Fotografii proaste cu adolescența ta ratată

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Fotografii proaste cu adolescența ta ratată

„O mare parte din viața mea m-am chinuit să pretind că nu-s deprimată, în loc să-mi dau seama cum să trăiesc cu asta.”

Bolile mintale sunt o parte generalizată a culturii și a dezbaterilor de zilele astea, și totuși, să găsești o fotografie care prezintă cu acuratețe un concept atât de complicat ca depresia e la fel de ușor ca, nu știu, să găsești un leac magic pentru ea.

Am tot văzut fotografii cu creion negru la ochi și mâini pline de pastile folosite ca semnal de alarmă pentru astfel de situații, dar tuturor le scapă lupta internă de zi cu zi care a dus la momentele astea întunecate.

Publicitate

Fotografa Jackie Dives, din Vancouver, va avea o expoziție în martie care urmărește exact lupta ei cu anxietatea și depresia, în adolescență, și felul ciudat în care stările astea tind să se ascundă de aparatul foto. De curând a cotrobăit într-un dulap plin de role de film și, în ciuda tuturor vocilor care-i spuneau că poate cadrele alea nu sunt bune de nimic (bună, demonilor!), a developat totul pe loc.

Dives spune că i-a luat ani de zile doar ca să-și facă curaj să confrunte fotografiile și perioada din viață pe care o reprezintă. „Am avut mereu dubii în privința lor. Și senzația asta profundă că există un gol în profilul meu artistic", a declarat pentru VICE. „Nu știam ce era acolo, dar le simțeam ca bucăți lipsă din cariera mea sau călătoria mea fotografică."

Expoziția ei poate fi considerată o metaforă pentru bolile mintale în sine, ceva care rămâne nevăzut de la natură și e greu de dat mai departe. Chiar dacă la prima vedere totul pare plin de viață și într-o goană după petreceri, amintirile lui Dives sugerează că nu e o idee bună să uiți că depresia e încă acolo. „Nu e nicio poză în care să vezi depresie sau anxietate, dar, pentru că eu le-am făcut, știu ce se întâmpla acolo de fapt", a zis ea. „Mare parte din viața mea am încercat să nu par deprimată, în loc să-mi dau seama cum să trăiesc cu ea."

„Știu că e un cadru cu mașina mea în parcarea unui motel. E făcută noaptea. Știu că-n seara aia i-am arătat prietenei mele Claire că am încercat să-mi tai venele cu o zi înainte", a zis Dives pentru VICE. „Când mă uit la ea, știu asta, dar trebuie să fie explicat lucrul ăsta."

Publicitate

Dives împărtășește imaginile astea și povestea lor ca o formă de terapie. „Mă simt eliberată, ca și cum reușesc în sfârșit să le procesez cumva, iar acum le las să fie văzute. Puteam doar să le developez și să le păstrez în dulap, dar simt că acum trebuie să le arăt lumii."