Fotografiile lui Nick Hannes capturează o realitate din Dubai, paralelă cu a ta. El a absolvit Academia Roială de Arte (KASK) din Ghent în 1997 și acum e profesor de fotografie documentară. După ani de zile în care a lucrat ca foto-jurnalist în Balcani și în Orientul Mijlociu, el a început să se concentreze pe propriile proiecte documentar în 2006 și a lucrat la albume despre fosta Uniune Sovietică, flamanzi și mediterană.

El a petrecut un an călătorind prin Rusia cu autobuzul, pentru proiectul Red Journey, care „a pus bazele abordării mele fotografice, în care ironia, ambiguitatea și metaforele vizuale sunt predominante.” Lucrările lui personale au o înclinație politică și socială foarte puternică, iar el încearcă „să se detașeze de moment, ca să poată crea o imagine mai universală, care abordează relația cu sinele, cu mediul înconjurător și cu lumea noastră în general.”

Viața din Dubai, așa cum a rămas în aceste fotografii

VICE: Ce ai încercat să prezinți în seria asta?
Nick Hannes: Transformarea accelerată din Dubai, de la regiunea anilor ’60, la metropola ultramodernă e un studiu de caz fascinant, despre urbanizarea fondată pe marketing. Industria divertismentului și activităților recreaționale, unul dintre stâlpii de bază a economiei din Dubai, are un impact mare asupra dezvoltării orașului. Subiecte cheie, cum ar fi turismul, consumerismul, prestigiul și luxul, joacă un rol la fel de important în această serie fotografică.

Dubai este atât fascinant, cât și controversat. E un oraș cu fani, dar și critici. Mie nu-mi place să decid ce ar trebui să creadă spectatorii, ei ar trebui să-și formeze o imagine în funcție de propria viziune și bazată pe informații. Eu nu dețin monopolul asupra adevărului, prin urmare nu este intenția mea să ofer răspunsuri. Prefer să ridic întrebări despre sustenabilitate, inegalitate, economizarea societății, autenticitate și lăcomie.

Poți vorbi un pic despre contrastele vieții din aceste fotografii?
Vreo 90% din populația Dubaiului sunt expații. În acest grup extrem de heterogen, am decis să mă concentrez în principal pe clasa mijlocie înstărită, segmentul bogat al societății.

Am fost în locurile unde astfel de oameni se duc să se distreze: cluburi, plaje, parcuri de distracție, hoteluri, malluri. Multe dintre locațiile astea păreau ireale, scoase din vis, ca și cum ar fi dintr-o lume paralelă în care toți sunt fericiți. Însă, dacă te uiți mai atent, există multă ambiguitate în fotografiile mele. Dacă aș explica asta în detaliu, le-aș distruge.

Care sunt idolii tăi fotografi și de ce?
Ca student, am fost influențat foarte mult de Henri Cartier-Bresson și generația mai veche de fotografi, axați pe documentarea alb-negru. Moștenirea lui (momentul decisiv, compozițiile bine echilibrate etc.) încă influențează stilul meu. De asemenea, am o afinitate pentru regizorul Jacques Tati, referitor la compoziție și umor.

Alți fotografi importanți pentru mine sunt Ed Van der Elsken, pentru viața și dedicația lui fără compromisuri. Robert Frank, pentru lucrările lui emoționante, nu sunt ușor de impresionat de un fotograf, dar Frank m-a atins. Plus, seria fotografică a lui Mitch Epstein, American Power, The Last Resort de la Martin Parr, Carl De Keyzer și Simon Norfolk pentru lucrările lor relevante politic și social.

Ce alte proiecte ai acum în desfășurare?
Aproape am terminat un album despre moștenirea culturală a provinciei belgiene, Limburg, o serie fotografică făcută la comandă pentru Public Art Collection Flanders. Așa că anul trecut am lucrat la două proiecte diferite în paralel, unul despre Dubai, unul despre țara mea natală.