembrie 2019. Australia a avut parte săptămâna asta de cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată și se așteaptă ca valul de căldură să se înrăutățească, după cum au zis autoritățile pe 18 decembrie. Fotografie de SAEED KHAN / AFP
Cerul s-a înroșit de la fumul incendiului din Snowy Valley de la marginea Cooma pe 4 ianuarie 2020. Până la trei mii de soldați rezerviști au fost chemați să intervină în criza incendiilor din Australia pe 4 ianuarie. Fotografie de ASEED KHAN / AFP
Localnici se uită la un incendiu din Bargo, la 150 de kilometri la sud-vest de Sydney, pe 19 decembrie 2019. În cea mai populată regiune a Australiei a fost declarată stare de urgență pe 19 decembrie, după ce un val de căldură puternic a amplificat incendiile scăpate de sub control, a distrus case și a acoperit zone imense cu fum toxic. Fotografie de Peter PARKS / AFP
Articolul a apărut inițial pe VICE AU.
https://business.facebook.com/viceromania/