Fotografii cu punkerii adevărați din anii 70, nu ca acum

În ultimele patru decenii, fotografia lui Michael Jang a surprins niște stiluri de viață pe care mulți oameni nu le vor experimenta niciodată. Din 2012, VICE a publicat fotografiile de familie unice ale lui Jang, fotografiile lui din studenție și portretele pe care le-a făcut unor meteorologi amatori. Acum, fotograful din Bay Area a împărtășit cu noi o colecție de imagini cu scena punk din San Francisco din anii 1970, pe care le-a făcut în școala generală. Energia surprinsă de Jang la subiecții săi se oglindește în muzica răsunătoare care acompania scenele înfățișate în fotografiile lui. Deși nu avem norocul să știm cum e să jonglezi cu un aparat foto la un concert Ramones, lucrările lui Jang ilustrează o perspectivă intimă a punk-ului. În aceste fotografii, punk-ul e ca o bombă cu ceas care se poate declanșa în orice clipă, spre deosebire de felul în care e prezentat în ziua de azi, în spatele unei vitrine sau pe peretele unui muzeu.

După patruzeci de ani în care fotografiile au strâns praf în niște cutii de cartii, Jang le prezintă într-o galerie din Tokyo.

VICE: Ai abordat fotografia de spectacol la fel ca pe cea de stradă?
Michael Jang: Istoria mea personală a trecut prin câteva schimbări interesante în ultimele patru sau cinci decenii de muncă. Când eram student, în anii '70, eroii mei erau Friedlander și Winogrand. Prin lentila aparatului se vede mult mai profund decât prin ecranul unui telefon. Și camerele obscure făceau parte din acest proces. Mă gândeam că voi printa fotografiile pe gelatină cu particule de argint și le voi înrăma, după care le voi agăța pe niște pereți albi. N-am făcut nimic din toate astea. Pentru că timpurile s-au schimbat și publicul poate accesa lucrările în moduri noi, m-am gândit la niște moduri noi de prezentare. Pentru această expoziție, am făcut fotografiile sub formă de reviste. Mi se pare foarte potrivit pentru estetica punk.

În opera ta sunt atâtea unghiuri și perspective. Ți-a fost greu să faci fotografii într-un mediu atât de agitat?
N-am făcut decât să reacționez la ce era în fața mea. Când fotografiezi muzică live, simți și auzi muzica și te distrezi, așa că de obicei ies fotografii frumoase. Mă gândeam întotdeauna că fotografiile vor beneficia de o istorie cu un fundal sonor extraordinar care le va crește valoarea.

Una dintre fotografiile din serie e cu Johnny Rotten, imediat după ultimul concert Sex Pistols din 1978. Cum ai reușit să faci fotografia aia?
Fusesem la ultimul concert Sex Pistols în San Francisco. Ca fotograf freelancer, am primit în dimineața următoare jobul de a-l fotografia pe angajatul lunii la hotelul Miyako. Când am intrat, l-am văzut pe Johnny la bar. Fuma țigări și bea bere. Mi-a zis că trupa tocmai se despărțise.

Ce te-a făcut să ții fotografiile ascunse atâta timp?
Eu le făcusem din pură plăcere și nici măcar n-am crezut că vor avea vreo valoare. Uneori ratăm importanța unor lucruri în viață pentru că suntem ocupați să le trăim.

Sunt fotografii cu o semnificație specială pentru tine?
E distractiv să te reconectezi cu oamenii prin fotografii patru decenii mai târziu. Un tip, Chip Kinman de la The Dils, încă face muzică.

Ai vreo fotografie favorită din colecție?
Mi-e foarte greu să aleg, dar probabil că fotografia cu Bowie.

Ce părere ai despre munca ta și scena de punk după patruzeci de ani? Mă simt foarte norocos că am făcut aceste lucrări ca un hobby, din pasiune, și că acum au relevanță artistică și socială. E un vis devenit realitate.

Vezi mai multe fotografii mai jos:

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia