Fotografii erotice din perioada interbelică

Am scormonit toate piețele de fermieri din Belgrad în căutare de fotografii vintage din 2009 încoace. E o mare plăcere pentru mine să dezgrop aceste comori dintre lăzile cu roșii, ardei și țelină, dar de curând am dat peste ceva care mi-a dus activitatea la un alt nivel.

Acum câteva luni am dat peste niște fotografii erotice vintage postate pe Tumblr de un colecționar. M-am gândit că n-ar fi rău să-i întreb și eu pe vânzătorii mei preferați dacă n-au așa ceva în stoc și, deși unii dintre ei au roșit la întrebarea „aveți nuduri? “, mulți s-au grăbit să-mi sară în ajutor.

Videos by VICE

Multă vreme, am luat fotografiile de la o femeie în vârstă pe nume Biljana, din piața Kalenic. Avea o cutie de metal plină cu aproximativ o sută de fotografii pe care le ținea sub tarabă. M-am obișnuit s-o vizitez și să le aleg pe cele care-mi plăceau sau pe cele pe care mi le puteam permite, până într-o zi când mi-a zis că și-a golit tot stocul. Se pare că venise un preot și i le cumpărase pe toate.

Fiind colecționară, sunt extrem de interesată de istoria fiecărei fotografii. M-am documentat, în special pe internet, despre fotografii erotice, dar nu e prea ușor, pentru că majoritatea nici nu sunt datate și n-au vreo inscripție pe spate.

Totuși, am reușit să aflu cine a făcut câteva dintre ele și cine sunt modelele din alte câteva (majoritatea sunt modele pin-up sovietice din perioada interbelică). Fotografiile care m-au ajutat cel mai mult au fost cele în care modelele erau măcar parțial îmbrăcate, pentru că am putut să-mi dau seama de epoca din care erau după haine. La altele m-a ajutat mobila.

Până acum, am reușit să adun aproximativ 90 de fotografii, dar am oprit numărătoarea la un moment dat. Mi-ar plăcea să le public pe toate într-o carte, dar n-am idee cine ar cumpăra-o în Serbia. Potențialii cumpărători să-mi dea mesaj prin VICE.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai multe fotografii vintage:
O serie de fotografii vintage superbe cu femei heroinomane din Vancouver
Fotografii cu prostituate din Paris, de la 1930